COMENTARIU Valeriu Şuhan: Columna lui Traian în pericol

Columna lui Traian în pericol

Şerban, prieten de-o viaţă, la un pahar de prosecco pe o terasă absolut superbă din Bucureşti, dezbătând nebunia din State, îmi zice, bă prietene, păi hai să dărâmăm şi noi Columna lui Traian.

S-o aruncăm în Tibru nu prea merge, că-i prea grea şi prea mare.

De ce, îl întreb năucit. Prietene, zice el, păi nu e şi ăla un simbol al sclavagismului, nu arată acolo în piatra aia de două mii de ani, că după ce că ne-au bătut, cu greu e adevărat, ne-au făcut sclavi ?.

Ne-au luat strămoşii, bărbaţi, femei, copii şi i-au dus la ei să-i slugărească. Ne-au luat şi viile şi tot aurul.

Ne-au lăsat în voia sorţii pe aici. Acum, să stea şi ei în genunchi !

Păi dacă tot e pe corectitudine politică din perspectiva istoriei, hai să ne dăm victime, că ni se potriveşte perfect ”profilul”, îndeplinim toate ”condiţiile”. Furăm şi noi nişte ”adidaşi” şi mergem la Roma să ne spele pe picioare.

Umorul său amar arăta cât se poate de plastic, nebunia pe care o trăim.

Miliţia corectitudinii politice, political correctness adică, e în plină manifestare.

Loviturile ideologice au devenit, după cum era de aşteptat, contondente.

Anarhia, violenţa, dezordinea cumplită au descins devastator în societatea americană. Tocmai ea, către care ne uitam cu jind şi admiraţie.

Simboluri, credinţe, idei, opere literare sau muzicale capodopere din patrimoniul cultural universal, oameni care îndrăznesc să-şi pună măcar nişte întrebări, sunt zburaţi de valurile de intransigenţă revoluţionară.

Istoria nu foarte îndepărtată nu ne este de nici un folos. Continuăm să facem aceleaşi greşeli dramatice cu efecte criminale. Ca la ”lupta de clasă”.

Autoflagelarea, autoumilirea publice sunt manifestări evidente ale unei patologii psihotice induse prin mecanisme de manipulare în masă.

Gradul lor de eficienţă te îngrozeşte, mai degrabă decât să îţi provoace nedumerire.

Mulţimi isterice reduse la o masă de manevră social-politică se desfăşoară într-un spectacol grotesc, stupid în esenţa lui.

Gesturi, atitudini, sloganuri ireale, intoleranţă, abundă şi otrăvesc spaţiul public cu imaginea lor complet lipsită de raţiune, de bun simţ elementar.

Am văzut cu toţii imaginile de la înmormântarea lui George Floyd. E îngrozitor felul în care tragedia reprezentată de moartea unui om, bun sau rău nu contează, a fost transformată într-un spectacol penibil şi cinic.

Rasismul, ca orice flagel, trebuie combătut ferm, continuu, în primul rând prin educaţie, cu tact şi sinceritate, nuanţat şi aplicat.

Ceea ce se-ntâmplă acum, nu are nici o legătură cu combaterea rasismului, ci cu rasismul însuşi.

Toate acestea mie mi se par că au un conţinut de rasism mult mai mare decât rasismul pe care pretind că îl condamnă. Nu am văzut mai clar decât prin aceste manifestări, sublinierea diferenţelor de rasă. Iar tuşele folosite sunt groase rău.

Despre ”revoluţia permanentă” ne vorbea până nu demult, ideologia comunistă dar iată că, într-adevăr, inconştienţa, somnul raţiunii, naşte monştri. Înţelepciunea umană de care suntem atât de mândri se dovedeşte a fi o vorbă în van, în această privinţă, cel puţin.

Noi, cei din Est, victimele nevinovate ale experimentelor nenorocite ale istoriei precum comunismul, privim consternaţi, prostiţi, la reapariţia în forţă a ideologiei marxist-leniniste. Şi ne înfricoşăm.

Distrugerea noastră ca naţiune a început cu eliminarea elitelor noastre intelectuale. Am rămas mult timp, prea mult, fără oamenii cu viziunea, cultura şi curajul necesare să ne conducă.

A urmat şi-atunci, ideologizarea culturii, modificarea istoriei, eliminarea simbolurilor şi reperelor pentru jalonarea unui drum istoric demn.

Aşa pare că se-ntâmplă şi-acum.

Au reapărut revoluţionarii de profesie, propovăduitorii ”omului nou”, ai unei ideologii egalitariste, reuniţi într-un avânt pe care l-am considerat de un teribilism tembel, dar iată că nu, nu e aşa. Aceştia sunt cu adevărat reprezentarea pericolului la care suntem în mod conştient expuşi, de către forţe malefice.

Care or fi acelea poate, o să vedem. Sau poate, nu.

Poate, că nu o să mai putem să ne ridicăm ochii din pământ.

De ruşine. Sau de frică.