Ion Cristoiu: Cum e linguşită în presă nevasta premierului

Lumea Guvernului Tătărescu. Pentru că nu mă pot culca pînă cînd lucrătorii nu iau macaraua de pe locul unde-mi parchez de obicei maşina, mă hotărăsc să termin, în fine, cu fişarea Ilustraţiunii române din 1935. Revista ţine de Trustul Universul al lui Stelian Popescu. Bun gospodar al Presei, Stelian Popescu a înfiinţat un săptămînal de fotografii, în care publică prisosul de fotografii făcute pentru ziarul Universul. Iau la purecat volumul I, ianuarie-iunie, de care am făcut rost după ce-am prelucrat volumul al II-lea.

Găsesc multe fotografii şi chiar articole interesante, dezvăluind o lume:

Cea a României guvernate de Carol al II-lea prin intermediul lui Tătărescu.

Întreaga pagină 9 e dedicată Alegerii noului mitropolit al Moldovei.

Locul textului e luat de fotografii.

Sub cea înfăţişîndu-l pe nou promovatul Nicodem, cel care se va încînta public de situaţia bisericii sub bolşevici, după ce în timpul Războiului Sfînt, o plînsese, scrie în chip de legendă:

„Conform recomandaţiei I.P.S.S. Patriarhului Miron Cristea, congresul naţional bisericesc l-a ales pe S.S. episcopul Nicodem, mitropolit al Moldovei şi Sucevei. E o demnitate în care au strălucit chipuri ca: Varlaam,Dosoftei, Veniamin Costache şi Iosif Naniescu. Noul mitropolit e una din cele mai vrednice feţe bisericeşti şi şi-a creat un frumos renume în postul de stareţ al mănăstirii Neamţ.”

 Tot fotoreportaj e şi pagina următoare, 10, dedicată Sărbătoririi în capitală a zilei de 24 ianuarie.

Stelian Popescu e directorul şi patronul Ilustraţiunii române. Cum să-l omită publicaţia din fotoreportaj? Legenda unei fotografii sună astfel:

„D. Stelian Popescu rostindu-şi discursul în sala Marna.”

Coperta e o fotografie sub care e trecut:

„Cunoscuta sculptoriţă Militza Petraşcu lucrînd la un fragment din mausoleul Eroinei de la Jiu – Ecaterina Teodoroiu (vezi pag. 7)

Într-adevăr, Militza Petraşcu primise comanda de a realiza Mausoleul Ecaterinei Teodoriu de la Tărgu Jiu. Mausoleul a fost inaugurat în 6 septembrie 1936.

Pagina la care face trimitere coperta poartă titlul Sculptoriţele noastre, De vorbă cu Militza Petraşcu. Din întreaga pagină dialogul are parte doar de o coloană. Restul e dedicat Aretiei Tătărăscu, iniţiatoarea mausoleului.

„Cititorii noştri îşi amintesc de reportajul «Pe urmele eroilor» pe care l-am publicat în această revistă şi în care evocam, după investigaţiile pe care le-am făcut în Gorj, faptele şi memoria eroinei noastre – Fecioara de la Jiu, Ecaterina Teodoroiu. Spuneam atunci cît de dureros am fost impresionat de faptul că această eroină, care a reînviat prin acele neuitate şi glorioase fapte de arme toate virtuţile străbunilor noştri, odihneşte în faţa primăriei din Tg.-Jiu sub o simplă lespedede piatră. Şi mai ales cît de uluitoare au fost cuvintele bătrînei din Vădeni, mama eroinei, care îmi spunea: – Pînă la monumentul recunoştinţei naţionale, îngăduiţi-mi să-i pun, creştineşte, măcar o simplă cruce de lemn... Au trecut doar atîţia ani şi fata n-a fost păgînă...

Am părăsit acele locuri, făgăduind să lupt prin toate mijloacele pentru realizarea unui monument care să cinstească aşa cum se cuvine memoria luminoasă a Eroinei de la Jiu, fecioara care, dealungul vremurilor, va pildui cu faptele ei, tinerele generaţii... Şi mă gîndeam tocmai la realizarea acestei făgădueli, cînd o distinsă cititoare a revistei noastre îmi atrase atenţia că o mînă de gorjence, în frunte cu distinsa doamnă Tătărăscu, soţia primului ministru, a înfăptuit ceva mai mult decît un monument – un mausoleu.

Un mausoleu? Ideia e şi mai bună, iniţiativa şi mai inimoasă! Desigur, în oricare altă ţară din lume, eroina de la Jiu ar fi avut de mult un grandios mausoleu, zeci de impunătoare monumente, un muzeu, care să adăpostească cu grijă relicvele scumpe, sute de cărţi în care scriitorii să povestească neînfricoşatele-i şi glorioasele-i isprăvi... Deaceia nobila şi frumoasa iniţiativă a doamnei Tătărăscu are cu atît mai mare merit cu cît în aproape douăzeci de ani cîţi s’au scurs dela război nimeni n’a putut împlini această datorie faţă de memoria Ecaterinei Teodoroiu, care, oricum, binemerita cu mult mai mult de la cei care se bucură astăzi de roadele întregire Neamului. Executarea acestui mausoleu a fost încredinţată celei mai talentate dintre sculptoriţele noastre, d-nei Miliţa Pătraşcu. Cine a luat această hotărîre avut desigur o idee fericită, pentru că iniţiativa care proslăveşte virtuţile şi eroismul femeii române trebuia realizată tot de o femee, de o artistă – o personalitate din lumea noastră feminină. Dorind să cunosc proectele d-nei Miliţa Pătraşcu, mi-am permis să-i fac o vizită în atelierele din str. Ştirbei Vodă. Sculptoriţa lucra tocmai la bustul d-nei Maria Filotti, distinsa societară a Teatrului Naţional, ultimele retuşări. Am avut prilejul să admir această nouă operă care întruchipează mai toate calităţile acestei sculptoriţe de o robustă concepţie şi de subtilă interpretare. Netăgăduit, Miliţa Pătraşcu este o sculptoriţă de mari resurse, pe care le foloseşte cu o surprinzătoare îndemînare, şi, ceea ce este şi mai îmbucurător, în cadrul unei individualităţi care o eliberează, hotărît, de influenţa oricărei alte «şcoli». Sub acest raport, personalitatea Miliţei Pătraşcu se desprinde viguros în mai toate creaţiile ei atît de frumoase şi atît de trainice.”

Cine e Aretia Tătărăscu?

Nimeni alta decît nevasta lui Gheorghe Tătărăscu, premierul României de la acea vreme.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro