Ion Cristoiu: Ce paţachină şi Istoria asta!

1. Histoires insolites des rois et reines de France (Istorii insolite despre Regii şi Reginele Franţei) de Marc Lefrançois , Éditions France loisirs, transcrie o anecdotă despre Marie-Thérèse d’Autriche, Infantă de Spania, infantă de Portugalia, Arhiducesă de Austria, viitoarea nevastă a lui Ludovic al XIV-lea.

În perspectiva căsătoriei, Regina Mamă, convoacă o întîlnire pentru 9 iunie 1660 între ea şi viitoarea regină, la frontiera franco-spaniolă.

Se iveşte de îndată o dificultate de Protocol.

Unde să fie aşezat scaunul destinat Infantei?

În partea spaniolă sau în partea franceză?

Pînă la urmă se ajunge la un compromis:

Scaunul e astfel aşezat încît o bucă a viitoare Regine să stea în Spania şi cealaltă, în Franţa.

2. Marţi, 24 august 1862, Monitorul Jurnal Oficial al Principatelor Unite, publica pe prima pagină următorul Document:

„Programul,

Serbării de la 30 August, aniversara di onomastică a Măriei Sale Prea-Înălţatului Nostru Domn, Alecsandru Ioan I.

I.

În revărsatul zorilor, o salvă de 101 tunuri, după dealul Mihai-Vodă, va saluta sosirea acestei zile.

II.

Dimineaţa la 8 ore, oştire de toate armele se va aşeza pe dealul Mitropoliei; muzica va cînta la Palat, în piaţa de la 24 Ianuarie (lîngă podul Gîrlei) şi în curtea Mitropoliei.

III.

La 9 ½ ore dimineaţa, DD-nii Starosti ai deosebitelor corporaţii, cu drapelele lor, vor merge la Mitropolie spre a asista la Te-Deum.

IV.

La 10 ore, în Biserica Sf. Mitropolii se va cînta un Te-Deum oficial de Prea-Sfinţia Sa Părintele Mitropolit.

V.

Cîntarea Te-Deumului va fi salutată cu 101 tunuri.

VI.

Municipalitatea Capitalei va da ospeţe în pieţele Sf. Vineri, Amza şi 24 Ianuarie.

VII.

La apusul soarelui se va da o salvă de 21 tunuri.

VIII.

Seara tot oraşul va fi iluminat şi bande de muzică şi lăutari vor cînta în osebite pieţe publice.

IX.

În toate oraşele şi satele, se va cînta Te-Deum în Biserici, pentru a invoca bine-cuvîntarea Cerească asupra Înălţimei Sale Prinţului Domnitor.

X.

În rezidenţa fiecărui district şi a fiecărei Sub-Prefecturi, la 10 ore cîntarea Te-Deumului se va saluta cu trei salve de puşcă.

XI.

DD-nii Prefecţi de districte, la 12 ore vor primi felicitările tuturor funcţionarilor Militari şi Civili, Municipalităţii şi Orăşenilor.

XII.

În toate oraşele se va împărţi pîine şi carne la feţele scăpate, de către Municipalităţi, şi seara se vor ilumina toate edificile publice din oraş.

(iscălit) Ministru din Întru N. Creţulescu.

Palatul Domnesc fiind în reparaţie, primire la Curte nu va avea loc“.

Peste patru ani, în noaptea de 10 spre 11 februarie 1866, Alexandru Ioan Cuza e forţat să abdice de un Complot pus la cale de întreaga clasă politică.

Monitorul din 12 februarie 1866 publică Proclamaţia dată de noul ministru de Interne, Dimitrie Ghica.

Potrivit acesteia, Locotenenţa şi noul Guvern au fost „aclamate îndată de către orăşenii capitalei“ care, totuşi, trebuie să păstreze ordinea „în mijlocul celei mai entuziaste veselii“.

Nu lipsesc telegramele din ţară prin care Poporul îşi exprimă bucuria pentru căderea Tiranului.

În timp ce Domnul era captiv, în faţa ferestrei de la casa unde fusese închis, un grup de cetăţeni, reprezentînd Poporul Român îi striga lui Cuza înjurături şi insulte.

Ce paţachină şi Istoria asta!

3. Caragiale despre România neaşezată :

„O aşa societate, în urma prefacerilor politice din Europa în secolul acesta, nu o avem. La noi n-avem azi decît o strînsură de lume din ce în ce mai mare, mai împestriţată şi mai eterogenă. Această strînsură de năvală, care-şi schimbă fizionomia în fiecare zi, care n-are nici o nevoie mai presus de cele individuale, care nu poate avea o tradiţie, şi, prin urmare, în nici o împrejurare unitate de gîndire şi de simţire, este departe de a fi ceea ce se înţelege prin cuvintele «societate aşezată». Lumea aceasta se aseamănă cu un vast bîlci, în care totul e improvizat, totul trecător, nimic înfiinţat de-a binelea, nimic durabil. În bîlciuri se ridică barace şubrede, pentru timp foarte mărginit, nu monumente durabile, care să mai rămînă şi să folosească şi altora decît acelor ce le-au ridicat. Artă, literatură, filosofie – astea sînt monumente pe care nici nu poate, nici n-ar avea de ce, să le ridice o lume cum e cea de astăzi la noi.” (I.L. Caragiale, Politică şi cultură, Epoca, 18 octombrie 1896)

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro