Ion Cristoiu: Cînd Ionel Brătianu are umor

Cum se cîştigă sala. Ionel Brătianu, preşedintele PNL, fost şi viitor premier, e invitat în 24 februarie 1927 să ţină o Conferinţă la Ateneul Român în cadrul manifestărilor dedicate de Universitatea liberă aniversării a 50 de ani de la Proclamarea Independenţei. Conferinţa se intitulează România şi chestiunea Orientului şi e susţinută în faţa unui public select la Ateneu. Ionel Brătianu începe prin a cîştiga bunăvoinţa şi atenţia auditoriului. Un exemplu de mare oratorie:

„Doamnă (e vorba de Regina Maria, prezentă în sală – n. n.),

Sînt în totdeauna momente delicate pentru un debutant. Ele sunt cu atît mai grele, cu cît debutantul este cu părul alb. Fiindcă trebuie să vă mărturisesc că este prima conferinţă la care mă încumet. Este drept, că tocmai în vremurile, despre cari vreau să vorbesc astăzi, cînd eram în clasa a treia de liceu, preparasem o conferinţă, pe care însă n'am ţinut-o nici pînă astăzi. Aşa încît aceasta este de fapt prima pe care o ţiu. (Aplauze).

Situaţiunea mea este cu atît mai dificilă, cu cît deşi în viaţa mea am luat cuvîntul de multe ori, totuşi numai atunci, cînd socoteam că datoria mă silea să vorbesc. De rîndul acesta mă pomenesc, la vîrsta mea, că am luat cuvîntul pentru prima oară fără ca să fiu silit. Răspunderea este deci mai mare şi ea este cu atît mai mare şi o resimt cu atît mai grea, cu cît mai Înaltă a fost graţioasa bunăvoinţă şi mai mare a fost cinstea, care mi s'a făcut. (Aplauze).

Voi începe prin a căuta ca una din decepţiunile, pe cari vi le voi da, să v'o ofer dela început, ca nu cumva nefiind neaşteptată să fie mai penibilă, dacă veţi avea-o la urmă. Aceasta se raportă la titlul conferinţei mele. Aţi văzut în program că conferinţa trebuie să trateze despre politica externă a României pînă la tratatul dela San Stefano, aşa că subiectul despre care am să vorbesc este precizat. Ei bine, mărturisesc că mai larg şi mai drept s'ar fi cuvenit titlul: România şi chestiunea Orientului. Reflecţiuni, consideraţiuni şi amintiri cu prilejul jubileului de 50 ani al războiului Independenţei.

Acest titlu prezintă şi pentru d-v. garanţia şi consolarea că el, purtînd asupra unor consideraţiuni generale, voi putea să mă opresc atunci cînd va suna ora 7, (conferinţele durau între 6 şi 7 după amiaza) aşa că puteţi fi dinainte siguri că nu vă voi reţine atît de mult, cît în mod fatal v'aş fi ţinut, dacă mă legam de un subiect cu început şi sfîrşit hotărît.”

Predica poate fi ţinută. Doi tineri dintre cei cu care împart spaţiul întruchipat de clădirea de birouri din Iorga mi-au adus o carte în două volume, scrisă şi publicată de un preot – Mihai Neaţu – sub titlu comun Predici la duminici şi sărbători.

Primul volum se întitulează De la întuneric la lumină, al doilea, Sub razele luminoase ale adevărului evanghelic. Amîndouă au fost publicate la editura Logos şi amîndouă beneficiază de o prefaţă semnată de Irineu, Arhiepiscop al Alba Iulia. Primul apare în 2017, al doilea în 2022.

Ce-mi spune mie cuvîntul predică?

Nimic altceva decît formula Nu-mi ţine mie predici! A ţine predici înseamnă a pisa pe cineva cu plicticoşenii. Predică mă trimite în amintiri la imaginea bătrînelor din Găgeşti Deal venind de la Biserică duminică pe la 12, cînd eu coboram cu maşina spre şoseaua Vidra- Focşani. Puţine, îmbrăcate de înmormîntare, cu ceea ce urmează să fie puse în coşciug, altfel spus cu ce au mai bun prin casă, se întorceau însufleţite de predica ţinută de preotul satului şi mai ales de ieşirea din casă.

Ca să înţeleg ce e Predica, apelez la Internet. Iată definiţia:

„Predică: cuvîntare rostită de un cleric în biserică, în care se explică şi se comentează un text biblic şi se dau credincioşilor îndrumări morale; omilie; (p.gener.) expunere cu conţinut moralizator.”

Bănuielile mele s-au confirmat. Predica e cuvîntarea ţinută de preot la finele liturghiei. Pornind de la un text din Biblie, stabilit prin proceduri, el interpretează parabola încercînd să găsească în ea învăţături moralizatoare pentru enoriaşii prezenţi.

Preotul Mihail Neaţu şi-a scris Predicile ţinute în biserică şi le-a tipărit.

Brusc, întreprinderea mi se pare interesantă.

Din cîte-mi dau seama, predica are drept ţintă pe enoriaşii care ascultă. Preotul paroh foloseşte parabola din Biblie pentru a face educaţie civică şi morală celor veniţi la slujbă.

Se înţelege prăpastia dintre predica ţinută şi predica scrisă.

Predica ţinută beneficiază de înzestrarea oratorică a preotului.

Predica scrisă are nevoie însă de altceva. Şi anume de talentul de publicist al preotului.

Mult mai important.

Predica ţinută în biserică vizează în materie de comunicare un public precis, cel prezent la liturghie, şi eventual cel cu care vor intra în contact enoriaşii veniţi la slujbă. E de înţeles că multe note ale Cuvîntării vizează problemele morale şi civice ale credincioşilor din parohie.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro