Dacă domnul Iohannis ar avea prieteni, aceştia i-ar spune că a întins prea mult coarda cu criza guvernamentală pe care a provocat-o şi că ar face bine să se dea cu un pas înapoi, pentru a vedea mai bine tabloul politic pe care l-a ”pictat”, ca să poată opera de urgenţă retuşurile care se impun.
Dacă trecătorul preşedinte al României ar avea prieteni, aceştia l-ar trage de mâneca sacoului alb cu care s-a îmbrăcat de Ziua Marinei şi i-ar atrage atenţia că România este în derivă, iar domnia sa, în calitate de de comandant de vas, are datoria să-l redreseze.
Dacă domnul Iohannis ar avea prieteni, aceştia i-ar atrage atenţia că nu golful, ci supravieţuirea este sportul naţional.
Dacă Klaus Iohannis ar avea prieteni, aceştia i-ar spune că România se întinde dincolo de zidurile Palatului Cotroceni şi că există viaţă şi în spatele culoarului făcut de coloana oficială care circulă cu girofar pe traseul Bucureşti-Sibiu.
Dacă domnul Iohannis ar avea prieteni, aceştia i-ar spune că oamenii se gândesc ce să pună pe masă şi nu ce papioane să îşi pun la gât.
Dacă Klaus Iohannis ar avea prieteni, aceştia i-ar spune ce zic despre el oamenii simpli în pieţe şi pe reţelele de socializare, dar şi foştii săi susţinători din presă.
Din nefericire pentru el, dar mai ales pentru România, Klaus Iohannis nu are prieteni, ci doar o soţie iubitoare, bucuroasă să-şi plimbe toaletele prin străinătate, câţiva sibieni încântaţi să fie poftiţi la masă la sfârşiturile de săptămână şi o întreagă şleahtă de profitori, care fără de el nu ar avea funcţii şi posibilitatea de a face averi.
Klaus Iohannis este un om singur, care are nevoie de prieteni. Nişte prieteni adevăraţi ai României, pentru că numai ei ar avea tăria de încerca să caute prietenia unui personaj al cărui ego este mult mai mare decât piramidele egiptene.