Ion Cristoiu: Cum îşi fac ziare şi televiziuni Serviciile prin intermediari interfeţe

O deosebire de substanţă făcută de Arghezi între presa de partid şi presa independentă o găsesc valabilă şi azi, dacă nu mai ales azi în deosebirea dintre presa Sistemului şi Presa independentă. Presa de partid era înainte de Război, presă de partid. Principalele partide aveau oficioase. Se publicau în ele poziţiile oficiale ale partidului, dar şi anchete, dezvăluiri, pamflete despre duşmanii formaţiunii.

Era o presă cinstită.

Nu o făcea pe independenta, precum presa de azi, pentru ca pe sub acoperirea de presă care nu e partid, să fie mai de partid decît presa interbelică. După decembrie 1989 un timp partidele au avut presă de partid, oficioase, gen Dreptatea, Liberalul, Dimineaţa. Din toate punctele de vedere – inclusiv din cel al combativităţii – ziarele de partid au fost un fiasco. S-a născocit presa de partid mascată însă sub aparenţa de presă independentă. Diferiţi cîrnăţari, oameni fără nici altă legătură cu presa decît faptul că nu ştiau să citească un ziar, şi-au făcut cotidiane, săptămînale, ba chiar şi televiziuni. Trucul e simplu şi-l regăsim azi la Digi 24, televiziunea celui mai mare cîrnăţar postdecembrist. Publicaţia, finanţată de cîrnăţar, obţinea bani, ba chiar şi profit, din afacerile cu cîrnaţi şi varză murată, înlesnite de guvern. Altfel spus, Guvernul nu dădea bani direct publicaţiei, nici măcar sub formă de publicitate, ci cîrnăţarului, sub formă de contracte cu statul ale altei firme, de cîrnaţi şi nu de presă, a cîrnăţarului. Nici asta n-a mers. Şi atunci au apărut instituţiile de presă care domină peisajul mediatic. Presa finanţată de Servicii, pe sub mînă. Se ia un ins folosit ca interfaţă, unul fără nici o legătură cu presa, dar cu serioase legături cu penalul. Altfel spus un ins gata să facă puşcărie în locul ofiţerului de caz. Intră niţel la pîrnaie, după metoda agenţilor trimişi afară, pentru că a luat asupra sa întreaga tărăşenie, şi cînd se mai liniştesc treburile e eliberat condiţionat. Interfaţatorul face o firmă. Aceasta nu e a lui, ci a Serviciilor. Cu firma respectivă el iniţiază o mulţime de afaceri oferite de Servicii. Azi, de exemplu, va primi comenzi de la stat pentru măşti sau pentru ventilatoare sau pentru tablete. Preţul e dublu decît cel care ar fi fost obţinut prin licitaţie. O parte din bani, mică, fireşte, îi revin interlopului, căruia i se pune în vedere să nu fie ostentativ în bogăţia sa. Cea mai mare parte e pusă deoparte, pentru Servicii. Cînd acestea au nevoie de o publicaţie, interlopul devine proprietar de gazetă, de site, sau chiar de televiziune. Nu sînt banii lui, prin urmare poate fi generos la salarii. Numai că echipa nu şi-o face el. O fac Serviciile. Puţine sînt cazurile cînd comanda de presă e dată de cîrnăţar celor din redacţie. De regulă, o dată cu trustul, cîrnăţarul primeşte şi o listă cu cei pe care trebuie să-i angajeze. Nu totdeauna sînt toţi cei din redacţie. E vorba de un nucleu, de o echipă de comando, adusă de obicei de la alte redacţii, care au dat faliment sau al căror proprietara început să nu mai răspundă la comenzi. Această echipă primeşte comenzile. Datoria patronului cîrnăţar e să lase echipa să facă ce vrea.

Despre deosebirea dintre cele două prese, Tudor Arghezi scrie în tableta Legea drumurilor la Cameră, din Seara, 4 aprilie 1913:

„Trebuie să afirmăm că «Seara», care n-a cruţat în ultimul timp pe domnul Bădărău şi a divulgat multe din afacerile sale, este, în ce priveşte legea drumurilor, cu totul de partea domnului Bădărău.

Aceasta este deosebirea între ziarele de partid – care pornesc la luptă cu precugetare şi neagă fără distincţie toate actele unui guvern ce nu-i al lor – şi între ziarele independente, care aleg şi pot cu aceeaşi hotărîre să judece aspru sau să aducă laude aceluiaşi om, după cum el greşeşte şi fură, sau se întemeiază.”

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro