Ion Cristoiu: Cine are interesul să prezinte o Americă egoistă, care a abandonat Poporul afgan şi e gata să abandoneze orice partener?

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că, după retragerea din Afganistan, imaginea creată Americii este cea a unui stat care îşi abandonează partenerii la primul semn că li se încalcă interesele, imagine care poate fi de folos atât duşmanilor, cât şi prietenilor SUA, printre aceştia din urmă numărându-se şi românii.

Redăm integral editorialul publicat pe cristoiublog.ro:

„Urmăresc şi eu ca tot omul ceea ce se întîmplă în aceste zile în Afganistan. Şi deşi apelez la presa occidentală, care dispune de corespondenţi la faţa locului şi mai ales de profesionalism în verificarea informaţiilor, mi-e greu să-mi fac o imagine adevărată despre realităţile din Afganistan. Afganistanul are peste 30 de milioane de locuitori şi o suprafaţă de peste 650000 de metri pătraţi (dublă decît suprafaţa României). Cu toate acestea toată presa lumii transmite relatări doar de la Kabul, şi nu din întreg oraşul, ci doar de la aeroport. Multe dintre aceste secvenţe intră în conflict cu logica omenească, mai ceva decît filmele sovietice despre partizani, propunîndu-ne mame care-şi aruncă bebeluşii peste gardul de sîrmă al aeroportului, ca să-i ia cu ei soldaţii americani, zicînd „măcar ei să trăiască mai bine”. Din oraşul propriu zis nu avem nici o relatare de corespondent profesionist. Beneficiem în schimb de înregistrări postate pe internet de inşi care, sub protecţia anonimatului, strigă disperaţi că se tem de talibani. N-am nici o îndoială că se tem de talibani, mai ales dacă ne gîndim la ce-au făcut talibanii acum 20 de ani cînd au venit la putere, dar intervenţiile lor dovedesc (cel puţin pînă acum) doar că ei se tem şi nu că sînt victimele unor abuzuri. Acestora li se adaugă zecile de intervenţii la televiziunile europene, inclusiv de la noi, ale unor afgani de mult plecaţi din ţară, care vorbesc despre pericolele la care le sînt expuse neamurile rămase în mînile talibanilor, drept pentru care cer ca respectivele neamuri să fie extrase din Kabul şi aduse în Occident, ca să se alăture celor demult stabiliţi aici. Nu putem vorbi de abandonarea unui întreg popor. Putem vorbi – dar şi atunci exagerînd niţel- de abandonarea celor care au lucrat cu americanii, cu occidentalii, timp de 20 de ani. Dar nici despre asta nu poate fi vorba. Poate fi vorba şi despre un haos în materie de extragere a celor cărora americanii le-au promis acum 20 de ani, (dacă aşa ceva s-a întîmplat) că în cazul unei plecări a trupelor îi vor duce în America în chip legal.

Confuzia între Kabul şi Afganistan, între aeroport şi Kabul, între un număr limitat de afgani şi toţi afganii, e pe cale să creeze, după părerea mea, o imagine periculoasă pentru toţi cei care au cu America un parteneriat strategic, precum românii:

Cea a unei Americi egoiste, care a abandonat un întreg popor în numele unor interese meschine.

O imagine care nu poate decît să sporească sentimentele americane din Europa şi din Lume.

Americanii au fost puşi la zid, pentru c-au plecat din Afganistan. Nu pentru că n-au reuşit să ridice, în 20 de ani de cheltuială nesăbuită altceva decît un castel de cărţi de joc, ci pentru că n-au mai rămas acolo încă vreun secol, pentru a ţine în vîrful baionetelor un regim de mucava.

Joe Biden a explicat în chip raţional şi, după opinia mea, în chip convingător, că prăbuşirea regimului afgan în doar 10 zile e cel mai puternic argument pentru plecarea americanilor. Ce rost avea să cheltuieşti bani, energie, vieţi ale americanilor pentru a ţine în viaţă un regim incapabil să stea pe propriile picioare? Multă lume a comparat Afganistanul cu cazul Vietnamului de Sud. După opinia mea, comparaţia şchioapătă. Regimul marionetă din Vietnamul de Sud s-a prăbuşit sub loviturile unor insurgenţi în spatele cărora se aflau Vietnamul de Nord, China şi chiar întregul lagăr socialist. În spatele insurgenţilor talibani nu se văd puteri străine, adversare ale americanilor, care să-i fi înarmat făţiş. Faţă de Vietcong, Mişcarea talibană n-a dovedit o clipă că e sprijinită militariceşte de vreo putere străină.

În aceste condiţii, decizia lui Joe Biden trebuie salutată nu numai de americani, care pot răsufla uşuraţi, dar şi de toţi cei care în lume, inclusiv la noi, criticau pînă demult intervenţionismul american sub semnul unui Mesianism demult depăşit de evoluţia lumii. Prăbuşirea unui regim în care s-au investit 20 de ani de bani şi energie e o dovadă că în multe locuri ale lumii popoarele trebuie lăsate să ajungă la democraţie la modernitatea occidentală, prin propriile forţe, şi nu trase de păr cu tancurile şi avioanele. Şi plecarea din Afganistan a arătat că americanii au înţeles în fine acest adevăr. Spre binele nu numai al lor, dar şi al întregii Lumi.

La o adică America mai putea rămîne în Afganistan. Cu uriaşe costuri nu numai pentru ea, dar şi pentru poporul afgan. Prăbuşirea regimului a confirmat că n-avea nici un rost să rămînă. Decizînd să plece, America a dovedit că ştie să-şi recunoască eşecurile. Şi o ţară care nu se teme să-şi recunoască înfrîngerile, e o ţară puternică.

În absenţa unor informaţii adevărate despre ce se întîmplă în aceste zile în Afganistan, planetar s-a creat imaginea unui popor abandonat în ghearele căpcăunului. Desigur, urmărind relatările presei europene, îţi dai seama că plîngerile privind abandonul vin exclusiv de la cei care au colaborat cu americani, cu occidentalii. E normal ca aceştia să strige c-au fost abandonaţi şi, mai mult, ca ei să-i condamne pe americani că i-au părăsit. Pe de o parte pentru că se tem de represalii din partea talibanilor. Pe de alta pentru că anii de colaborare cu americanii, cu NATO, cu Occidentul le-au asigurat un nivel de trai mult peste cel al milioanelor de afgani. În serialul Homeland, sezonul 8, Carrie Mathison, agenta CIA, întoarsă la Kabul, ia legătura cu una din sursele sale, proprietarul unei firme de camioane şi camionete. Acesta recunoaşte că n-ar fi avut firma dacă agenta nu l-ar fi ajutat financiar. Şi agenta l-a ajutat nu de dragul ochilor frumoşi, ci în calitate de colaborator al CIA. Indiscutabil, nu toţi cei care au lucrat cu americanii au fost colaboratori ai CIA. Mulţi au fost angajaţi pur şi simplu. Da, dar ca angajaţi ai americanilor şi occidentalilor, au beneficiat de venituri mult peste nivelul milioanelor de afgani. N-au lucrat pe gratis. Şi nu ştim dacă în contract era prevăzută clauza luării în America sau în Occident, în cazul plecării trupelor.

De aceea ca să fim corecţi, cînd vorbim de abandonarea Afganistanului de către americani, trebuie să precizăm:

A unei părţi mici, aproape insignifiante din Afganistan.

A proclama că America a abandonat în stil egoist un întreg popor e un fals. Nu putea abandona un popor care, iată, n-a făcut un gest de rezistenţă faţă de înaintarea talibană. Cred mai degrabă că poporul afgan i-a abandonat pe americani şi nu invers.

Produs sau nu al manipulării, imaginea abandonării unui întreg popor de către America se înscrie într-o campanie antiamericană evidentă.

Luînd în serios această teză rezultă că America e ce poate fi mai rău pe lumea asta:

O ţară egoistă, care abandonează un Popor ce i-a fost loial pînă acum numai şi numai pentru a-şi rezolva interesele egoiste.

Ce învăţăminte propune această imagine falsă pentru popoarele lumii?

Ceva în genul:

Nu-i credeţi pe cuvînt pe americani atunci cînd vă propun parteneriate strategice.

Şi nu pentru că americanii n-ar fi puternici, în stare să vă apere, ci pentru că vă abandonează la primul semn că li se încalcă interesele.

O învăţătură pe care China, Rusia, chiar şi unele puteri europene nu se sfiesc s-o rostească.

Pentru că imaginea unei Americii egoiste, gata să-şi abandoneze partenerul la greu nu poate fi de folos decît duşmanilor Americii.

Dar şi prietenilor Americii, precum românii.”

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro