Ion Cristoiu: Ca jurnalist, n-ai voie să-ţi baţi joc de fizicul cuiva

Eroii neamului scoţian. Am ajuns cu cartea lui Micheil Duchein, Histoire de l'Ecosse: Des origines à 2013, Poche, 2013 la debutul secolului IXV, după moartea lui Robert Bruce. Dacă ar fi să caut o impresie neîndoielnică, aceasta ar fi stupoarea. Scoţienii, cel puţin pînă aici, se bat pe viaţă şi pe moarte ca să fie independenţi de Anglia. Anglia, la rîndu-i, e obsedată de transformarea Scoţiei într-o colonie. Şi cu toate acestea, azi, deşi Anglia a ieşit din Uniunea Europeană, deşi Scoţia ar avea tot interesul să devină independentă, mare lucru nu se face de către politicieni pentru ca Scoţia să fie o ţară i de una singură, cum e, de exemplu, Irlanda. Autorul descrie pe larg momentul William Wallace în capitolul semnificativ intitulat Epopeea lui William Wallace. William Wallace e personajul fabulos din filmul lui Mel Gibson, Braveheart. Potrivit ghidurilor turistice, şi sub influenţa acestui film, locurile legate de memoria lui Wallace fac obiectivul cîtorva tururi. Iată ce spune ghidul despre turul Capela Rosslyn, Castelul Stirling şi Abaţia Dunfermline, mai precis despre punctele legate de Wallace:

„Apoi, călătoriţi spre Stirlingshire, unde vă veţi opri în frumosul oraş Stirling, unde se află monumentul eroului scoţian William Wallace (a cărui viaţă a fost dramatizată în filmul Braveheart). Veţi avea timp suficient pentru a vă plimba pe străzile frumoase şi vechi care îl înconjoară. De asemenea, dacă doriţi, veţi avea ocazia să exploraţi uimitorul castel al oraşului.”

Michel Duchein se ocupă pe larg de locul lui Wallace în memoria scoţienilor:

„Cît despre nefericitul Wallace, capturat la Glasgow, a fost dus în Anglia, judecat pentru trădare împotriva suveranului său (ceea ce a recuzat, negînd că ar fi depus vreodată jurămîntul regelui Edward) şi pentru crimele şi sacrilegiile comise de la uciderea şeriffului de Lanark. Condamnat la moarte, a fost executat la Londra cu rafinamentul barbariei rezervat pedepsei trădătorilor, la 23 august 1305. Această tortură atroce, însoţită de tot ceea ce şi-au putut imagina englezii pentru a umili mîndria scoţiană, a făcut poate mai mult pentru gloria postumă a lui William Wallace decît faptele sale militare în timpul triumfurilor sale trecătoare. Scoţienii de astăzi au uitat actele sale de cruzime şi violenţă; monumentul său, ridicat cu mîndrie pe dealul de la locul bătăliei Podului Stirling, rămîne simbolul rezistenţei la opresiunea engleză, iar numele său a devenit legendar ca acela al unui erou al istoriei naţionale.”

Un alt erou al luptei de independenţă a Scoţiei e Robert Bruce, regele Scoţiei, care administrează englezilor faimoasa umilinţă a înfrîngerii de la Bannockburg (1314). Scrie Micheil Duchein:

„Numele de Bannockburn a rămas pînă în zilele noastre simbolul mîndriei şi independenţei scoţiene.”

Şi Robert Bruce face obiectul unui tur turistic:

„Prima oprire din turul dumneavoastră va fi oraşul Dunfermline. Plimbaţi-vă prin frumoasa navă a Dunfermline Abbey, locul de odihnă final al lui Robert the Bruce, care a luptat pentru dreptul Scoţiei de a fi o naţiune. (...)

De la Stirling, mergeţi la Bannockburn, cîmpul de luptă unde Robert the Bruce i-a învins pe englezi în 1314.”

Căutînd amănunte despre Braveheart aflu că e postat pe Netflix şi un film despe Robert Bruce. Se numeşte Outlaw King, şi e un film scoţian din 2018, despre începuturile rebeliunii lui Robert Bruce împotriva englezilor.

Trebuie să-l văd, aşa cum trebuie să revăd Braveheart.

*

Profesiune de credinţă. Stilizînd un editorial din Evenimentul zilei pentru a-l republica pe Suplimentul Literar Artistic al cristoiublog.ro descopăr în comentariul Un atac neghiob la adresa dlui Ion Iliescu din Evenimentul zilei nr. 174, anul II, joi, 21 ianuarie 1993, la rubrica „Evenimentul zilei văzut de Ion Cristoiu” această profesiune de credinţă în privinţa atacurilor la persoană:

„Nu sînt un admirator al dlui Ion Iliescu. E un adevăr pe care-l probează prestaţia mea de jurnalist din ianuarie 1990 şi pînă acum. De-a lungul acestor trei ani, l-am criticat în numeroase rînduri pe dl preşedinte. Chiar dacă nu de puţine ori n-a lipsit ironia, pot spune că niciodată n-am fost tentat de atacul la persoană. Pot fi criticate, batjocorite chiar, greşelile, ticurile şi clişeele unei personalităţi publice. Nu e permis să ne legăm de datele sale fizice, de familia sa. Nici un om – oricit de strîmb ar fi în plan politic sau moral – n-are vreo vină că e înalt sau scund, slab sau gras, tînăr sau bătrîn. Acestea sînt lucruri lăsate de la Dumnezeu”.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro