Ion Cristoiu: Colonelul Ion Baiu a fost adus la Procesul de la Târgovişte ca operator de nunţi şi nu ca reporter tv

Pentru a scrie despre aventura Casetei cu procesul lui Ceauşescu urmăresc din nou filmul realizat de colonelul Ion Baiu. Toată lumea a mustrat pe realizator c-a scăpat momentul Execuţiei. Un timp după Evenimente, colonelul a pus absenţa pe seama bateriilor descărcate. Mai nou el a dat o altă explicaţie:

„Nu s-a respectat procedura legală la o execuţie, nu s-a format aliniament de tragere cu ordin de foc, şi nici nu s-a dat citire hotărîrii instanţei. Soţii Ceauşescu au fost puşi cu spatele la zid, iar căpitanul Boeru a făcut un pas înapoi şi a descărcat pistolul mitralieră în cei doi”.

E limpede că nu s-a dorit filmarea acestui moment. Conspiratorii l-au considerat prea zguduitor ca nu cumva să stîrnească emoţie pro Ceauşescu. Nu ştim dacă Ion Baiu a fost şuntat, cum explică el, sau a fost complice. În orice caz, nu absenţa execuţiei e nenorocirea acestei pelicule, ci altceva, mult mai grav:

Mediocritatea evidentă a realizatorului.

Sergiu Nicolaescu, profesionist în domeniu, e categoric în cartea Un senator acuză!, editura Pro, Bucureşti, 1996. El vorbeşte de „aceste imagini filmate de un operator submediocru”, de „detestabila filmare făcută de mediocrul Baiu”.

Şi fără a fi profesionist îţi dai seama că Ion Baiu filmează ca un operator de nunţi. Esenţa filmărilor la nunţi stă în a pune la dispoziţia plătitorului imagini cît mai convenabile. Cu mirii, cu socrii, cu mireasa. Operatorul de nunţi nu-şi îngăduie să facă un minim reportaj. Cei care l-au plătit vor imaginile lor brute, aşa cum sînt, şi nu imagini trecute prin filtrul talentului de reporter. Despre cum a ajuns colonelul Ion Baiu să filmeze la Târgovişte mi-a spus Victor Stănculescu.

În dialogul cu Victor Stănculescu sesizăm amîndoi că din aşa zisul reportaj lipseşte începutul Procesului:

„– Filmul debutează cu discursul Procurorului. Toţi sînt la locurile lor. Nu ştim însă cum s-a intrat în sală. Cine a intrat primul?

– Păi, eu am intrat primul şi am stabilit locurile. După care au intrat Completul, procurorul şi avocaţii, reprezentanţii FSN-ului şi cei veniţi de la Bucureşti. Le-am spus fiecăruia unde să se aşeze. După ce s-au aşezat toţi la locurile lor, preşedintele Completului a spus să fie aduşi inculpaţii.

– Momentul nu apare în film.

– Au fost aduşi şi instalaţi pe scaune.”

Nu e singurul moment care lipseşte de pe o peliculă care, lipsită de ambiţii artistice, ar fi putut fi cel mult harnică în consemnarea unui moment oricum istoric: Momentul cînd coboară Elena Ceauşescu din TAB, ducerea celor doi în încăperea din care urmau să fie introduşi în sala de judecată, imaginea de ansamblu a unităţii sau măcar a curţii, pentru a fixa în posteritate locul momentului istoric.

Aparatul insistă însă enorm, pînă la vomă pe cadavrele celor doi, pe verificarea medicală.

Cauza?

Colonelul Ion Baiu a fost adus la Târgovişte ca operator de nunţi şi nu ca reporter tv. Misiunea sa a fost de a filma momentele cheie ale procesului şi execuţiei pentru a nu fi nici o îndoială că dictatorii sînt morţi şi că nu se mai pot întoarce la putere. Ai impresia că Victor Stănculescu a fost preocupat pînă la obsesie de a aduce şefilor de la Bucureşti (pe 25 decembrie 1989, el nu mai e ministru şi a acceptat sarcina criminală de a organiza asasinarea celor doi de teamă că va fi luat la întrebări pentru implicarea în represiunea de la Timişoara) proba elocventă că şi-a îndeplinit misiunea. De aici insistenţa dezgustătoare a lui Baiu pe cadavrele celor doi, insistenţă de o evidentă notă morbidă.

Absenţei unor clipe esenţiale pentru minima consemnare i se adaugă manevrarea stîngace a camerei pe parcursul evenimentului. În interviul de la B1tv, Victor Stănculescu mi-a mărturisit felul în care Ion Baiu a ajuns la Tîrgovişte:

„– Domnule general, în film nu vedem camera video a operatorului Ion Baiu. Unde era camera lui Baiu?

– Baiu s-a plimbat prin încăpere. Era cu arma pe umărul drept şi s-a plimbat în diverse părţi, de aceea a putut să prindă, cum i-am dat eu indicaţii, pe ei şi Completul de judecată, şi a trecut de cîteva ori peste avocaţi, procurori şi grupul lor.

– Aţi fost şi regizor, din cîte-mi dau seama.

– Semiregizor.

– De ce l-aţi ales pe Baiu?

– Era singurul operator de televiziune pe care-l aveam la Departament. Avea misiunea să facă filme comerciale pentru promovarea tehnicii militare fabricate în România.

– Era la Departamentul dumneavoastră?

– Da.

– Nu era la Studioul cinematografic al Armatei?

– Nu. El era angajatul Departamentului meu. El şi cu Mugurel Florescu. Mugurel Florescu era consilierul meu juridic.

– Ceauşescu era conştient că se filmează?

– Da. Sigur că da. Camera a stat de multe ori fixată pe el. Momentele respective, cînd vorbeşte, în special, toate protestele lui le-a prins din plin.

– Din cîte-mi dau seama, Nicolae Ceauşescu era şi un bun om de televiziune. Ştia să se adreseze unui auditoriu prin intermediul camerei video. Se adresa Posterităţii?

– Nu.

– Se gîndea că acea casetă va fi difuzată pe posturile TV?

– Nu cred că-şi dădea seama în acel moment, pentru că nu-şi dădea seama de final.

– Credeţi?

– Cred.”

Ediţia din 9 octombrie 2004 a Jurnalului naţional a publicat mărturiile celor care au fost în Plutonul de execuţie. Despre cum a filmat Baiu, Lt.colonel Ion Mareş spune:

„Lt. col. Ion Mareş (la vremea respectivă maior la UM 01378 Târgovişte): Şi acuma tot aşa. Ce s-a întîmplat. Ca să dăm nişte explicaţii în plus, pentru că astea care sînt pe caseta dată la televizor cred că sînt edificatoare. Aşa. De ce nu s-a dat iniţial pe casetă că era legat. Din protecţie. Am vrut să-i protejăm pe cei care i-au legat. Ce s-a întîmplat. De ce a apărut execuţia aşa. Din cauza nepregătirii dl. Bratu (cameramanul ministrului Apărării). N-a avut aparatura pregătită. S-au derulat aşa de repede evenimentele că dînsul a plecat cu aparatul, cu cablul de legătură, şi tot mergînd spre locul de execuţie, s-a terminat cablul şi a ieşit din priză. S-a pierdut, pentru că, vedeţi, aşa e întîmplarea, să se piardă pentru istorie momente unice, s-au pierdut momente unice, pentru că trebuiau să fie cel puţin 2-3 camere de luat vederi. Trebuia. Nu se discută. Pentru că discutam cu Măturică. Ce, el nu putea să vină? Era de specialitate. S-a încercat să se ţină secretul. Sînt de acord cu treaba asta. Pînă ce un soldat s-a repezit şi a băgat din nou ştecherul în prelungitor, s-a pierdut momentul căderii. Şi pe marginea acestui moment s-au făcut atîtea speculaţii. Că i-am omorît cu patru ore înainte. Un mare director, am spus eu la reprezentanţii de la Paris Match şi altor reviste franţuzeşti, să vină să discute cu noi, să ne spună şi nouă cum s-a întîmplat acest lucru.”

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro