Ion Cristoiu: „Cetăţenii protestează la Crucea de piatră. Un cartier rău famat, care rezistă tuturor asalturilor” (Dimineaţa, 24 noiembrie 1936)

Din ziare. Protest în Crucea de Piatră:
„Mai întîi să rememorăm faptele.
Acum cîteva zile, pe cînd aurora abia îşi înălţa luminile, cîteva şandramale din vestitul cartier al „Crucii de piatră” s-au trezit lovite de tîrnăcoape şi de cazmale. Acoperişurile erau smulse în fîşii, cărămizile începeau să cadă, ca în politică, şi molozul devenise un fel de promoroacă a zorilor de zi.

Cînd mai tîrziu, după o oră-două cetăţenii cartierului s-au trezit şi au ieşit în stradă, oamenii au fost cuprinşi deopotrivă de surprindere şi de satisfacţie, văzînd cum peste noapte cartierul lor e „asanat”. Satisfacţia nu era fără motiv. La urma urmei, omul fără intenţii „speciale”, nu mai putea ieşi în strada lui, pentru care plăteşte prestaţie – atîta atmosferă „feminină”, inundase pe uliţi. Surprinderea era şi ea motivată. De ani şi ani, se înaintează plîngeri peste plîngeri despre starea dubioasă din punct de vedere moral a cartierului – şi nimic nu s-a făcut. Iar acum, pe neaşteptate, în zorii zilei, cîteva case strîmbe şi scunde cu paturi şi sobe de tablă încep să fie dărîmate.

Cetăţenii au făcut o manifestaţie de simpatie celor ce culcau la pămînt tristele cuiburi ale fetelor ţipător rujate. Întregul cartier s-a trezit mai devreme şi oamenii au început forfota cu mult dinamism.

Aşteptîndu-se să fie asaltat de unele intervenţii pentru încetarea dărîmărilor, primarul general s-a făcut atunci, nevăzut. O noapte n-a dormit acasă. Nimeni nu l-a găsit. Prudenţă care constituie o lature picantă a acestei istorii atît de vechi.

Dar, printre cetăţenii surprinşi cu satisfacţie de opera părintelui Capitalei, se aflau cîţiva – mustăcioară neagră şi ghete cu postav – care, n-aveau de ce să fie satisfăcuţi. Dimpotrivă. Suspinau adînc de mila „bietelor fete”, care-şi pierd „vadul şi rămîn pe drumuri”. Lucrul nu era admisibil, mai ales că erau şi ei „cineva”. Probabil că în faţa spectacolului dezastruos, n-au găsit că-i bine să rămînă cu braţele încrucişate. S-au agitat, au umblat, au făcut desigur uz de tot ce le punea la dispoziţia situaţia lor socială.

Ce se va fi întîmplat, ce va fi survenit, nu se ştie, fapt e că peste patru ceasuri de muncă temeinică pe acoperişuri şi pe schele, lucrul a încetat ca prin farmec. Protectorii au intrat în acţiune şi s-a pus la loc ceea ce se dărîmase.

Demonstraţia de ieri

Faţă-n faţă cu această neaşteptată întorsătură a faptelor, printre cetăţenii cum se cade ai cartierului surpriza a fost mare.
Forfota a reînceput, s-au auzit murmure, s-au schiţat proteste.

Ieri s-a sărbătorit hramul bisericii „Bradu-Staicu”, biserica din cartier. A fost un bun prilej de-a se protesta împotriva încetării operei salutare, prilej pe care cetăţenii nu l-au scăpat.
După slujba religioasă, lumea – să fi fost cîteva sute – a pornit în procesiune la crucea bătrînă ce stă de strajă în capul străzii. Aici, preotul paroh Const. Costachi a oficiat şi apoi a rostit o predică inimoasă. Primarului general i-a adus mulţumiri că s-a hotărît să lipsească de ocară cartierul Crucii.

În urmă, mulţimea s-a întors în cartier, a străbătut străzile Crucea-de-piatră, Dudeşti, Nerva-Traian şi Cantemir-Vodă, rostind cîntece religioase.
Procesiunea începea cu încetul să ia formele unui cortegiu protestatar. Pe semne, că fetele şi „băieţii” lor au presimţit această treptată transformare, căci toate casele de toleranţă, pe unde a trecut cortegiul, aveau obloanele lăsate, cu mai multă precauţiune decît în nopţile dedicate zeiţei Venus.
Într-adevăr, cortegiul devenise ameninţător. Ajunsese aproape să fie un asalt la baionetă.

În faţa caselor începute a fi dărîmate şi apoi în reconstrucţie, la marginea rigolei, pe cîte un morman de cărămizi, un cetăţean doi au început să cuvînteze, încurajaţi de pornirea entuziastă şi aţîţată a mulţimii.
Frumoasa elocvenţă populară!…

De unde nu te aştepţi, se iveşte un om isteţ, care ştie să exprime păsul fraţilor. Cîte nu s-au spus! Şi pe ce ton! Ba chiar cu cîtă dreptate!
– N-avem nevoie de case de toleranţă. Nouă ne trebuie o piaţă de alimente.

Printre oratorii ocazionali, s-au găsit cîţiva care să fie şi diplomaţi, care „s-o aducă cu sul subţire”. Cică primăria vrea ce vor şi cetăţenii aşezaţi şi gospodari, dar – te miri cum – se împotriveşte prefectura.
– Ştim noi. Prefectura şi primăria sunt în conflict.

S-a vorbit despre „block-hausuri insalubre”, insalubre ca şi şandramalele într-un picior, cu acoperişul pe-o ureche. S-a vorbit despre morală şi despre educaţie. Dar cîte nu s-a spus.

Ce va ieşi de aici, viitorul are să ne spună. Pînă una-alta, cetăţenii cartierului Crucea-de-piatră visează o nouă auroră, ca aceia de acum cîteva zile, cînd tîrnăcoapele lucrau de zor… ”( Cetăţenii protestează la Crucea de piatră. Un cartier rău famat, care rezistă tuturor asalturilor, Dimineaţa, 24 noiembrie 1936)

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro