Ion Cristoiu: A fost Harun al Rashid în realitate ca în O mie şi una de nopţi?

Căutînd pe Amazon o carte despre Harun al Rashid (sînt doar în engleză, lipsesc cele în franceză sau poate nu le găsesc eu), am cumpărat şi descărcat lucrarea: Harun al-Rashid: The Life and Legacy of the Abbasid Caliph during the Islamic Golden Age by Charles River Editors, Independently published, 2019, 51 de pagini. Un avertisment jumătate ştiinţific, jumătate publicitar, ne destăinuie cam la ce ne-am putea aştepta citind cartea:

„Charles River Editors este o companie de publicare digitală de tip boutique, specializată în aducerea istoriei înapoi la viaţă cu cărţi educaţionale şi angajarea pe o gamă largă de subiecte.”

Face parte din tendinţa Istoria Marele Prozator?

Formula e de interes.

Picturi, gravuri, imagini sînt punct de plecare pentru o incursiune în Istorie. Introducerea la cartea despre Harun are ca punct de plecare tabloul lui Julius Köckert’s ( pictor neamţ 1827- 1918) intitulat Harun al-Rashid primind la curtea sa de la Bagdad o delegaţie trimisă de Carol cel Mare. Primele rînduri îmi atrag atenţia prin semnalarea rolului jucat de O mie şi una de nopţi în imaginea în posteritate a lui Harun Al Rashid:

„La fel ca multe figuri istorice, biografia lui Harun al-Rashid a devenit o parte realitate şi o parte mit. Un om real, al patrulea Calif al Califatului Abbasid, Harun al-Rashid este cel mai bine cunoscut de mulţi datorită rolului său în literatura faimoasă, cum ar fi O mie şi una de nopţi, nu neapărat din cauza deciziilor sale politice.”

O carte de referinţă despre Imperiile Islamice – Justin Marozzi , Islamic Empires: The Cities That Shaped Civilization: From Mecca to Dubai, Pegasus Books, 2020, versiune românească la Litera în 2021 sub titlul Imperii islamice. 15 oraşe care definesc o civilizaţie, abordează şi ea, în capitolul dedicat Bagdadului, rolul imaginii lui Harun făurit de O mie şi una de nopţi:

„Harun a devenit celebru atît în Orient, cît şi în Occident şi pentru faptul că a jucat un rol de seamă în capodopera O mie şi una de nopţi, o culegere de povestiri indiene, persane şi arabe care datează din secolele al VIII-lea şi al IX-lea. Este prezent în aceste povestiri sub chipul unui calif charismatic pe care îl vedem cînd în braţele unor preafrumoase curtezane, cînd retezînd capetele celor care îl nemulţumesc, cînd aruncînd pungi de aur celor care îl binedispun, cînd scriind versuri la repezeală, cînd rîzînd cu poftă la auzul unor glume deocheate. În această culegere de povestiri cusute cu aţă albă, Harun, sau cel puţin un stereotip îndrăzneţ al califului, se bucură de un enorm succes.”

Pe site-ul Les cles du Moyen Orient din 26 noiembrie 2012 găsesc confirmarea unei discrepanţe între imagine şi realitate. Titlul trimite la conţinut:

„Hîrûn al-Rashîd, le calife des Mille et une nuits: un age d’or de l’Empire de l’Islam? (786-809) în traducere Harun al Raşid, califul din O mie şi una de nopţi: o epocă de aur a Imperiului islamic? (786-809):

„Printre toate califatele din Evul mediu, Hîrûn al-Rashîd, al cincilea din dinastia Abbasidă, este probabil cel mai faimos: El îşi datorează gloria colecţiei de poveşti din cele O mie şi una de nopţi, cea mai faimoasă lucrare de literatură arabă din Occident, în care apare ca prototip al califului drept, bun şi pios. Numele său este, de asemenea, asociat cu o formă de epocă de aur a Imperiului Islamic, marcată în special de prosperitatea economică şi de o expansiune culturală fără precedent. Diferenţa dintre această imagine şi realitate este însă semnificativă: Atît asupra personalităţii califului, cît şi asupra condiţiilor economice şi sociale care au fost cele ale domniei sale, discordanţa dintre mit şi istorie este izbitoare.”

Tresar de îndată la afirmaţia asta. De mult a început să mă preocupe rolul imaginii transmise de text în imaginea cuiva din posteritate. Am exemplificat de fiecare dată cu Tiberiu, un mare împărat, rămas în posteritate prin imaginea răutăcioasă din scrierile lui Tacitus. Generaţii întregi de istorici au încercat s-o contrazică fără a reuşi. Tacitus e un scriitor genial. La fel s-a întîmplat cu Napoleon al Treilea, victima în posteritate a imaginii formate de scrisul lui Victor Hugo. Cît despre imagine pozitivă să reamintim pe Augustus, care a ştiut să-şi cultive istoricii sau pe Napoleon, care a folosit o veritabilă maşinărie de PR.

Într-adevăr ştim cele mai multe lucruri despre Harun al Rashid din O mie şi una de nopţi. Poveştile n-au fost scrise în timpul vieţii lui Harun. Atunci cum de a ajuns Harun personaj legendar al Poveştilor? Iată o întrebare. Posibil că prin istoriile care circulau în lumea arabă despre trecutul de glorie al califatelor.

Are însă importanţă cum de s-a ajuns ca O mie şi una de nopţi să-l glorifice pe Harun al Raşhid?

Prăpastia dintre realitate şi imagine e unul dintre adevărurile omenirii de azi. Şi mai mult ca sigur imaginea de acum a unui personaj, transmisă posterităţii va fi cea care va domina imaginea din posteritate, chiar dacă ea se întemeiază pe mit.

Nu e oare Kennedy un fel de Harun al Raşid al Americii, deşi mulţi istorici susţin că în realitate preşedintele american n-a fost cel din imaginea care ni se oferă azi?

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro