COMENTARIU Sorin Avram: Românii din România, norocoşi. Românii din Italia, nu

Dacă naţionala de fotbal a României s-ar fi calificat la Euro 2020, atunci ar fi apărut probleme de sănătate. După ce că organismele noastre sunt atacate de temperaturile ridicate, acestea ar fi fost măcinate şi de emoţiile care te cuprind atunci când auzi imnul ţării tale. Să-ţi cânte imnul în interval de o lună de şapte ori e prea mult. Ar fi fost şi emoţiile care-ţi atacă inima, creierul şi stomacul în timpul partidelor, partide care, după cum s-a văzut, în majoritatea lor au avut prelungiri şi lovituri de la 11 metri.

Dacă naţionala de fotbal a României ar fi câştigat Campionatul European, ar fi fost o adevărată nenorocire pentru Bucureşti, un oraş atât de aglomerat. Asta ar mai fi trebuit, ca naţionala de fotbal a României să circule cu un autocar descoperit pe străzile Capitalei, pentru ca jucătorii şi antrenorii să prezinte trofeul în uralele mulţimii care flutura tricolorul. Şi de unde să iei atâtea steaguri, în condiţiile în care industria textilă de la noi este în genunchi, iar până ajung vapoarele din China durează. Totodată, Novak Djokovici a jucat finala de la Wimbledon cu italianul Matteo Berrettini. Ai noştri pe cine să-l fi invitat alături de ei în autobuzul descoperit? Pe Marius Copil?

Dacă naţionala de fotbal a României ar fi câştigat Euro 2020, ar fi fost cumplit pentru preşedintele României şi pentru premierul Ţării, fiindcă ar fi trebuit să primească la Palatul Cotroceni, respectiv, la Palatul Victoria echipa de fotbal. Or, preşedintele are de lansat dezbaterile naţionale privind viitorul Europei, iar premierul se află în plină campanie electorală pentru şefia PNL.

Efectiv, noi, românii, suntem nişte norocoşi. Românii din România, nu şi cei care de ani de zile lucrează în Italia şi se consideră pe jumătate italieni, şi care au trecut prin emoţiile Campionatului European, iar la final au ieşit în stradă, unde au fost cuprinşi de emoţia exploziei de bucurie colectivă.

Pentru că am fost lăsaţi să ne vedem de-ale noastre, cum ar fi râul, ramul, şi nu am fost obligaţi să suferim, să ne emoţionăm, să ne bucurăm, să lăcrimăm, să ieşim pe străzi cu tricolorul la gât şi alte prostii de genul acesta trebuie să mulţumim Ministerul Educaţiei, pentru că a trimis orele de educaţie fizică şi sport pe banca de rezervă. Apoi, Statului Român, trecut, prezent şi viitor, pentru că nu investeşte în bazele sportive de la oraşe şi sate şi în centrele de copii şi juniori. Primăriilor din micile oraşe care sponsorizează cu generozitate echipe de fotbal în care evoluează jucători de mâna a şaptea spre a opta aduşi de peste mări şi ţări. Patronilor echipelor din prima ligă care titularizează un fel de fotbalişti din străinătate în loc să le dea o şansă tinerilor jucători autohtoni, care au îngropat brand-uri şi care nu mai ştiu numărul insolvenţelor în care au înecat clubul. Fotbaliştilor români care sunt mai preocupaţi de tunsori, maşini, tatuaje şi fete decât de antrenamente. Şi, nu în ultimul rând, trebuie să le mulţumim celor care au tras sforile astfel încât Federaţia Română de Fotbal să fie condusă de nişte cetăţeni care nu au avut, nu au şi nu o să aibă treabă cu fotbalul în veacul vecilor. Amin!

P.S. Îngrijorător este faptul că putem fi smulşi de la treburile noastre şi aruncaţi pe stradă de un român de numai 16 ani. David Popovici este triplu campion european la înot, iar rezultatele îl recomandă pentru a urca pe cea mai înaltă treaptă a podiumului de premiere la Olimpiada de la Tokyo. Revenit din Italia, acolo unde a avut loc competiţia, David a declarat: ”Am auzit imnul naţional după mult timp fiindcă au fost destul de puţine concursuri. De fiecare dată când am urcat pe podium să îmi văd steagul cum se înalţă, să mă uit la toată lumea din tribună stând în picioare, la colegii mei cum stau şi mă privesc, a fost foarte tare!”.