COMENTARIU Valeriu ŞUHAN: Patru palme şi-o corigenţă

Am reuşit, cu greu, să parcurg PNRR propus de România şi m-a surprins că agricultura lipseşte din „viziunea” celor care ne conduc.

Am putea produce cât să dăm şi la alţii, vreo 80 de milioane de oameni, dar importăm peste 70% din hrana pe care o consumăm, aici, la noi.

Ai zice că suntem nebuni de legat, ori puturoşi peste poate, ori iresponsabili.

Nebuni, poate.

Puturoşi, destui.

Iresponsabili, suficienţi cât să ne ducă, pe toţi, cu capu-n gard.

Producem puţin, în general materie primă cu valoare adăugată mică, iar industrializarea produselor alimentare, mai bănoasă, o lăsăm altora că... ce ne trebuie nouă bani şi siguranţă alimentară.

Noi avem bani, că de-aia ne-împrumutăm „la greu”.

Criza alimentară, criza apei, pe lângă crizele politice internaţionale, sunt cele care ne întunecă viitorul.

Cel puţin aşa reiese din analizele strategilor globali.

Hrana oamenilor se află în atenţia analiştilor viitorului, iar concluziile lor sunt semnale de alarmă pentru omenire.

Din statisticile FAO, Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agricultură a ONU, rezultă că 183 de milioane de oameni se află „în situaţie de stres”, la un pas de foamete.

În 2020, peste 7 milioane de oameni au murit de foame potrivit lui David Beasley, director executiv al Programului Alimentar Mondial.

Nenorocirea reprezentată de pandemia COVID-19 a amplificat riscurile pentru că hrana a devenit mai scumpă şi, în unele zone, inaccesibilă.

Este declaraţia recentă a raportorului special al ONU, Agnes Kalibata.

Bine, nu trebuia s-o aflăm de la doamna respectivă, e suficient să intri într-un super-market şi treaba-i clară, chiar acum, aici, în România.

Antonio Guterres, secretarul general al ONU, e foarte direct spunând „dacă nu hrăniţi oamenii, hrăniţi conflictele”.

Mai clar de atât nu se poate.

Ceea ce punem în farfurie este, iată, un „casus belli”, un motiv de război şi orice ţară întreagă la cap se asigură că are resursele proprii cu care să-şi hrănească cetăţenii.

Noi nu avem un cap pentru aşa ceva, noi ne-ncurcăm în cifre şi batem câmpii, fără graţie, pe mii de pagini ale PNRR, sperând să impresionăm prin... originalitate.

Bruxelles-ul ne-a dat vreo patru palme, dar ai noştri ne spun că-i normal s-o-ncasăm şi că pariul cu PNRR-ul e pe 30 Septembrie.

Adică, la corigenţe...