Ion Cristoiu: Cînd e vorba de Putere, mamele sînt la fel de nemiloase ca şi amantele

Sinaia. Ca de obicei cînd poposesc la Sinaia intru în mica librărie din Centru. O încăpere strîmtă, pe lung, sufocată de pereţii plini de cărţi. Istoria se află pe dreapta, la intrare, faţă-n faţă cu altarul la care oficiază juna librăreasă, deopotrivă casieriţă. Istorie, cărţi de Istorie, e teoretic zis. Volumele de Istorie sînt amestecate cu cele de Religie. Pe rafurile rezervate doar Istoriei, nu există, ca în orice librărie din Ţara Românească, rumînească, aşa cum îi spunea Nae Ionescu, o repartizare pe teme sau pe perioade. Criteriul e cel al înălţimii cărţilor. Pentru a găsi pe romani, trebuie să fac exerciţiul de aplecare pe vine şi de lectură a cotoarelor de la stînga la dreapta.

De fiecare dată cînd fac experienţa asta, am şansa de a descoperi de ce intră lumea în librăria asta dintr-un oraş turistic, în care se vine cu familia şi de cele mai multe ori cu grupul. Chiar acum, cînd căutam ceva despre romani, lăsînd deoparte Istoria Poloniei, decizie eminamente greşită (cine ştie cînd voi avea nevoie de o astfel de carte şi va trebui s-o cumpăr de pe Okazii.ro) trec pe lîngă mine familii, pentru că rar am aflat a intra aici vreun intelectual singur, căutînd o anumită carte, descinse în librărie împreună cu puiuţul în cadrul shoppingului de turist prin Sinaia. Se iau la rînd toate magazinele de pe Bulevardul principal şi se cumpără tot felul de prostii. La Librărie se intră exclusiv pentru ăla micu, fie pentru a-i lua o jucărie, fie o carte de poveşti.

 Acum însă intră un tip care se interesează dacă ţin cărţi de joc. Cărţi de joc? mă întreb amuzat şi convins că librăriţa îi va răspunde că nu pe un ton eminamente de nedumerită, gen, aici ţinem cărţi – cărţi, cărţi de citit şi nu cărţi de joc. Librăriţa nu se miră. Îi răspunde că da, au cărţi de joc, şi tocmai atunci descopăr pe raftul de jos, trimis acolo pentru că e mare ca înălţime, volumul Cronica Împăraţilor Romani. Prezentarea conducătorilor Imperiului Roman domnie cu domnie de Chris Scarre, varianta românească, de la RAO, a volumului Chronicle of the Roman Emperors, The Reign – by Reign Record second of the Rulers of Imperial Rome de la Thames&Hudson LTD. Observ că traducerea de la noi e tipărită în Singapore. Am acest volum, l-am consultat în cazul Tiberius, dar nu mai ştiu unde l-am pus, astfel că l-am luat de la Sinaia, şi chiar am citit cele 10 pagini ca normă de lectură pentru tot ce citesc acum în afara trebilor zilnice. E o carte dintr-o serie de mare utilitate. Fără a pica în păcatul vulgarizării, ea prezintă într-o manieră didactică domnie cu domnie. N-am reuşit niciodată să parcurg toate domniile romane, de la Augustus pînă la ultimul împărat Romulus Augustulus, mai ales că Edward Gibbons s-a ocupat pe larg în The History of the Decline and Fall of the Roman Empire de această parte, cea mai interesantă ca lecţie de istorie, deoarece dă seamă de cum se trec şi imperiile. Din primele pagini reţin acest citat despre rolul femeilor în bătălia pentru putere de la Roma. Şi eu am fost preocupat de acest lucru, mai ales cînd am realizat că Livia sau Agripinna a preferat un anume fiu nu pentru că-l iubea mai tare decît pe ceilalţi, ci pentru că spera să-l manipuleze astfel încît ea să conducă. Imperiul roman aduce în istoria voinţei de putere a femeilor afacerea mamelor, la fel de nemiloase ca şi nevestele, ca şi ibovnicele cînd e vorba de supravieţuirea la putere:

„O altă temă importantă tratată aici este rolul complex asumat de femeile care trăiau la palat: mame, surori, soţii şi amante. Multe erau figuri importante. Despre Livia, soţia lui Augustus, se spune că a otrăvit o întreagă serie de potenţiali succesori la tronul imperial, ca să lase cale liberă pentru fiul său, Tiberius. Agrippina a încercat să conducă Roma prin intermediul lui Nero, fiul ei. La începutul secolului al III-lea, două prinţese siriene s-au ocupat de afaceri de stat, împăratul Elabagal se deda la excese religioase şi sexuale.”

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro