Ion Cristoiu: Ce-avea Tudor Arghezi cu Istoricii

Nae Ionescu contra Ionel Brătianu. Am terminat volumul VIII din Publicistica lui Nae Ionescu. 1927 e – potrivit editoarei – unul bogat pentru publicistul Nae Ionescu. De aceea, aşa cum ni se spune în finalul culegerii, acest volum se opreşte la 31 august 1927. În plan politic viaţa părea să curgă în favoarea Liberalilor. După şiretlicul cu Guvernul Averescu, Ionel Brătianu convoacă alegeri generale între 7-14 iunie 1927. Pentru a le putea cîştiga cu 60% din voturi. Noul Guvern Brătianu se confruntă cu marea încercare numită moartea lui Ferdinand, la 20 iulie 1927. O moarte neaşteptată, deoarece Regele are doar 61 de ani. Se născoceşte evident o Regenţă, alcătuită pe placul premierului. Numai că acum Ionel Brătianu e mult mai expus decît în anii cînd trăia Ferdinand. Prin Regina Maria, dominată din toate punctele de vedere de Barbu Ştirbey, Ionel Brătianu îl influenţa pe Rege. Multe dintre deciziile cu impact major asupra ţării fuseseră sugerate Regelui de către Liberali. Autoritatea lui Ferdinand, sporită şi de aura de Întregitor, dădea acestor decizii şi o autoritate morală. În plus, dacă ieşea prost, Ionel Brătianu era acoperit. Pe 24 noiembrie 1927, Ionel Brătianu va muri în chip stupid la doar 63 de ani. Volumul VIII se opreşte la 31 august 1927, în plină domnie a lui Ionel Brătianu, situaţie exasperantă pentru Opoziţie, care nu mai văzuse de cinci ani ciolanul Puterii. Nae Ionescu e un adversar al Liberalilor. Sprijină Opoziţia doar din perspectiva duşmanului comun. În fapt, e un susţinător al naţionalismului de tip Nicolae Iorga. Cel puţin asta e linia de forţă care uneşte textele publicate de el în 1927, multe sub calitatea unor însăilări de tip fătucă.

Termin de citit volumul la Găgeşti, unde am dat fuga pentru două zile. N-am la mine volumul VIII, ca să-l încep şi, prin urmare, nu ştiu ce-a zis Nae Ionescu la moartea marelui său duşman. Din acest volum reţin cîteva campanii în chestiunea Bisericii, între care se detaşează cea împotriva numirii Patriarhului Miron Cristea în postul de regent. Obiecţia de fond a lui Nae Ionescu e sintetic justificată teoretic în articolul În sfîrşit, argumentele! din Cuvîntul, 27 august 1927:

„Desemnarea prin alegere a unei feţe bisericeşti pentru îndeplinirea unor anumite funcţiuni eclesiastice nu e numai o operaţie lumească; ci închide încă un element de coloratură mistică.”

Judecată azi campania lui Nae Ionescu are notele unei acţiuni perfect îndreptăţite. De mirare că în epocă i-au răspuns în răspăr tocmai feţele bisericeşti.

*

Ceasornicul Trecutului. O nouă ironie a lui Arghezi la adresa Istoricilor:

„Profesorul nu e numai unul dintre acei dascăli de istorie care au luat diplomă ca să-i înveţe pe alţii cum se drege ceasornicul prezentului după orologiul cu danţuri al trecutului.” (Tudor Arghezi, Letopiseţii, în Viaţa românească, nr. 4-5, aprilie-mai 1930)

*

Bîrfitorul Suetonius. Am început Suetoniu, Doisprezece Cezari. Variantă românească de pe vremea seriozităţii împinse pînă la abnegaţie cînd vine vorba de acribie, ediţia are notele la urmă şi evident mult mai bogate decît cea din Anale. După primele pagini din Suetonius îmi dau seama de ce e Tacitus cel mai mare. Tacitus descrie faptele şi evenimentele cu o evidentă îngîndurare de om care meditează la cele notate, extrăgînd din fapte, ca un complex industrial din minereul brut, smaraldele învăţăturilor pentru eternitate. Mai ziarist, Suetoniu transcrie pur şi simplu faptele şi evenimentele, cele mai multe luate din bîrfe. Notele sînt totuşi de mare folos pentru mine în cunoaşterea lumii romane, deşi organizarea e atît de complicată încît doar după absolvirea unei facultăţi de lume romană ai putea s-o înţelegi cît de cît.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro