COMENTARIU Valeriu ŞUHAN: Sinuciderea, un prejudiciu iremediabil

Preşedintele Senatului Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară, profesorul Alexandru Şonea, s-a sinucis prin spânzurare, în biroul său.

Sinuciderea prin spânzurare presupune mult curaj şi o determinare cu totul speciale.

Moartea prin spânzurare nu-i o moarte uşoară, ea poate presupune chiar minute de chin groaznic, iar cel care o acceptă voluntar are un curaj nebun.

Ca urmare, decizia unui om de a-şi lua viaţa prin spânzurare trebuie să fie urmarea unei drame cu totul ieşită din comun, cel puţin în mintea sa.

Am făcut acest foarte scurt excurs în materia suicidului pentru o mai adecvată înţelegere referitor la drama profesorului Alexandru Şonea.         

Nu prea cred în coincidenţe şi de aceea sunt, mai degrabă, din categoria „Toma Necredinciosul”, iar experienţa îmi reaminteşte de numeroasele situaţii când ceea ce părea extrem de clar, era, de fapt, o iluzie comodă.

Sinuciderea profesorului Şonea îmi aduce în minte, involuntar, dosarul „Băneasa”, al cărui protagonist a fost şi este omul de afaceri Gabriel „Puiu” Popoviciu.

Dosarul ăsta e un dosar greu şi complex.

De ce?

Tocmai pentru că el n-ar fi trebuit să existe, e o făcătură.

Da, în 2017 justiţia română a pronunţat sentinţe grele în acest dosar.

Puiu Popoviciu a fost condamnat la 7 ani închisoare şi s-a cerut extrădarea sa din Anglia.

A mai fost condamnat, tot aiurea, şeful serviciului secret al Ministerului de Interne.

Omul se judecă în continuare la CEDO, dar după ce a făcut puşcărie.

Acum trei săptămâni, Înalta Curte de Justiţie a Marii Britanii i-a dat o palmă peste ochi justiţiei române de i-au sărit ochelarii pe care şi-i caută şi-acum printre compromisurile sale, cel puţin, jenante.

Înalta Curte de Justiţie a Marii Britanii a respins cererea de extrădare a lui Gabriel „Puiu” Popoviciu constatând, culmea ruşinii pentru România, că împricinatul nu a avut un proces echitabil în ţara sa.

Nu e pentru prima dată când britanicii resping o cerere de extrădare, dar e o premieră absolută faptul că motivul este lipsa unui proces corect.

Orice ai vrea să spui ca replică devine penibil.

Ziceam că dosarul ăsta n-ar fi trebui să existe, pentru că nu avea de ce.

Nu era vorba de o faptă penală, pentru că nu se cauzase nici un prejudiciu.

În mod repetat USAMV a răspuns Parchetului respectiv DNA, că nu a fost prejudiciată în nici un fel ca urmare a asocierii cu Gabriel Popoviciu.

Ei bine, aşa ceva nu era de admis de păpuşarii vremii, aşa încât presiunile au devenit uriaşe pentru a obţine „prejudiciul” atât de dorit, deşi inexistent.

Profesorul Şonea a cedat ameninţărilor şi a insistat pe lângă colegii săi din Senat să accepte existenţa unui prejudiciu plăsmuit de „experţii” DNA, vreo 200 milioane de Euro.

Dacă latura penală a acestui dosar ne-a adus ruşinea, nici partea civilă nu s-a lăsat mai prejos.

Un judecător a decis împotriva oricărei urme de bun simţ nu neapărat juridic, că terenul în litigiu trebuie adus în starea iniţială.

Pe urmă, judecătorul s-a internat „la nebuni”. La propriu!

Între timp, toate sforile se trag ca SIIJ să fie desfiinţată.

Neapărat!

Şeful SIIJ nu e numit de vreun politruc precum ceilalţi şefi de parchet şi asta nu e bine.

„Partidul e-n toate cele ce sunt şi-n cele ce mâine vor râde la soare...”

Poezie de Ilie.

Fi-i-ar numele uitat...