Gândurile lui Cristoiu: CCR n-a negat dreptul Guvernului de a sancţiona încălcarea legii în timpul Pandemiei. A negat dreptul Guvernului de a face lucruri de mîntuială

Jurnalistul şi publicistul Ion Cristoiu afirmă că reprezentanţii Puterii au apelat la atacuri şi trucuri politice pentru a înfiera CCR în urma deciziei de a declara neconstituţionale amenzile date în timpul epidemiei de coronavirus, devoalând astfel imaginea unui regim în stare de orice pentru a provoca necazuri oamenilor simpli.

Ion Cristoiu spune că atacurile politicienilor puterii la adresa CCR au drept notă comună acuzarea că instituţia ar fi pus la îndoială decizia autorităţilor de a da amenzi celor care au încălcat dispoziţiile privind statul în casă.

Jurnalistul subliniază că, deşi CCR a luat decizia nu din proprie iniţiativă, ci la sesizarea Avocatului Poporului, atacurile au ocolit-o pe cea care ocupă această funcţie, Renate Weber, datorită simpatiei de care se bucură din partea românilor.

Mai mult, Ion Cristoiu suspectează că preşedintele Iohannis ştia verdictul CCR  în cazul amenzilor înainte să fie făcut public, iar atacurile împotriva Curţii în cazul deciziei CEDO - Kovesi au avut ca scop pregătirea electoratului de dreapta, mai ales USR-ist, pentru contracararea deciziei în cazul contravenţiilor.

Deşi, din interese politice, decizia CCR a fost prezentată ca fiind o contestarea dreptului autorităţilor de a da contravenţii în timpul epidemiei, Ion Cristoiu arată că, în realitate, CCR a admis sesizarea Avocatului Poporului, fundamentată pe dezvăluirile din presă şi petiţiile românilor, deoarece aceasta semnala că stabilirea contravenţiilor încalcă normele elementare de document juridic.

Prezentăm integral editorialul publicat pe cristoiublog.ro:

"Decizia CCR privind neconstituţionalitatea articolelor din OUG, care au constituit temeiul juridic al contravenţiilor, urmare a sesizării făcute de Avocatul Poporului, a provocat o reacţie de-a dreptul isterică din partea unor stîlpi ai puterii. De la Klaus Iohannis pînă la Rareş Bogdan, CCR a fost practic linşată mediatic. Nu s-a ajuns la o operaţiune gen Ku Klux Klan. Judecînd însă după spasmele lui Rareş Bogdan nici mult nu mai era:

„Mă bazez pe oamenii de bună-credinţă, adică peste 98% din totalul românilor, să ne ajute să schimbăm legea de desemnare a judecătorilor CCR. Este limpede că această Curte este ilegitimă în fapt, că este o frînă în calea dezvoltării României, a democraţiei. Asta dacă nu cumva, printre membrii ei, nu există şi soldaţi ai unui grup infracţional organizat.

Pe mine nu m-ar mira.”

E chiar atît de isteric Rareş Bogdan? Nu, e doar disperat. Disperat că Ludovic Orban e în continuare în şa, că n-a căzut pentru a-i lăsa locul pe cal lui, Rareş Bogdan.

Deşi n-au cerut desfiinţarea CCR, ca Rareş Bogdan, ceilalţi lideri ai PNL, preşedintele ţării, s-au prins într-o sîrbă a denunţării CCR ca apărătoare a infractorilor, ba chiar ca responsabilă retrospectiv pentru morţii de Coronavirus. Ludovic Orban, miercuri, 6 mai 2020, la Academia de Tehnică Militară „Ferdinand I”, nu s-a dat în lături din a acuza CCR că e de partea infractorilor:

„Exact ca şi în alte decizii luate de actuala Curte Constituţională, în perioada lui Dragnea, şi decizia asta arată că actuala Curte Constituţională este de partea celor care încalcă legea, de partea celor care încalcă regulile, sancţionînd pe toţi cetăţenii corecţi, pe toţi cetăţenii care au respectat reglementările, care au respectat regulile care au fost impuse în perioada stării de urgenţă prin ordonanţe militare.

Practic, prin această decizie, guvernul, autorităţile se poate spune că aproape sînt împiedicate să apere sănătatea şi viaţa românilor. Prin această decizie se poate ajunge la situaţia în care autorităţile să nu mai poată să dea nicio amendă pentru încălcarea unor reguli care sînt stabilite în perioada stării de urgenţă. Este o decizie care mă şochează, este o decizie care are un vădit caracter politic şi care, repet, se situează pe linia deciziilor care sînt luate în favoarea minorităţii extrem de reduse care nu respectă legea, care încalcă legea şi nesocoteşte majoritatea zdrobitoare a cetăţenilor români, peste 98%, care respectă legea şi care s-au comportat în toată această perioadă responsabil şi au contribuit fiecare dintre ei la limitarea răspîndirii virusului din cadrul pandemiei.”

Raluca Turcan, adjuncta lui Ludovic Orban, atribuie românilor antipatia faţă de CCR în urma acestei decizii:

„După cum spuneam, avem mare noroc cu românii: sînt foarte încîntată să văd că nici ei nu privesc cu ochi buni decizia CCR şi că, dimpotrivă, au înţeles că nimeni, absolut nimeni nu vrea să dea amenzi de dragul de a le lua banii, ci pentru a corecta un comportament. E foarte simplu, ca să spunem lucrurilor pe nume: sănătatea şi siguranţa românilor au depins de respectarea măsurilor impuse prin ordonanţele militare.

Mai avem cîteva zile până la finalul stării de urgenţă şi am convingerea că românii nu se vor lăsa influenţaţi de decizia CCR şi vor continua să respecte prevederile din ordonanţele militare.”

Deşi evită un atac făţiş la CCR, Klaus Iohannis practică ghiontul dat pe furiş, să nu se vadă:

„Am văzut ieri cu cîtă satisfacţie au primit unii politicieni decizia Curţii Constituţionale privind amenzile instituite în această perioadă de stare de urgenţă. Este încă un semn de nepăsare, inconştienţă şi neînţelegere a misiunii pe care o au, dar şi o dovadă că pentru aceşti politicieni interesul politic este mai presus de oameni.

Nu este cu totul surprinzător că astăzi aceste sancţiuni sînt discutabile, deşi este evident pentru noi toţi că ele au fost utile pentru a împiedica răspîndirea virusului.

Surprinzătoare este însă perspectiva unor autorităţi care, prin misiunea ori prin natura lor juridică, au obligaţia constituţională de a nu pierde din vedere, atunci cînd iau decizii, interesul general al societăţii.

O spun cu toată responsabilitatea, fără aceste sancţiuni, morţii pe care astăzi îi plîngem ar fi fost mult mai mulţi!”

Din cîte se vede, atacurile la CCR au drept notă comună acuzarea că instituţia ar fi pus la îndoială decizia autorităţilor de a da amenzi celor care au încălcat dispoziţiile în materie de ieşit din casă. Pentru aceasta, liderii PNL, în frunte cu Klaus Iohannis, mai degrabă membru de partid decît preşedinte, au pus numărul mic de infectări pe seama spaimei de amenzi. Las la o parte faptul că românii au stat în case nu de teama amenzilor, ci de teama Coronavirus. Cei amendaţi sînt puţini dintre românii obişnuiţi să încalce legea. Ei, cei mai mulţi, sînt victime ale abuzurilor comise de poliţie, abuzuri recunoscute chiar de ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, explicate însă delirant şi anume că poliţiştii au fost absolvenţi de curînd ai Academiei.

Să vedem însă dacă într-adevăr CCR a pus la îndoială dreptul autorităţilor de a aplica amenzi.

E mai mult decît semnificativ pentru tendenţiozitatea atacului că nici unul dintre cei care s-au pronunţat împotriva deciziei n-au menţionat că a fost vorba de soluţionarea unei sesizări de neconstituţionalitate înaintate CCR de Avocatul Poporului. Dacă într-adevăr CCR ar fi avut ceva cu decizia de aplicare a amenzilor, ar fi luat în discuţie articolele din OUG din proprie iniţiativă. CCR n-a făcut altceva decît a luat în dezbatere sesizarea înaintată de Avocatul Poporului. Aşa cum a procedat cu toate sesizările de neconstituţionalitate primite, inclusiv de la PNL şi de la Preşedinte. De ce n-a fost menţionat Avocatul Poporului? Din motive de şmecherie politrucă. Decizia CCR a fost pentru regimul Klaus Iohannis o lovitură uriaşă din punct de vedere politic. Practic, această decizie nu anulează nici o amendă. Pentru a scăpa de amendă, românul trebuie să meargă în instanţă. Lovitura e dată de imaginea regimului Iohannis drept unul în stare să încalce Constituţia pentru a face necazuri oamenilor simpli. De la început amenzile, enorme, incredibil de mari în raport cu puterea de cumpărare a românilor şi chiar cu posibilele efecte ale încălcării Legii, au fost contestate de români. Numai că românii şi-au zis că e un rău necesar. Decizia CCR le-a arătat însă că amenzile au fost neconstituţionale şi prin asta incorecte şi ilegale. Contracararea acestei lovituri cerea ocolirea acuzaţiilor aduse Avocatului Poporului. Renate Weber se bucură de o însemnată simpatie în rîndurile românilor. CCR a fost în dese rînduri (evident, cînd deciziile sale nu rezolvau interesele PNL şi ale lui Klaus Iohannis) acuzată de a fi PSD-istă. Ultima oară împotriva CCR s-a desfăşurat o campanie de compromitere cînd s-a aflat decizia CEDO în cazul Codruţa Kovesi, Decizia CEDO nu punea la îndoială soluţia CCR în cazul Kovesi, ea semnala în chip corect că în România un procuror şef dat afară de politicieni nu are căi de contestare în Justiţie a deciziei, aşa cum se întîmplă cu alţi funcţionari publici. Cu toate acestea CCR a fost ţinta unor acuzaţii grele din partea PNL şi USR. Mai mult ca sigur prin oamenii săi din CCR Klaus Iohannis ştia verdictul în cazul amenzilor înainte ca el să fie făcut public. Atacurile incorecte împotriva CCR în cazul Kovesi au avut menirea de a pregăti electoratul de Dreapta, USR-ist îndeosebi, pentru contracararea deciziei în cazul contravenţiilor.

Cum se întîmplă cînd vine vorba de un interes politic, decizia CCR a fost prezentată absurd drept contestarea dreptului autorităţilor de a da contravenţii în timpul Pandemiei. În realitate, CCR a admis sesizarea Avocatului Poporului care semnala, pe baza petiţiilor primite la sediu, pe baza dezvăluirilor din presă, că reglementarea contravenţiilor se definea prin încălcare normelor elementare de document juridic. Să luăm de exemplu articolul 1. din Ordonanţa de urgenţă nr. 34/2020 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă, în vigoare de la 31 martie 2020. E vorba de o actualizare a sumelor, potrivit valorii leului de acum, din articolul 28 din OUG nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă modificată prin Legea nr. 453/2004 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă:

„(1) Nerespectarea prevederilor art. 9 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 2.000 lei la 20.000 lei, pentru persoane fizice, şi de la 10.000 lei la 70.000 lei, pentru persoane juridice.”

Aşa cum e formulat articolul pare redactat de persoane analfabete nu numai în materie de drept, dar şi de bun simţ. Cum adică sancţiunile pot merge de la 2000 la 20.000? Pe ce criteriu agentul constatator îţi dă 20.000 lei, adică 4000 de euro, o sumă imensă, pe care un om simplu o strînge doar după un sacrificiu de un an întreg, şi nu 2000 sau 4000? Nu era normal ca articolul să prevadă criterii precise, identificabile pentru cuantumul amenzii? Pentru ce un contravenient e amendat cu 2000 de lei şi pentru ce un altul cu 20. 000? Articolul nu răspunde la această întrebare. El creează astfel posibilitatea unor abuzuri incredibile din partea Poliţiei. Şi nu totdeauna făcute dinadins. Pentru că agentul constatator la rîndu-i n-are la dispoziţie un criteriu precis de deosebire între un contravenient şi altul. Dar nu numai atît. O lege trebuie să fie previzibilă şi clară. Pentru a evita să comit o contravenţie eu, cetăţean, trebuie să ştiu din conţinutul legii ce pot face fără riscuri. În cazul articolului 28 din OUG, dată acum şi nu în 1999, ce trebuie să evit pentru a nu fi amendat cu 20.000 de lei? Sînt amendat cu 20000 de lei dacă am uitat să semnez declaraţia pe propria răspundere? Sigur că pot fi amendat. Neştiutorii ar putea răspunde că poliţistul nu poate fi atît de absurd încît să-ţi dea 20.000 de ei amendă doar pentru că n-ai semnat declaraţia. Nu exclud asta. Dar nicăieri în lume nu se lasă de către legiuitor la dispoziţia unui poliţist dreptul de a fi simpatic sau antipatic, omenos sau cîinos. Legea e cea care trebuie să precizeze limpede faptele contravenţionale astfel încît nici un subiectivism să nu fie posibil.

E limpede.

CCR n-a negat dreptul Guvernului de a sancţiona încălcarea legii în timpul Pandemiei.

Prin decizia sa, CCR a negat dreptul Guvernului de a da OUG de fără o minimă preocupare de rigoare juridică. Documente făcute de mîntuială.

"