Ion Cristoiu: Cînd cei din Est îşi vor da seama că nu sînt Cetăţeni de mîna a doua ai UE

Despre cartea dedicată Golului răsunător care e Macron am mai scris aici. Am recenzat cartea lui Radu Portocală din perspectiva Diversiunii care a adus la putere în Franţa un dătător cu mopul al multinaţionalelor. Cartea celui care a scris şi publicat în 1990 despre Autopsia marii minciuni (Revoluţia din decembrie 1989, o Lovitură de stat cu şapcă moscovită care şi-a pus pălăria de Revoluţie franceză), cuprinde şi un eseu despre Legea Macron privind fake news.

Pe meleagurile noastre blajine iniţiativa preşedintelui francez a trecut neobservată.

Lucru explicabil.

În provinciile lumii importante sînt doar faptele de pe plan provincial. Mihail Sadoveanu observa cu acuitate în schiţarea nevestei de provincie că pentru lumea unui tîrguşor din Moldova punerea murăturilor taie ca importanţă căderea Guvernului de la Bucureşti. Legea Macron se înscrie în campania stîrnită la nivelul UE de ceea ce se numeşte manipularea prin fake news. Cică Rusia, duşmanul lumii civilizate întruchipate de Uniunea Europeană, ar destabiliza prin maşinăria fake news. Ca urmare a acestei destabilizări, cetăţenii UE încep să-şi piardă încrederea în unitatea şi solidaritatea europeană, în mîndria de a fi european sau cetăţean al UE.

Chestia asta cu acţiunea duşmanului, din exterior sau din interior am mai trăit-o.

Comunismul în toate formele sale de viaţă, inclusiv în cele liberale, a cultivat teza potrivit căreia nemulţumirile cetăţenilor sînt alimentate, dacă nu chiar induse, de propaganda mincinoasă a Occidentului. O regulă elementară a Istoriei, tradusă de Marx în ceea ce s-ar numi Legitate, ne spune însă că manipularea e imposibilă acolo unde nu există terenul pregătit de realitate pentru aşa ceva. Oricîte fake news s-ar da, e greu de presupus că românii ar putea fi manipulaţi să ceară interzicerea plecării peste hotare sau să nu mai beneficieze de dreptul de a călători sau munci în străinătate. În schimb ei sînt lesne de manipulat cînd vine vorba de dictatura Birocraţiei de la Bruxelles. Această dictatură o simt nu numai românii. O simt toţi cetăţenii Europei de Vest. Trataţi ca nişte indieni de către Londra pe vremea puterii coloniale, cetăţenii din Est s-au trezit la realitate. La început au fost fericiţi c-au fost primiţi în Clubul select al Vestului. Apoi şi-au dat seama c-au fost primiţi ca femei de serviciu, ca mecanici de întreţinere şi ca portari de hotel, cei care ţin uşa domnilor şi doamnelor care intră în local. Europeni fiind înainte de a intra în UE, ba chiar înainte de căderea Comunismului, cetăţenii din Est au început să pretindă a fi trataţi ca cetăţeni pur şi simplu şi nu ca cetăţeni de mîna a doua. A lansa iniţiative precum combaterea fake news-ului nu înseamnă altceva decît a trata cetăţenii europeni drept nişte imbecili, lesne de manevrat, cărora trebuie să li se spună ce e adevărat şi ce e fals. Acest adevăr e dezvăluit de Radu Portocală în Le Vague tonitruant:

„A proteja popoarele împotriva informaţiilor false (cînd eşti civilizat spui fake news) este un act de înaltă binefacere. Poporul fiind prost, trebuie să există fiinţe luminate, care întronează adevărul şi vînează falsurile, care să-i spună: asta crezi, asta respingi. Desigur, aceşti ghizi vor trebui să se adape ei înşişi la izvorul curat care este înţelepciunea de stat, căci nimeni nu este mai în măsură să ştie, să înţeleagă şi să discearnă precum Statul şi cei care ne privesc de la înălţimea lui.

Va trebui fără îndoială creat un Consiliu Naţional de stabilire a adevărului şi minciunii, compus exclusiv din persoane capabile de a dovedi, pe bază de martori, inocenţa lor absolută în materie de minciună.”

*

Scriam pe 29 iulie 2014. Cine-l somează pe Victor Ponta? Fostul PNL sau Noul PNL, ivit din fuziunea dintre PNL şi PDL?

La proba Limba şi Literatura română de la Bacalaureat pică deseori un subiect pe care elevii îl reduc la întrebarea: Ce a vrut spună autorul prin asta? Dacă, de exemplu, Eminescu scrie Pe lîngă plopii fără soţ/ Adesea am trecut, elevii înţeleg că poetul a vrut să spună că trecea pe acolo în drum spre staţia de metrou. Asemenea elevilor pe cale să pice Bacalaureatul, m-am întrebat şi eu ce-a vrut să spună autorul acestor rînduri apărute în presă în această după amiază: „Îi cer lui Victor Ponta să renunţe la evenimentul de astăzi, de lansare a candidaturii sale pentru alegerile prezidenţiale şi să îl reprogrameze pentru o dată ulterioară, după ce va trece situaţia critică în care se află în prezent mai multe zone din ţară, afectate de inundaţii şi viituri puternice. A face un eveniment fastuos de lansare a candidatului la prezidenţiale la numai cîţiva paşi de o zonă puternic afectată de inundaţii ar reprezenta un spectacol grotesc, o adevărată sfidare la adresa cetăţenilor. Proverbul românesc care ar caracteriza cel mai bine o astfel de situaţie este ţara arde şi premierul Ponta se piaptănă”, susţine purtătorul de cuvînt al PNL, Alina Gorghiu, într-un comunicat remis marţi agenţiei Mediafax. Cererea e corectă. Numai că, oricît mi-am bătut capul n-am putut să-mi dau seama:

1. Dacă respectivul Comunicat e al unui partid sau al unei persoane. Dacă e al unui partid, trebuia formula Îi cerem şi nu Îi cer, deoarece solicitarea vine de la toţi membrii partidului.

2. Dacă e în nume propriu, nu ştiu care e poziţia partidului faţă de această intervenţie, iscălită, totuşi, cu funcţia în partid.

3. Se vorbeşte despre purtătorul de cuvînt al PNL. Al cărui PNL? Al celui dinainte de fuziune sau al celui de după fuziune, tot PNL denumit? Dacă e PNL după fuziune, adică noul partid, din care fac parte PNL vechi şi fostul PDL, purtătoarea de cuvînt e Alina Gorghiu? Cine şi cînd a hotărît asta? Şi Adriana Săftoiu cu ce se ocupă?

Unora întrebările mele li s-a părea o nouă şicanare a Măreţei Construcţii. Eu însă susţin că PDL şi PNL trebuie să se pună de acord rapid asupra chestiunii dacă luările de poziţie faţă de diferite chestiuni de interes public aparţin doar noului partid sau fiecare dintre cele două partide are libertatea de a interveni cînd şi cum vrea.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro