COMENTARIU Valeriu ŞUHAN: Muma Pădurii...

Azi, de Ziua Pădurii, m-am surprins cu gândurile mele din copilărie despre pădure.

Încă de-atunci, am avut o mare nelămurire, apropos de pădure.

Pe de-o parte, codrul e frate cu românul, ni se spunea.

Pe de alta, din poveştile şi basmele românilor, aflam despre Muma Pădurii, întruchiparea Răului şi Urâtului.

Cum adică, fratele românului, codrul, să aibă o mamă pe care chiar el, românul, o consideră Baba-Cloanţa ?!

Adică, mătuşa românului e o babă rea şi a dracu’ ?!

Norocul meu e că, după copilărie, a venit adolescenţa şi odată cu ea, ocazia de a-i fi ascultat pe „Phoenix” şi pe-a lor „Fată verde cu părul pădure”.

Între Muma Pădurii şi fata fermecată şi fermecătoare, am ales-o pe-a doua, dar n-am uitat niciodată de existenţa primei.

Fantasticul epos al românilor aduce împreună dar şi separat, frumuseţea, vitalitatea, farmecul misterios al pădurii, dar şi capcanele ei ascunse.

Slavă Domnului, ţara asta a noastră oferă tot ce poate fi mai spectaculos în sălbăticia pădurilor şi apelor care ne înconjoară.

Apele ne mai şi inundă câteodată.

Mai tăiem pădurea aiurea şi-atunci apa năvăleşte peste prostia noastră şi ne face să plătim scump.

Norocul nostru e Muma Pădurii.

Nu râdeţi !

Datorită ei, pădurea din România nu piere şi continuă să crească, în suprafaţă, dar şi în masă lemnoasă.

Nu zic eu, zice statistica.

Şi-uite aşa, mă-ntorc la Muma Pădurii.

Cu recunoştinţă...