- Home
- Editorialiștii
- (15.10.2020, 14:35)
- Sorin Avram
COMENTARIU Sorin Avram: Vaccinarea antigripală fără vaccin
Urmărește
1696 afișări
Aceleaşi autorităţi care ne sfătuiesc să purtăm mască, să păstrăm distanţa şi să ne dezinfectăm frecvent mâinile ne spun şi că ar fi bine să ne vaccinăm împotriva gripei sezoniere, mai ales acum în pandemia de coronavirus.
La jumătatea lunii septembrie, Ministerul Sănătăţii anunţa triumfător că a achiziţionat primele 3 milioane de doze pentru vaccinarea gratuită a ”persoanelor cu vârsta peste 65 de ani, cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, personal medical, precum şi gravide, conform recomandărilor OMS şi ECDC”. Prima tranşă de 330.000 de doze a plecat spre medicii de familie din toată ţara pe 14 septembrie. De atunci, nimic.
Medicul de familie Irina Badrajan, secretarul general al Colegiului Medicilor Suceava, spune că fiecare medic de familie a primit numai câte 25 de doze. Asta în condiţiile în care domnia sa a solicitat 700 de doze de vaccin Direcţiei de Sănătate Publică Suceava încă din luna martie, atunci când i s-a cerut necesarul. Irina Badrajan nu înţelege de ce autorităţile îndeamnă populaţia să se vaccineze dacă nu-i cu ce: „Lumea este sfătuită să se vaccineze antigripal, dar cu ce? În farmacii nu au de unde să aducă vaccinul, pentru că nu s-a importat. Prin intermediul companiilor statului s-au importat numai cantităţi foarte mici de vaccin, care se dau prin direcţiile de sănătate publică. Farmaciile, în mod precis, nu au vaccin. Chiar şi pe noi ne bănuiesc pacienţii, care toată ziua ne sună şi ne întreabă dacă a venit vaccinul. Ne bănuiesc de faptul că stăm cu el în frigider şi nu vrem să îl facem”.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Intrarea în Schengen şi deschiderea autostrăzilor de la Craiova la Paşcani încing piaţa de logistică
-
Consiliul UE adoptă recomandări pentru ţările în procedură de deficit excesiv, între care România
-
Zelenski afirmă că Ucraina nu va recunoaşte niciodată teritoriile ucrainene ocupate de armata Moscovei ca parte a Rusiei
Preşedinta Colegiului Farmaciştilor Suceava, Doiniţa Cocriş, confirmă că farmaciile din toată ţara nu au de unde să cumpere vaccinul antigripal. Doamna Cocriş spune că într-o recentă întâlnire a Colegiului Farmaciştilor care a avut loc la Bacău s-a discutat despre posibilitatea ca pe piaţă să existe vaccinul abia pe la începutul lunii decembrie. Aşadar, românii care nu au peste 65 de ani şi care nu fac parte din grupele de risc, dar care vor să se vaccineze nu o vor putea face prea curând.
Revenind la vaccinarea gratuită, chiar dacă astăzi medicii de familie ar primi toate dozele de vaccin, până le administrează e nevoie de timp, fiindcă aceştia nu pot face vaccinuri pe bandă rulantă pentru a evita aglomeraţia şi mai au şi de oferit consultanţii celorlalţi pacienţi. Iar gripa sezonieră nu aşteaptă până se vaccinează toată lumea.
Cei care ne cer să ne vaccinăm ar trebui să ne spună şi cu ce, de unde şi de când. Ori poate că văzând că ne-am obişnuit să mâncăm salam fără carne şi caşcaval fără lapte şi-au spus că ne vom descurca noi, vaccinându-ne fără vaccin.
Citește pe alephnews.ro: Micile detalii fac diferența. Ce să NU faci la un interviu de angajare
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
Undă verde pentru afacerea secolului: Donald Trump nu are nimic împotriva achiziţiei Tik Tok de către armata sa de miliardari. Cine sunt cei doi titani ai lumii financiare care vor fi vârful de lance al tranzacţiei
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Victor Ponta rupe tăcerea după ce s-a aflat că a divorțat de Daciana Sârbu: „Au avut prea mult de suferit toți din cauza…”
CANCAN.RO
Orașul din România în care ești AMENDAT cu 2.500 lei dacă nu ai numărul apartamentului pe ușă
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe