DEZVĂLUIRI Marius Oprea | Adevăratele „culise ale statului paralel” al lui Talpeş: marile tunuri de la SIE

Un fel de administrator. Care a risipit şi furat cât a putut fără să păţească ceva. Adică, până când a fost protejat de Talpeş, pe al cărui fiu îl băgase la Academia de Poliţie şi avea grijă să nu fie prea tare deranjat acolo. Când Codru Talpeş şi-a terminat şcoala, Ceciu şi-a început şi el cariera alături de Talpeş, la SIE.

Promoţiile de poliţişti ”made by Ceciu”

Deocamdată, Aurel Ceciu mai lucra la Academia de Poliţie. Acolo lucrurile mergeau, dar nu chiar ca pe roate. Doamna Ceciu, fostă domnişoară-tovarăşă Winter, s-a întors la Academie să predea engleză, de unde plecase din motive de „imoralitate”, la firma nepoatei generalului Dobrinoiu, comandantul Academiei, unde se culcase cu bărbatul turc al acesteia şi a trebuit să plece de acolo. Dar nici la Academie nu oferea garanţia că va fi tocmai uşă de biserică, predându-le unor tineri cursanţi.

Cunoscând că probabil nu va face mulţi purici acolo, mai ales că nici generalul, supărat pentru necazul nepoatei, nu mai avea de gând să fie atât de tolerant, doamna „profesoară" Ceciu, cum i-a plăcut să i se spună (şi nu doamna ”maior”), a început să se ocupe intensiv de intrarea pe „uşa din dos" la şcoala de poliţisti a unor fii şi fiice de ofiţeri MI, din serviciile secrete, justiţie sau ai unor potentaţi oameni de afaceri.

Un asemenea ofiţer superior MApN, cum am mai arătat, a plătit admiterea fiului său în 1996 cu două tablouri, dar nu a putut face vreo sesizare: el însuşi le-a sustras în decembrie 1989, din sediul Comitetului Central.

Filiera de admitere funcţiona eficient, simplu şi fără greş, toată lumea ieşea câştigată: doamna maior Ceciu-Winter medita la engleză „candidaţi" pe care după o selecţie „materială" severă îi „pasa" colonelului Ţiclea (pe atunci prorector, fost coleg de facultate cu Doru Ioan Tăracilă, ministru de interne, căruia îi datora ascensiunea). Din filieră mai făcea parte şi un anume Nistoreanu, persoană cu „relaţii", care le aranja, în „contrapartidă", profesorilor din Academia de Poliţie, cursuri bine plătite la facultăţi particulare.

Conform unor rapoarte ale unui ofiţer de contrainformaţii din SIE, care a analizat dosarul "Ceciu", s-a practicat frecvent „admiterea" la Academia de Poliţie pe această reţea, ea fiind utilizată în cazurile a mulţi studenţi, fii de personalităţi, oameni de afaceri etc. Cu un efect dublu: familia Ceciu câştiga şi bani, şi influenţă.

Astfel, ca şef al logisticii din Academia de Poliţie, Aurel Ceciu a ştiut să se „descurce" mai mult decât bine. Iar o întâmplare i-a deschis, după cum am văzut deja, porţile către „dragostea" sa dintâi, serviciile secrete, unde, datorită „trădarii" sale din decembrie 1989, care nu a fost uitată de foştii camarazi din Securitate, ajunşi între timp în funcţii înalte, nu cuteza să spere că se poate întoarce. Dar a avut noroc cu generalul Talpeş, cum şi acesta a avut noroc cu Ceciu, cu ajutorul căruia l-a văzut, în sfârşit, pe iubitul său fiu, Codru, absolvind Academia de Poliţie.

Deci, serviciu-contraserviciu şi Aurel Ceciu revine pe „cai mari” în serviciile secrete, clădite pe ruinele Securităţii: şef al logisticii în Serviciul de Informaţii Externe, condus de generalul Ioan Talpeş.  

Ceciu intra la SIE „cu spatele”, ca să nu-l scuipe colegii în faţă

Aşa suna o glumă, după ce Talpeş a insistat să-l plaseze în funcţie pe Ceciu, adică „locţiitor cu problemele logistice”, cu toată opoziţia internă din SIE. Unul dintre primele lucruri pe care fostul căpitan care „învârtise becuri” pe la Şcoala de Securitate de la Băneasa, sub privirea vigilent-amuzată a generalului Andruţa Ceauşescu, a fost să menţină o relaţie apropiată cu generalul Valeriu Dobrinoiu, fostul său şef de la Academia de Poliţie.

Pentru că putea, Ceciu l-a recomandat pe Dobrinoiu la „camaradul” Temeşan, ca să primească un credit preferenţial, de 10.700 USD (cu dobândă mult sub preţul pieţei) de la Bancorex. Generalul Dobrinoiu uitase cum se numea prima sa lucrare, publicată încă în 1983: „Traficarea funcţiei şi a influenţei în dreptul penal". După ce a ajuns şef la Academia de Poliţie, mai avea nevoie de o carte, spre a deveni profesor universitar. A publicat-o în 1995 la o editura privată, nu ştim cu câte „sponsorizari". Titlul ei e potrivit pentru cele ce se petreceau pe atunci în Academie: „Corupţia în dreptul penal românesc".

La momentul angajării întreprinzătorului Ceciu în SIE, colonelul Grigoraş, pe atunci şef al Contrainformaţiilor, a ordonat investigaţii din care au reieşit multe dintre faptele istorisite mai sus, ca şi altele. Dar Talpeş, ca orice şef care doreşte „o curăţire serioasă a spionajului românesc şi o clarificare a trecutului tulbure a acestui serviciu secret în tranziţie”, precum susţinea că va întreprinde, n-a vrut să ţină cont de nimic.

Citind raportul generalului Grigoraş, el a spus că n-are ce face şi Ceciu trebuie angajat. Era clar că exista o relaţie aparte între cei doi, poate mult mai mult decât simpla recunoştinţă arătată unuia care ţi-a băgat copilul la facultate. Era vorba şi de încredere reciprocă, în vederea unor viitoare planuri: de a face bani pe spinarea fondurilor Serviciului de Informaţii Externe, pe care şi aşa nu le putea controla nimeni. Astfel au început marile „tunuri” ale lui Ceciu, date SIE cu binecuvîntarea lui Talpeş.

Mai întâi, era nevoie de o firmă de import-export „serioasă”. Ceciu a apelat din nou la firma nepoatei lui Dobrinoiu, îmbunat prin ajutoarele primite. Această firmă beneficia de sprijinul unei mici flote de vapoare a fostului fotbalist Boc, fundaş al Naţionalei României, până în 1970, când situaţia lui s-a complicat – a făcut închisoare, pentru că ar fi pleznit un securist într-un bar. Apoi a devenit informator al Miliţiei, dar şi bişniţar, închiriind casete video şi cărţi ale lui Pacepa celor „interesaţi”. Prin Boc, Ceciu a adus 50 de aparate de aer condiţionat, în contrapartidă cu melci şi moluşte, pe care firma le trimitea în Coreea de Sud şi a umplut cu ele sediile SIE, cu aprobarea lui Talpeş. Doar această afacere i-a permis lui Aurel Ceciu să-şi ”tragă” drept comision un autoturism TICO şi un altul ESPERO; cu banii, căci a fost vorba şi de asta, şi-a terminat şi investiţiile sale mai vechi şi dragi inimii: casa şi restaurantul de la Buşteni. Culmea, nici generalul Grigoraş n-a mai obiectat de astă dată nimic. Sunt situaţii în care ”spatele” ia faţa. 

Bani grei, băgaţi în gunoi şi scoşi din comisioane

Ceciu a venit cu o vastă expertiză la SIE, dobîdnită în ograda Academiei de Poliţie, la propriu. Acolo lucra o antrepriză de construcţii, condusă de Lucian Popescu, fratele vitreg al lui Andrei Hododi, patronul „celebrei” (pe atunci) firme ”DUREF”, care promitea că poate fabrica materiale de construcţie (cărămizi) din ... gunoaie. Invenţia lui Hododi, care a prejudiciat statul cu sute de milioane de lei, s-a bucurat de generosul ajutor financiar de la BANCOREX. Temeşan a răspuns ordinului lui Talpeş, care a încuviinţat cererea făcută de Aurel Ceciu, şi aşa milioanele statului s-au risipit la propriu pe gunoaie, prin intermediul SIE – lăsând la o parte că nu era deloc, dar deloc o sferă de activitate care să privească un asemenea serviciu de informaţii. 

Cu cât aberaţia a fost mai mare, şi reuşita escrocheriei a fost asemenea: după cum declara un ofiţer de informaţii, ”Ceciu a facilitat legătura între Talpeş şi Hododi, acesta din urma obţinînd, graţie înaltei protecţii (poate si a unui comision), împrumuturi masive de la BANCOREX”. De creditele garantate guvernamental s-a ales gunoiul. De Hododi şi cărămizile sale maronii, astăzi nimeni nu mai spune nimic, iar generalul Talpeş ne dă lecţii despre „culisele statului paralel” şi ne povesteşte cum a salvat el România. Dar nu şi de oameni ca el.

Ceciu avea şi o experienţă a afacerilor proprii, derulate imediat după Revoluţie, când a deschis pe numele soţiei două firme. Prima, WON TEHNIC SRL, cu sediul declarat pe Dionisie Lupu 65, Ap. 25: de fapt, această firmă nu avea nimic tehnic. Aici, fratele sotiei sale, Gerhard Winter, coordona prepararea de băuturi răcoritoare într-un garaj închiriat de Victor Nanescu (generalul-spion despre care am mai scris că şi-a cumpărat pentru el, de la ICRAL, casa conspirativă primită de la SIE în folosinţă). Cea de-a doua firmă, WINTER INDUSTRIAL SRL se ocupa, potrivit Registrului Comerţului, cu prelucrări de metale şi galvanizare.

Imediat după venirea lui Ceciu în SIE, s-au „galvanizat" însă mai degrabă relaţiile SIE cu BANCOREX-ul, cu care spionii români aveau o lungă tradiţie de colaborare (din vremea în care banca se numea BRCE - Banca Română de Comerţ Exterior - şi ea gestiona, practic, toate afacerile şi conturile Securităţii). „S-a format o adevarată echipă, cu Talpeş, Tănăsescu, Silinescu - adjuncşii lui Talpeş, n.n. - şi Ceciu, care au penetrat puternic activitatea acestei bănci, prin relaţiile cultivate cu Hrebenciuc şi Temeşan", după cum susţine un fost ofiţer de contrainformaţii. Cadrele SIE au obţinut autoturisme Grand Cherokee, „împrumutate” din parcul de maşini al BANCOREX. Unul a fost făcut praf în timpul unei misiuni. Alte limuzine, Mercedes, Peugeot, au fost destinate şefilor. BANCOREX a „sponsorizat" inclusiv construcţia noului sediu din pădurea Băneasa, în contrapartidă oferind sediul din Batiştei. De aici, Ceciu şi-a tras "grosul" banilor - şi anume din contractarea lucrărilor de construcţie şi finisaje.

Comisioanele i-au facut să pălească de invidie pe mulţi dintre vechii spioni proveniţi din Securitate, care aveau şi ei exerciţiul „şmenului", dar nu la o asemenea anvergură. După şocul alegerilor din 1996, Ceciu a început să şteargă urmele legăturilor cu BANCOREX. El a vândut autoturismele obţinute de SIE de la bancă unor particulari. Începuse asemenea operaţiuni mai devreme, din 1995, când a „casat" şi a vândut 35 de autoturisme, 2 microbuze si 1 autobuz (acesta din urmă îl achiziţionase mai întâi el, împreună cu un fost coleg, maior de la Academia de Poliţie).

De la camere de plumb, la automobil blindat pentru noul preşedinte. Şi un ”Renoir”

O altă afacere, cea mai dubioasă pe care Aurel Ceciu a început-o ca şef al logisticii SIE sub Talpeş, se referă la o fraudă majoră, de peste 1,5 milioane  de dolari. Ceciu nu credea că PDSR va pierde alegerile. Aşa că, cu ocazia achiziţionării în 1996 de echipamente electronice pentru reutilarea transmisiunilor radio ale ambasadelor, fiind acoperit de colonelul Maeran, şeful Cifrului Diplomatic, şi de generalul Alexandru (Bebe) Tănăsescu, mâna dreaptă a lui Talpeş, în cele din urmă cu aprobarea acestuia, Ceciu a achiziţionat utilaje despre care ofiţerii care le-au preluat au susţinut că sunt învechite moral, de generaţie 1990. Miza a fost mai subtilă: aceste aparate radiau un câmp magnetic de mare intensitate. Conform unor estimări făcute în 1997, datorită aparaturii cumpărate atunci erau necesare cheltuieli de peste 25 milioane dolari, pentru ca la MAE şi la ambasade să se construiască nişte camere de plumb pentru transmisionişti, ca să împiedice interceptarea discuţiilor şi să ferească personalul de iradiere.

Cheltuieli imense, care ar fi putut da o pâine de mâncat colonelului Ceciu, şeful logisticii din Serviciul de Informatii Externe. Dacă PDSR câştiga alegerile. Dar le-a pierdut. Ceciu a mai făcut o încercare disperată de a se salva. Pe 20 decembrie 1997, doi ofiţeri superiori ai Serviciului de Informaţii Externe, colonelul Aurel Ceciu şi maiorul Adrian Nedelea (din subordinea lui) s-au deplasat în Germania, pentru a aduce un automobil blindat, destinat preşedintelui Constantinescu. Dar acesta, stupoare, nu l-a vrut. Ceciu i-a spus lui Corneliu Vadim Tudor povestea, pentru a fi prezentată altfel: anume că preşedintele ar fi refuzat automobilul blindat pentru că era „prea mic”. Totuşi, şeful „logisticii” din SIE a fost eliberat din funcţie abia în 1998, când la conducerea SIE a fost numit Cătălin Harnagea. Ultimul loc de muncă cunoscut al lui Aurel Ceciu era, în 25 oct. 2010, la Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, cu funcţia de Şef serviciu achiziţii şi gestiuni.

O ultimă informaţie, care ar putea fi de interes. În martie 1999, Wall Street Journal, ediţia în limba engleză, titra: „Renoir”, vândut cu 34.600 USD pe web este examinat de profesionişti în artă. „O pictură Renoir a fost vândută pe site-ul de licitaţii online eBay la începutul acestei luni, dar unii experţi în artă contestă faptul că piesa, care a adus 34.600 de dolari, este a impresionistului francez. Privind cele trei fotografii ale articolului postat pe eBay, Mimi Somerby, directorul galeriei Beadleston din New York, a spus: „chiar şi pe întuneric, chiar şi cu mâinile legate, Renoir ar fi putut picta asta cu limba”. Se menţiona şi numele vânzătorului de pe eBay, care susţinea că tabloul e autentic, făcând parte din „colecţia familiei, de artă impresionistă”. Numele său era Aurel Ceciu.