Ion Cristoiu: Ce-l aştepta pe Eminescu dacă nu murea

Dacă nu murea. Genialul publicist Tudor Arghezi despre ce-l aştepta pe Mihai Eminescu, dacă nu murea, în tableta Mihai Eminescu. III, din Bilete de Papagal, 21 iunie 1929:

„Dacă nu mureai, trebuia să intri corector sau redactor la unul din marile ziare contimporane cu mormîntul tău şi perfecţionate – şi ai fi primit indicaţii naţionale de la domnul Stelian Popescu şi literare de la colegul domniei sale Foti. Sau ai fi redactat «Universul literar» şi ai fi fost dat afară, pentru că nu te pricepeai la literatură. Şi nu te-ai fi ales deputat subt democraţi, pentru că ai fost conservator, şi n-ai fi avut nici un rost în presă, pentru că nu ai fi ştiut să scrii.

Sau te duceai, la bătrîneţe, la meserie, topind clei pentru tîmplari şi suflînd cu foalele la fierărie. Nu te-ar fi trimis cumva în streinătate nici un guvern, ca să reprezinţi presa românească faţă de felinarele din Amsterdam, reporterii de fapte diverse găsindu-se mai apţi şi mai serioşi pentru misiunile mari ale Ministerului de Externe. Şi cum n-ai fi avut nici nevastă facilă, nici fete potrivite, nici surori, înţelegi că situaţia ta se făcea tot mai grea şi mai fără leac.”

*

Orgolii de militar. Pregătind pentru cristoiublog.ro un text din seria Gîndurilor mele, dau peste aceste însemnări iscate de lectura Jurnalului lui Sănătescu:

„Din Jurnalul lui Sănătescu, citit a nu ştiu cîta oară, reţin frustrările generalului faţă de gloria altor generali. După Dezastrul din Stepa Calmucă, Pamfil Şeicaru îi arde un elogiu lui Constantinescu Klaps în Curentul din 9 decembrie 1942, Constantin Sănătescu se amărăşte şi scrie că cei doi sînt din acelaşi sat.”

Cînd am scris aceste rînduri nu dispuneam de Digiteca Arcanum, site-ul care oferă contracost varianta PDF-izată a multor ziare interbelice, inclusiv a Curentului. Pot astfel acum verifica zicerile lui Constantin Sănătescu din Jurnal. Acestea ar fi următoarele:

„Vodino, 25 decembrie 1942

(....) După masă sînt iar singur în camera mea şi răsfoiesc ziarele cu data de 9 decembrie. îmi atrage atenţia un articol de fond scris de Pamfil Şeicaru în Curentul, prin care preamăreşte pe Gal Constantinescu (comandantul Armatei a IV-a). Nimic de mirare, fiind prieteni şi din acelaşi sat. Dar cum vine această laudă, tocmai acum? Armata a IV-a a fost adusă în august şi, comandamentul nu a avut nici o întrebuinţare pînă în ultimele zile din noiembrie, cînd rămăşiţele trupelor ce luptau la sud de Stalingrad au fost puse sub comanda acestei armate. Generalul Constantinescu, plictisit de anonimatul ce domnea în jurul său, a trimis o telegramă direct Mareşalului, prin care spunea că trupele sale, după zece zile de lupte grele, au încheiat cel mai răsărit front românesc şi că sînt cu gîndul la Mareşal. O telegramă în termeni linguşitori, dar al cărei tîlc era: vedeţi că sînt şi eu pe aici; oare n-ar fi momentul să mi se dea şi mie «Mihai Viteazul»? într-adevăr, generalul Constantinescu a reuşit să iasă din anonimat, fiindcă toate ziarele i-au publicat telegrama cu caractere mari, iar Curentul îi consacră articolul de fond de care am pomenit. La ora actuală de ce nu mai revine G-al Constantinescu cu vreo telegramă? Fiindcă trupele sale sînt complet sfărîmate – şi inexistente. Nu telegramă de linguşire trebuia să trimită, ci de protest, în care să arate situaţia tragică în care ne-a vîrît Mareşalul. Deşi cu cîteva zile înainte de dezastru trimite faimoasa telegramă, n-a prevăzut acest dezastru; regretabil pentru un comandant de armată, care trebuie să vadă operaţiile înaintea sa.”

Curentul din 5 decembrie 1942, publică pe prima pagină sub titlul „Vitejia armatei române pe cel mai îndepărtat front din răsărit”:

„Telegrama unui comandant de armată român către Domnul Mareşal Antonescu

După 10 zile de luptă crîncenă, armata de sub comanda mea a înfrînt puternicele atacuri ale duşmanului şi a reconstituit cel mai îndepărtat front din răsărit.

Ţara poate fi mîndră de eroica luptă a fiilor săi din această Armată, care în clipele de supremă încleştare îşi îndreaptă gîndul iubitor către Mareşalul lor.

General de Corp de Armată C. CONSTANTINESCU”

Telegrama e publicată şi de Universul din 5 decembrie 1942, tot pe prima pagină, dar fără titlul entuziast din Curentul. Ziarul lui Stelian Popescu, mai prudent decît Curentul în planul Propagandei pentru Războiul Sfînt, se mulţumeşte să reproducă textul primit de la cenzură, avînd titlul neutru:

„Telegrama unui comandant de armată român către Domnul Mareşal Antonescu”

Din ziare nu aflu în ce împrejurare a fost trimisă telegrama şi mai ales dacă Mareşalul a răspuns. Trebuie neapărat să caut prin cărţile despre Stalingrad.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro