Ion Cristoiu: Cum erau ruşii prezentaţi ca nişte sălbatici

Curentul din 13 august 1942 publică un reportaj antirusesc, dintre cele semnate de Constantin Virgil Gheorghiu în anii războiului Sfînt, pentru a-i convinge pe români că ruşii sînt nişte sălbatici şi prin urmare trebuie măcelăriţi de bunii creştini care eram noi. La vremea respectivă, Odessa era sub ocupaţie românească. Din acest reportaj, Odesa, oraşul copiilor şi al femeilor, desprind două fragmente:

„Comercializarea unei mistice

Rusoaicele n-au uitat că sunt socotite de bărbaţii popoarelor neslave, drept nişte fiinţe misterioase, atrăgătoare, adevărate focare de pasiuni. În aceste vremuri crîncene de după război, cînd hrana şi îmbrăcămintea sînt foarte scumpe, exploatarea misticismului lor apare ca o mină de aur.

Ele ies în stradă cu rochii şi pantofi demodaţi, cu obrazul mînjit de proasta pudră şi roşu rusesc şi cu un zîmbet specific femeilor cari vor să seducă.

Astfel, îmbrăcată după ultimul jurnal, coborînd în stradă, aproape că nu mai este recunoscută de tovarăşele de ieri. Înfăţişarea ei nouă, n-are alt scop decît să stimuleze ambiţia de parvenire a celorlalte femei.

Trecerea de la o stare de lucruri la alta se face, după cum se vede, foarte repede, dacă există stimulentul necesar. Din această schimbare, aparent nu are nimeni de pierdut. S-ar părea chiar că prin schimbarea feminităţii se îndepărtează orice urmă de comunism. Dar în această privinţă numai viitorul va avea de spus adevărul.

După cum femeile au găsit fără mare greutate metoda de înfrîngere a mizeriei, la fel şi bărbaţii, mai mult cei tineri, au descoperit în comerţul mărunt de ţigări, izvoare serioase de cîştig. Străzile din centru sînt invadate de astfel de negustori cari îţi oferă într’o românească aproximativă tutun.

– Est tiharet!

– Est rehale!

– Est pluhar!

Dacă te văd cu mulţi bani la tine, tabără cu droaia.

Dar viaţa e grea şi pentru copilaşii sub zece ani. Mulţi din ei, n’au nici tată şi nici mamă. Sau dacă le-a rămas mama, aceasta nu are nici o posibilitate să le asigure existenţa.

Talciocul

Dar Odesa de astăzi mai prezintă o notă plină de interes. Este talciocul, aşa zisul tîrg de vechituri, care are loc la marginea oraşului, în fiecare zi, între orele 11 şi 17. Negustorii sînt şi aici mai mult femeile şi copiii. Talciocul îţi oferă spre cumpărare farfurii, furculiţe, cuţite, haine, cămăşi, maşini de cusut, piuliţe, pantofi, gramofoane, toate pe preţuri destul de mici. Marfa provine din comerţ sau din furt. Nimeni nu poate pretinde că obiecte de certă valoare au apucat calea talciocului de bună voie. Dar aceasta este o chestiune de proprietate, şi după cum se ştie, proprietatea sub comunişti era o noţiune valabilă numai pentru stat, nu şi pentru individ. Cu timpul, ruşii vor înţelege şi această practică burgheză, care, desigur, îi va avantaja în primul rînd pe ei.

Dar, pînă atunci, realităţile Odesei nu sunt decît acelea pomenite aici: copiii şi femeile, cari au deschis lupta pentru cucerirea vieţii, într’un chip care merită să fie semnalat.

De la comunişti nu le-au rămas decît ruină şi mizerie.

De la români, femeile, tinerii şi copiii, vor primi ca pe nişte sfinte drepturi cetăţeneşti, în afară de pîinea zilnică, prilejul de muncă şi de înălţare socială.

Căci un popor civilizat nu vrea să dea lumii oameni de tipul celor adăpostiţi de vestitele catacombe ale Odesei.

În orice caz, ruşii, oricare ar fi legăturile lor cu comunismul, vor avea mai mult de învăţat de la români decît de la uneltele lui Stalin, cari atunci cînd se retrag, nu regretă să ia de la gura propriilor lor fraţi ultima bucăţică de pîine.

Niepropetrowsk, Iulie 1942

Aurel Popovici”

Sînt deosebiri prea mari faţă de ceea ce publică azi presa noastră rechiziţionată de către MApN? Aş spune că da. Reportajul din Curentul e scris de un român. Articolele antiruseşti de un nivel intelectual sub cel al lui Bulă dintr-a şaptea sînt reproduse din presa ucraineană, după ce au fost primite de site-uri La Jgheab.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro