COMENTARIU Valeriu Şuhan: Siguranţa cetăţeanului, formă fără fond

Este simbolul degradării siguranţei cetăţeanului, îngenuncheată, terfelită, scuipată, târâtă, de doi neanderthalieni beţi, cu unicul neuron rătăcit iremediabil, în ţestele lor fără folos.

În faţa lor, doi poliţişti atârnaţi de pistoalele decorative ca într-un western prost, complet depăşiţi de situaţie şi nu din vina lor.

Foarte bine că totuşi, poliţia a pus mâna pe ei destul de repede şi i-a băgat în arest, reţinându-i pentru 24 de ore.  E interesant să vedem ce o să zică justiţia.

Vrem nu vrem, ne place sau nu, şuvoiul continuu, gros şi fetid de invective, înjurături şi ameninţări către poliţişti, erau adresate de fapt, Statului Român, autorităţii sale şi cetăţenilor a căror comuniune de limbă şi teritoriu, îl defineşte.

Este deja ceva timp de când se poate constata cu ochiul liber, un fenomen de dizoluţie a autorităţii de stat. De fapt, a autorităţii în general.

Cauzele sunt multiple şi complexe. Ele se originează în evoluţia statului şi a instituţiilor sale ”specializate”, în ultimii 30 de ani.

Afirmaţia din titlu, nu e deloc hazardată sau exagerată.

Sintagma asta, ”siguranţa cetăţeanului” se regăseşte într-un noian de documente, de la cele elaborate de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, până la ordine şi regulamente ale diverselor instituţii, care se referă la ea ca la o noţiune conturată.

Un deziderat în jurul căruia se construiesc normativele respective.   

Problema e că nicăieri, ”siguranţa cetăţeanului” nu este definită. Ce înseamnă domnule, ”siguranţa cetăţeanului” ? Ce trebuie să facă statul pentru ca cetăţeanul să se simtă în siguranţă ?

Şi-atunci, vine întrebarea firească, cum Dumnezeule, sunt elaborate norme, concepte, referitoare la o sintagmă al cărei conţinut concret nu-l cunoşti ?

Evident, că semantica nu e suficientă.

E vorba doar, de o formă fără fond.

Poate părea surprinzător, dar ceea ce influenţează în cea mai mare măsură starea de siguranţă a cetăţeanului, este aşa-zisa mică infracţionalitate.

Hoţiile mărunte, găinăriile, violenţele domestice sau cele stradale, bătăile dintre golănaşi, bullying-ul, beţivii triviali, vecinul care îţi rupe florile sau gardul, abuzurile la bunul simţ, toate la un loc, îl fac pe cetăţeanul onest, plătitor de taxe şi impozite, să se simtă în nesiguranţă.

Cu timpul, recurenţa lor, instalarea în fapt ca manifestări de obicei, fac din cetăţean un om temător, expus psihozei depresive. S-a dus dracului cheful lui de viaţă.

Din păcate, treaba asta nu e percepută aşa cum ar trebui de instituţia statului care se numeşte poliţie, cu acurateţea şi acuitatea pe care le-am vrea de la ea.

Forma organizatorică a poliţiei nu corespunde acestui deziderat, siguranţa cetăţeanului. De ce ? Pentru că ea a uitat pe cine serveşte. S-a luat cu marea infracţionalitate, cu interlopii şi a uitat că şi ăştia şi-au început ”cariera” cu găinării.

Unitatea de bază a poliţiei ar trebui să fie secţia teritorială. Acolo ar trebui concentrată toată forţa instituţiei şi a comunităţii, cu tot cu poliţia locală.

La ţară, în mediul rural dacă preferaţi, e jale. Un poliţist, doi, la nu ştiu câte sate. Unii n-au prins un hoţ în viaţa lor.

Cât priveşte ”activitatea” de prevenire, e  şi ea o himeră.

Statul nu e preocupat să prevină. Filozofia lui este să prindă, să ”depisteze”.

Ne plângem de corupţie. Pe bună dreptate. Dar n-am văzut în nici una dintre ”strategiile” de combatere a sa, o măsură simplă, dar cu siguranţă, eficientă.

Să aud şi eu de un procuror care merge într-o societate de stat sau privată, de ce nu şi să le explice oamenilor ce-i aia un abuz în serviciu de exemplu, cum să-şi facă treaba fără să încalce legea, care sunt subtilităţile legale. Cu mita e mai simplu, n-ai voie cetăţene, să pui botu’ la caşcaval. Scuze...

Până atunci, dragi cetăţeni, puneţi mâna şi vă păziţi.

Nici domniile voastre nu sunteţi scutiţi de a învăţa să vă comportaţi preventiv.

O să încercăm să vă ajutăm.