Ion Cristoiu: Cum au trăit jurnaliştii români Ziua istorică de la Sinaia în care Consiliul de Coroană a decis neutralitatea României în 1914

 Luni, 21 iulie 1914, pe stil vechi are loc la Sinaia Consiliul de Coroană care decide neutralitatea României în Primul Război Mondial. Decizia e ţinută secretă pentru marele public, inclusiv pentru jurnaliştii descinşi la Sinaia pînă la publicarea Comunicatului Guvernului asupra Consiliului de Coroană. Iată textul Comunicatului, aşa cum a fost publicat în Adevărul din după amiaza lui 22 iulie 1914, datat miercuri 23 iulie 1914:

„Comunicatul guvernului asupra Consiliului de Coroană

Sinaia, 21 iulie. – Astă-noapte pe la orele 11 jumătate, după o consfătuire pe care au avut-o miniştrii cu primul ministru la vila d-lui Costinescu, s-a transmis reprezentanţilor presei următorul comunicat al guvernului asupra consiliului de Coroană ţinut la Castelul Peleş :

«Într-un consiliu de miniştri prezidat de Maiestatea Sa Regele şi la care a luat parte prinţul moştenitor, preşedintele Camerei, foştii preşedinţi de consilii şi mai mulţi foşti miniştri reprezentanţi ai partidelor de opoziţiune, s-a examinat atitudinea pe care România trebuie s-o aibă în circumstanţele prezente; cu aproape unanimitate consiliul a decis că România îşi va lua toate măsurile spre a-şi păzi fruntariile sale».

*

Acest comunicat îl putem complecta cu informaţiunile noastre cele mai autentice afirmînd că măsurile militare pentru paza fruntariilor nu înseamnă o mobilizare generală, ci numai convocarea cîtorva contingente.

Atitudinea politică a României rămîne expectativa, ceea ce în fond înseamnă, cum ni se asigură din cea mai autorizată sorginte, neutralitatea României.”

De remarcat un fapt mai puţin cunoscut. După Consiliul de Coroană nu s-a comunicat o decizie oficială de neutralitate. Textul Guvernului, singurul care dă informaţii despre Consiliu, vorbeşte doar de păzirea fruntariilor. Aşa cum se vede însă din comentariul ziarului, pe surse ziariştii aflaseră despre decizia de neutralitate. De altfel, Universul scoate seara tîrziu A treia ediţie specială Universul, cu următorul text în prim plan:

„Hotărîrile Consiliului de Coroană din Sinaia.

Orele 8 jum. seara.

Sinaia, 21 iulie

În momentul acesta s-a terminat Consiliul de Coroană.

 România păstrează expectativa fără ca să se decreteze pe moment mobilizarea.”

Şi dedesubt, cu litere mult mai mici:

„Asupra chestiunii mobilizării au rămas în consfătuire cu M. S. Regele şefii partidelor d-nii I. Brătianu, Al. Marghiloman şi Take Ionescu.”

Mai jos, în partea dreaptă, apare textul:

„Ora 9 jum. Seara

Mobilizarea Armatei române.

Şefii partidelor d-nii I. Brătianu, Al. Marghiloman şi Take Ionescu, şefii partidelor cari mai rămăseseră în consfătuire cu M. S. Regele, au hotărît ca Marţi, 22 iulie să se decreteze mobilizarea armatei române.”

Ziariştii prezenţi la faţa locului, veniţi mai devreme de 21 iulie 1914, se grăbesc să trimită la Bucureşti corespondenţe privind atmosfera. Dacă ne gîndim că autorii nu sînt mari reporteri gen Brunea Fox şi cu atît mai puţin mari publicişti, gen Sadoveanu, textele apărute sub semnăturile lor mărturisesc marele profesionalism al presei noastre de pe vremuri. Relatările dezvăluie talent la scris. Unul dintre corespondenţi e Emil Fagure de la Adevărul. Un nume des întîlnit în pamfletele lui Arghezi, deoarece Emil Fagure practică o critică teatrală dulceagă.

Corespondenţa lui Emil Fagure, prezentat de redacţie drept Trimisul nostru special, poartă titlul Zile istorice la Sinaia.

 O parte semnificativă a reportajului e dedicată felului în care ziariştii trimişi de redacţii la Sinaia se descurcă în cel mai important oraş al României din acele zile. Nu de alta, dar toţi românii aşteptau cu sufletul la gură răspunsul la întrebarea:

Intrăm sau nu în război?

Reportajul, datat Luni 21, ora 2, noaptea pentru a dezvălui la ce oră a scris autorul, debutează astfel:

„E ora 2 noaptea, Revin de la Palace-Hotel în camera mea de la hotel Caraiman. Aşadar s-a sfîrşit şi această zi care a făcut ca România să aştepte cu o înfrigurare necunoscută rezultatul Consiliului de Coroană care s-a ocupat de atitudinea ei faţă de conflagraţia generală care e în mers.

...Şi totuşi oboseala nu învinge neastîmpărul ziaristului de a comunica cetitorilor – după atîtea ştiri zguduitoare şi grave comentarii – ceva din fiorul şi pitorescul zilelor istorice prin cari a trecut.

Ieri declaraţia de război a Germaniei către Rusia, azi intrarea germanilor în ţinutul Luxemburgului, peste cîteva ore ştirea neutralităţii Italiei, peste alte cîteva svonuri despre un reviriment spre pace – şi imediat după ele: alte svonuri despre o Franţă sfîşiată de revoluţie internă şi proclamîndu-se monarhie pe piedestalul cadavrului lui Poincaré!...

De oţel să fie nervii omenirei de azi şi încă s-ar hiperestezia!...”

Pasajul ne permite să ne facem o imagine despre prestaţia ziariştilor la Sinaia. Emil Fagure s-a cazat la Caraiman, hotel peste parc de Palace Hotel. Zumzăiala politică era la Palace Hotel, unde vor fi tras politicienii care n-aveau vilă la Sinaia, ca Tache Ionescu. De aceea, jurnaliştii hălăduiesc prin holurile şi pe terasa Palace Hotel, ca să ciugulească ştiri şi şoapte de politicieni. De ce n-o fi stat Emil Fagure la Palace Hotel? N-a găsit locuri? Era prea scump?

Ziariştii au venit la Sinaia, pentru că aici urma să se ţină, pe 21 iulie 1914, după amiaza, Consiliul de Coroană la care trebuia să se decidă poziţia României faţă de Marele Război. Altfel spus, pe 21 iulie 1914, seara, românii aveau să afle răspunsul la întrebarea Intrăm sau nu în Război? şi dacă da, de partea cui, a Antantei sau Triplei Alianţe.

Reportajul lui Emil Fagure descrie cu atenţie Războiul jurnaliştilor pentru a afla răspunsul şi a-l trimite la Bucureşti. Mai întîi el ne conectează la trăirile gazetarilor pe parcursul zilei de luni, cînd curg ştiri care de care mai senzaţionale:

„Luni, înfrigurarea creşte. O ştire de senzaţie ucide pe cealaltă şi toate schimbă fizionomiile spectatorilor chemaţi să urmărească tragedia Conflagraţiei generale.

«Au intrat germanii în Franţa!» Cine cunoaşte simţimîntul pe care-l provoacă în sufletul latin asemenea vestire, îşi dă seama de agitaţiunea extremă ce ea produce în lumea de aici. Cum? Iar scenele din 71? Iar prusienii în Paris?

A! Dar ce infernal de minunată maşină de război au ştiut să devie aceşti prusieni!.. Şi calităţile unora şi ale altora, defectele unora şi ale altora sînt înşirate, comparate, admirate, regretate! Ce n-ar face francezii cu puţină disciplină prusiană? Ce n-ar valora prusienii cu mai multă gingăşie sufletească?

La amiază, neutralitatea Italiei? Ce bombă! Tripla Alianţă debutează prost! Seara, revoluţia în Franţa! Tripla înţelegere dinează şi mai prost.”

De remarcat talentul autorului de a descrie iureşul ştirilor senzaţionale, menite să schimbe stări de spirit într-o tabără şi în alta, şi să modifice realităţi.

Relatarea, publicată în Adevărul de miercuri, 23 iulie 1914, ziar apărut marţi, 22 iulie 1914, după amiaza, se opreşte şi asupra atmosferei de luni seara, cînd participanţii la Consiliu au ieşit de la Peleş cu mandatul de a nu spune nimic despre ce s-a hotărît:

„E ziua Consiliul de Coroană.

Sinaia, 21 iulie. – Astă-noapte pe la orele 11 jumătate, după o consfătuire pe care au avut-o miniştrii cu primul ministru la vila d-lui Costinescu, s-a transmis reprezentanţilor presei următorul comunicat al guvernului asupra consiliului de Coroană ţinut la Castelul Peleş :

«Într-un consiliu de miniştri prezidat de Maiestatea Sa Regele şi la care a luat parte prinţul moştenitor, preşedintele Camerei, foştii preşedinţi de consilii şi mai mulţi foşti miniştri reprezentanţi ai partidelor de opoziţiune, s-a examinat atitudinea pe care România trebue s-o aibă în circumstanţele prezente; cu aproape unanimitate consiliul a decis că România îşi va lua toate măsurile spre a-şi păzi fruntariile sale».

*

Acest comunicat îl putem complecta cu informaţiunile noastre cît mai autentice afirmînd că măsurile militare pentru paza fruntariilor nu înseamnă o mobilizare generală, ci Miniştrii au ieşit muţi de la Palat. Oameni politici , oamenii vorbelor şi ai darului de a vorbi, să se vadă osîndiţi la tăcere! Nu e vorbă; unora din ei această tăcere le împrumută o gravitate pe care n-ar putea-o atinge niciodată vorbind!

Miniştrii sînt muţi şi ziariştilor li se cere să fie limbuţi! Unii au şi fost, – dar poate că tocmai ziariştii cari spun mai puţin, spun în asemenea împrejurări mai mult.

În hall-ul Palace Hotelului am trăit astăseară pînă după miezul nopţii orele cele mai agitate din cariera mea de gazetar. Rareori sub atîta frumuseţă şi eleganţă, atîta înfiorare şi grijă.

Grupuri de diplomaţi, de miniştri, de ziarişti bucureşteni şi corespondenţi străini, cari urmăresc spectacolul cu cel mai viu interes, se întîlnesc, îşi fac confidenţe, îşi şoptesc o noutate, un comentar, un amănunt picant. Femeile gustă febrilitatea momentului şi pentru întîia oară flirtul e izgonit din holul alb şi luminos al Palace Hotelului. Pînă şi frumoasele demi-mondene au renunţat la toaletele deschise. Ce e o conflagraţie între jumătate din Europa, dacă nu... «Le demi-monde à l’envers?»

Vîrtejul durează pînă după miezul nopţii. E unu jumătate cînd ziariştii părăsesc teatrul veştilor: lupta încetează din lipsă de luptători! Va reîncepe mîine...

Ce ne mai rezervă acest mîine? O vom şti azi. La o masă, în mijlocul hall-ului, cîţiva ziarişti extenuaţi golesc o sticlă de şampanie. Cer şi eu o sticlă cu apă şi închin recele şi reconfortantul pahar de Peleş în sănătatea unei Europe întoarsă la raţiune şi la pace.

Noapte bună – Sunt ceasurile trei. Ce noapte liniştită dincoace de Carpaţi!... – Şi totuşi mi se pare că aud în noapte tropotul cailor.”

 Cît despre agitaţia tipică vremurilor tulburi reportajul încearcă şi reuşeşte a creiona atmosfera de înfrigurare şi chiar de nelinişti stîrnită de Marele război în oraşul Casinou-lui şi al mondenităţilor:

„Şi apoi mediul acesta al Sinaiei, în zilele aceste înfrigurate! Amestecul acesta de ambiţii diplomatice, de răspunderi politice, de vînătoare de ştiri, de îngrijorări familiare, de sfîşieri intime, de decepţiuni băneşti, ce bîlciu de patimi omeneşti ! «La foire aux vanités»!...

După vîrtejul întrevederilor şi consultărilor de Duminecă, seara, după o splendidă zi în care soarele se culcase pe creştetele aurite ale brazilor Peleşului ca pe un pat de glorie, seara, în răcoarea unei linişti ademenitoare, furnicarul omenesc începu să roiască totuşi din nou. Enervările zilei cer să fie ucise în vibrarea senzaţiilor de noapte.

Frumoasele apar în dantela şi mătasa rochiilor de seară; în loc să flirteze, par că vor să ghicească adevărul în ochii miniştrilor şi diplomaţilor. Fiecare dintr-însele au o afecţiune, castă sau păgînă, legală sau justificată, fiecare tremură pentru cineva: fi-va mobilizat?...

Unele se înfăşoară în nimbul tricolorului şi le stă bine cînd cu aceiaş gură ce pare destinată numai mulţumirilor intime exaltează acum orgoliul naţional...

Odată terminate cele două cine de seară la hotelurile principale, hall-urile se umplu, ştirile şi comentariile se ciocnesc, oamenii politici şi ziariştii sînt înconjuraţi, în locul valsului şi al tango-ului, dansează veştile macabre ale războiului.

Orice s-ar zice, dar a pierit rîsul şi în frumoasa Sinaie – şi nu odată am întîlnit prin parc şi în culoarele hotelului ochiul umed al unei mame, al unei soţii sau al unei amante care şi-a condus la gară toată dragostea ei...

Nu cunosc lacrimi mai curate şi mai mişcătoare în tăcerea lor.

...Intru în Casino. Mulţi caută acum în adevăr uitarea în vîrtejul bulei şi o diversiune în cîntecele inepuizabilei Nita-Jo. Dar mi se pare că nici aici nu o găsesc. E douăsprezece din noapte. Respir în parc aerul îmbălsămat şi deschid plămîniî adînc, căci mi se pare că e purificat de orice elemente nesănătoase.

Din sălile Casinoului răsună în surdină melodia unui vals. Peste accentele lui profane cade, ca din cer, sunetul clopotelor de utrenie, la mînăstire. Ecoul lor de aramă e slab. Sînt toxinele păcii şi e firesc să fie slabe cînd bubuie mitralierele... Dar sînt atît de blînde şi ademenitoare! Cu sunetul lor în urechi şi cu pacea lor în suflet, îmi culc capul pe perină şi voi a visa poate o omenire ce-şi iartă rătăcirile şi se înfrăţesc...”

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro