Ion Cristoiu: Cît a pierdut România prin moartea lui Corneliu Coposu!

Un fals. La intrarea în BAR mă întîlnesc mai întîi cu Varujan Vosganian. A venit împreună cu Nic Iliescu pentru a participa la lansarea unei cărţi. Cred că e a lui Varujan, deşi dacă ar fi aşa, m-aş fi aşteptat să mi-o dea cu dedicaţie. Fostul senator îi povesteşte lui Nic Iliescu despre cum l-am publicat eu în SLAST în 1982. Despre asta a mai zis public Varujan. La vremea dezvăluirii am rămas mirat, deoarece nu ţineam minte asta, după care am căzut în obişnuita mea depresie dată de gîndul c-am făcut şi fac atîtea lucruri fără ecou, fie şi pentru că eu nu am, ca alţii de vîrsta mea, adepţi, o şcoală sau poate discipoli dotaţi cu minim de caracter. Acum însă aflu de la Varujan că i-am zis, alături de Ai talent! Te publicăm! şi faptul că Varujan Vosganian nu e nume de prozator român.

Nu cred c-am zis asta în chip naţionalist. Am zis-o mai mult în chip comercial, pentru că o carte cu un asemenea autor se vindea mai greu.

La puţin timp după, cînd dau să intru în sală, vine Alex Stoenescu. Are a mă întreba o chestiune de cercetător. Studiază Regimul Constantinescu în documente. Are toate documentele din mapa fostului preşedinte în copii. Printre acestea se numără mai multe informări despre Afacerea Ţigareta. Cînd s-a declanşat Criza, urmarea Războiului între SRI şi Ministerul de Interne, preşedintele a cerut informări despre. Într-una din acestea, nesemnată, afirmă Alex Stoenescu, Emil Constantinescu e informat că un general de la SRI – Bădescu –, mi-a dat mie Scrisoarea care a declanşat Scandalul prin publicarea în presă. Îi spun lui Alex că e un fals.

 Unu: habar n-am cine e Bădescu.

Doi: în 1998, cînd se iscă Scandalul, nu eram decît un simplu colaborator al Naţionalului. Ce rost avea să-mi dea un general Scrisoarea, dacă n-aveam unde s-o public?

Imediat însă, tresare gazetarul din mine. Cum adică, Preşedintele era intoxicat. Mă duce gîndul la discuţia despre Preşedintele ostatic al Serviciilor. Îi cer lui Alex să-mi dea şi mie documentul, să-l public pentru a arăta cum e manipulat un preşedinte. Cel care a făcut asta ştia că Emil Constantinescu mă consideră un duşman. Pe deoparte, manipularea consta în adîncirea Războiului dintre mine şi Emil, pe de alta, în abaterea atenţiei de la adevărata Operaţiune.

Mai tîrziu, în hol, unde Alex stă de vorbă cu un tip care pretinde că mă ştie de pe vremea cînd citeam la BCU Cluj la eternul loc 106, ultimul din sală, discutăm despre Războiul Sfînt, despre preoţii militari de pe Front şi despre relaţia lui Corneliu Coposu cu Virgil Măgureanu. Îmi dau seama ce mare om de stat era Corneliu Coposu şi cît a pierdut România prin moartea lui înainte ca CDR să ajungă la Putere.

*

O nouă carte. E după miezul nopţii. A venit rîndul unei noi cărţi dintre cele cumpărate la anticarul din Piaţă, din partea opusă celei în care se află vînzătorul obişnuit de cărţi. E vorba de Istoria Bisericii române pentru clasa a patra secundară, de Irineu Mihălcescu, mitropolitul Moldovei, Manual întocmit conform programei analitice din anul 1934. Aprobat de Ministerul Culturii Naţionale şi al Cultelor. Revăzută şi aprobată în 1941. Prima întrebare: În 1941, cînd? Grea întrebare. Manualul are nu mai puţin de 7 prefeţe. Fiecare înaintea unei anume ediţii: 1935, (I), 1936, (III), 1937 (IV), 1942 (VII). Exemplarul ajuns în mîinile mele reprezintă ediţia a VII-a. Prefaţa la această ediţie se rezumă la două rînduri:

„Această ediţie, în afară de îndreptarea greşelilor de tipar a celei precedente, nu prezintă nici-o deosebire. Iaşi, 25 martie 1942. Autorul.”

Care e însă ediţia precedentă?

E cea din 1941?

Mă lămureşte o precizare la Lecţiunea XXI: Viaţa nouă în mânăstiri. Biserica Bucovinei:

„Astăzi, partea de Nord a Bucovinei (de la 29 iunie 1940), cu Cernăuţii şi biserica română din acea parte aflate sub stăpînire bolşevică (...)”

Sînt gata să cred că e vorba de o apariţie înainte de Trecerea Prutului, dacă, la pagina 118 n-aş da peste menţiunea:

„Biserica basarabeană are o mitropolie în Chişinău, unde e o facultate de teologie şi două episcopii: una a Hotinului, cu reşedinţa la Bălţi şi alta a Cetăţii Albe cu reşedinţa în Ismail, toate aflate (de la 29 iunie 1940), sub stăpînire bolşevică, iar acum din nou alipite la patria mamă.”

Ediţia a VII, deşi apărută în 1942, nu diferă de ediţia din 1941, revizuită înainte de Trecerea Prutului, altfel ar fi fost consemnată revenirea bisericii din acea parte de sub bolşevici.

De ce-am cumpărat-o?

Pentru că la minima mea pregătire în materie de Biserică, un manual şcolar e de preferat unui tratat academic, dar mai ales pentru că volumul are la fiecare Lecţiune o Lectură menită a limpezi studierea. Lecţiunea I debutează cu Lectura Vieaţa Sfîntului Apostol Andrei, Prescurtare după vieţile sfinţilor. Cum a ajuns cartea la anticariat nu-mi dau seama. Îmi dau seama în schimb că a învăţat după ea un elev, cel care a făcut însemnări didactice cu creionul. Cu acelaşi creion, elevul a tăiat partea Basarabia sub ruşi după 1812. A fost elev după 23 august 1944 şi avînd la dispoziţie doar manualul ăsta a tăiat partea cu asuprirea rusească?