Ion Cristoiu: Ce serial s-ar face din Căderea Constantinopolului!

Realitate. Înainte de a pica în somn, citesc din seria Veteranii pe drumul onoarei şi al jertfei, volumul De la Nistru la Marea de Azov iulie 1941 – iulie 1943, amintirile celor care au trecut Nistru şi s-au îndreptat spre Bug mai întîi, şi spre Nipru, mai apoi. Le citesc de parcă ar fi pagini de roman. Îmi dau seama a nu ştiu cîta oară de tragedia românilor duşi să se bată cu ruşii la Mama Dracului, la Bug, la Nipru, în Crimeea, în Kuban, în Caucaz. Amintirile descriu lupte înverşunate, absente din reportajele triumfaliste din presa Războiului Sfînt. Abia acum ştiu c-ar trebui să reiau reportajele din Sentinela anului 1942, care descriu confruntări – chiar dacă eroice – în teritorii mult depărtate de ţară. Am scanat şi trimis la bătut o poezie din Sentinela despre Caucaz, în care rimele ies aiurea, pentru că numele locurilor sînt ciudate, greu de pronunţat de ai noştri.

*

Din nou despre Constantinopol. Cazul Giovanni Giustiniani mă obligă să recitesc documentele parcurse cu ani în urmă, cînd m-a interesat Căderea Constantinopolului, sub puternica impresie lăsată de Zidurile lui Teodosiu, legendarele Ziduri ale Constantinopolului. Au rezistat asediilor timp de o mie de ani, pînă la 29 mai 1454, zisă şi Marţea Neagră. Multe lucruri le-am uitat din această epopee mondială care a fost asediul Bizanţului. La relectură, mi le amintesc şi, odată cu ele îmi amintesc şi lucruri despre care n-am recitit încă. Asediul a durat 57 de zile. Aşa cum am mai scris, despre el avem aproape în exclusivitate punctul de vedere al Apărătorilor. Una dintre strategiile de părtinire constă în exagerarea îngrijorărilor Sultanului în faţa vitejiei, dîrzeniei, eroismului celor de pe Ziduri. În realitate Asediul a durat atîta nu pentru că Mehmet a eşuat în mai multe rînduri, ci pentru că aşa a vrut el. Deşi sînt folosite cu eficienţă, tunurile, cele care vor duce la încheierea Evului Mediu – artileria va veni de hac zidurilor şi prin asta cetăţilor şi prin asta Evului Mediu – sînt departe de puterea dobîndită mai tîrziu. Apărătorul numărul unu al Bizanţului sînt Zidurile. Pentru a le slăbi, Sultanul are nevoie de timp. Asediul durează atîta pentru că Mehmet vrea să fie sigur că Zidurile cedează şi mai ales pentru a zdrobi rezistenţa celor de dincolo de Ziduri. Ca mulţi conducători de oşti celebri – Ginghis Han, Saladin- Mehmet se preocupă să nu-şi sacrifice oamenii inutil, cea mai preţioasă armă la vremea respectivă. C

Cele 57 de zile ale Asediului cuprind în hotarele lor multe momente în care Istoria face proză:

Venirea genovezilor, conduşi de Giustiniani, spargerea blocadei de către cele patru corăbii cu grîne, trecerea vaselor turceşti peste dealul Galatei pentru a ajunge în Cornul de Aur, apărat de lanţ, ivirea Heliopolelor, războiul cîrtiţelor care sapă tuneluri, cele două oferte de predare făcute de Mehmet Împăratului. Fiecare dintre aceste momente e înfăţişat de istoriografia proBizanţ ca eşec pentru otomani. Aprecierea se iveşte din confundarea voită a unor pregătiri cu asaltul propriu-zis. Oricum, prin caracterul lor, toate aceste momente fac din Asediul Constantinopolului unul dintre cele mai spectaculoase seriale tv din istorie. Nu m-am interesat pe Internet, sînt însă sigur că nu s-a făcut un asemenea serial, deşi prin toate notele sale, el ar fi meritat să fie dat gata înaintea Vikingilor sau a lui Marco Polo. Nu pun la socoteală Fatih, serial turcesc de succes prin intriga bine ţesută, minat însă de propaganda neo- otomanistă. Acest serial ar avea înainte de toate evenimentele izvorîtoare de tensiune şi prin asta de rating. E suficient să ne reamintim Bătălia navală, comentată de mine într-un eseu ca o finală de campionat mondial de fotbal, sau războiul Cîrtiţelor – e vorba de încercarea otomanilor de a face tunele pe sub Zid ca să pătrundă în Cetate – pentru a ne da seama ce izvor de aţîţare sînt evenimentele. Ar veni apoi chiar pe acelaşi plan de interes televizionistic personajele Asediului:

Împăratul Constantinos, Giovanni Giustiniani, megaducele Notaras, Mehmet, transilvăneanul Orban, făuritorul tunului, Vizirul care cocheta cu bizantinii.

Acestora li s-ar adăuga atmosfera istorică de excepţie atît din Constantinopol, cît şi din afara acestuia, una dintre cele mai puternice atmosfere, dominate în cazul oraşului de confruntarea dintre ortodocşii fanatici şi adepţii Uniunii celor două biserici, iar în cazul turcilor, de conflictul dintre consilierii pro-război şi consilierii pro-pace ai Sultanului. Pentru mine rămîne un mare mister faptul că pînă acum nu avem nici un serial gen Netflix sau HBO despre Căderea Constantinopolului. Să fie probleme cu turcii, cărora trebuie să le ceri voie să filmezi Zidurile, deoarece fără Ziduri nu există film? Sau Occidentalii nu îndrăznesc să se apuce de vreun serial care le-ar cere obiectivitate.? Ar trebui să ia exemplu de la Ridley Scott cu al său faimos Regat al Cerurilor, dedicat şi el unui asediu, cel al Ierusalimului, de Saladin.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro