Ion Cristoiu: Cum li s-a inoculat românilor o mentalitate de slugi

Ionuţ Cojocaru, colaborator al cristoiublog.ro şi-a strîns într-o carte eseurile publicate de-a lungul timpului pe cristoiublog.ro. Cartea a apărut la editura Alexandria Publishing House sub titlul, eminamente provocator, Colonizatori în colonie. E a treia carte prin care un autor oferă librăriilor scrierile sale publicate mai întîi pe cristoiublog.ro. În 2020, Cora Muntean a tipărit la editura Mediafax culegerea de reportaje semnate mai întîi pe cristoiublog.ro Bucureştiul sub dictatura Coronavirus, iar în 2021, Sabina Ivaşcu a publicat la editura Maiko volumul Cronica de la Salcâmu Mic.

În vederea apariţiei editoriale Ionuţ Cojocaru m-a rugat să scriu Prefaţa. Am acceptat bucuros. Şi nu numai pentru că era vorba de texte publicate pe cristoiublog.ro, ci şi pentru că – dacă nu mai ales – scrierile lui Ionuţ Cojocaru reprezentau pentru mine o provocare intelectuală seducătoare.

Din această Prefaţă, care a ajuns să fie de 20 de pagini, deşi îmi propusesem să scriu doar trei, intitulată Un Înalt Reprezentant al disciplinei Istoria în publicistica social-politică, public mai jos, la rubrica Gîndurile lui Cristoiu, cîteva fragmente de interes care depăşeşte hotarele cărţii.

Istoria e invocată în publicistică de mulţi autori. Cu sau fără pregătire de istorici. Avînd drept temei adevărul că Trecutul se repetă în întîmplările din Prezent, chiar dacă în forme diferite şi că astfel reprezintă o lecţie pentru cei de azi, mulţi publicişti fac trimiteri la evenimente din trecut pentru ca lectorul să înţeleagă mai bine semnificaţiile evenimentelor din actualitate, invocă personaje din trecut pentru a le arăta celor din prezent cum au procedat înaintaşii în împrejurări asemănătoare. Trecutul foloseşte publiciştilor şi nu numai lor, ci şi politicienilor, ca autoritate de lucru judecat. Personajele din trecut sînt cunoscute azi cu o anumită imagine, bună sau rea. Ştefan cel Mare e Înţeleptul. Mihai Viteazul e Viteazul, Ferdinand e Unificatorul. Ştim cu toţi că Alexandru Ioan Cuza beneficiază de imaginea unui conducător patriot, care a făcut reforme, care a întemeiat statul român modern. Prin urmare, Alexandru Ioan Cuza poate servi drept modelul la care publicistul îi raportează pe liderii politici de azi. Fie pentru a-i lăuda, fie pentru a-i critica. Ionuţ Cojocaru convoacă şi el Trecutul în folosul Prezentului.

Trecutul trebuie să fie pentru Prezent o şcoală. De aceea autorul consideră drept cea mai mare greşeală a unui politician să nu ştie Istorie cu ochii închişi. El nu-şi imaginează, de exemplu, un europarlamentar român care să nu ştie cum s-a clădit România:

„Ar fi fost util ca europarlamentarii noştri să înţeleagă cum s-a clădit România. Să-şi înţeleagă propria istorie, cu bune şi mai puţin bune, cu emoţiile rezultate în urma Păcii de la Paris şi cu entuziasmul unirii şi afirmării identităţii naţionale. Cum se poate raporta un europarlamentar român la propria ţară dacă nu-i cunoaşte evoluţia?”

Autorul crede atît de tare că Trecutul trebuie să fie o Carte de învăţătură pentru politicienii postdecembrişti încît le cere acestora să urmeze un curs de Istoria românilor:

„De aceea este bine să ştim, să cunoaştem, să învăţăm! Să nu uităm, să nu repetăm trecutul. Să condamnăm derapajele autoritare. Să înţelegem ce înseamnă putere colonizatoare şi să fim atenţi la suveranitatea şi drepturile noastre. Dar pentru acest deziderat toţi politicienii ar trebui să facă un curs de istoria românilor cel puţin. Să ştie cine sunt, de unde vin şi ce reprezintă!”

Într-un alt loc Ionuţ Cojocaru menţionează şi ce ar trebui să înveţe politicienii la acest Curs:

„Ca români ne-am croit un drum spre consolidarea tuturor românilor într-un singur stat. Nu a fost simplu. Pentru acest scop au murit milioane. Avem un trecut din care ne putem trage seva. Ne poate inspira, ne poate oferi modele.”

Principala lecţie dată Prezentului de Trecutul românesc se dovedeşte – în concepţia lui Ionuţ Cojocaru – lupta pentru identitate naţională:

„România este o naţiune care s-a construit în timp, cu multă trudă, cu mulţi paşi înapoi, cu suferinţe multiple dar şi cu realizări. Realizările individuale centrate în jurul ideii de naţiune au contribuit decisiv la propăşirea societăţii. De la iluminism la făurirea statului naţional modern, de la obţinerea Independenţei la România Mare, sunt evenimente prin care elita românească a contribuit la ceea ce avem azi (chiar dacă nu am reuşit să păstrăm ceea ce am realizat în 1918), la ceea ce ne oferă statul azi: o identitate!”

Conştiinţa identităţii naţionale înseamnă însă asumarea demnităţii naţionale. O mare parte din textele istoricului Ionuţ Cojocaru sînt mustrări ale politicienilor postdecembrişti, pentru că, spre deosebire de marii politicieni din trecut, nu se străduiesc să afirme în lume o Românie cu o identitate proprie:

„Ca şi celelalte state din lume, comparativ cu cele din aria noastră geografică, ne-am luptat cu destinul încercând să intrăm şi noi în clubul lumii occidentale. România nu are mentalitatea de Imperiu. Nu a fost stat colonizator! Cu toate acestea suntem în NATO şi U.E. dar nu avem tăria de a fi noi.”

Afirmarea demnităţii naţionale a fost boicotată – spune Ionuţ Cojocaru – de o campanie pe termen lung, bine ticluită, pentru a li se inocula românilor o mentalitate de slugi:

„De prea mult timp românilor li s-a inoculat ideea că sunt slabi, că nu au o istorie cu modele, că suntem o naţiune care tot timpul a plecat capul iar străinii, fie ei ruşi, turci, germani sau alţii ne-au sacrificat în jocurile lor politice.”

Identitatea naţională a fost pusă la îndoială şi prin rescrierea Istoriei astfel încît marile personalităţi ale trecutului românesc să nu mai fie modele pentru generaţiile de azi:

„Azi putem observa că după 1990 toate valorile naţionale au fost criticate, s-au pus sub semnul întrebării realizările lor. Prin marginalizarea istoriei în şcoli, fără o cultură temeinică, în lipsă de cunoştinţe, mulţi au crezut că Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul, Iorga sau Titulescu nu au fost români neaoşi sau au fost oamenii unora sau altora. În anii 1950, istoria a fost rescrisă în aşa fel încât să reiasă că doar ruşii au fost cei care ne-au ajutat în comparaţie cu occidentul. Azi se predă istoria României în context european. Faptul că avem zeci de modele de la care ne-am putea inspira nu reprezintă nimic pentru clasa noastră politică, superficială.”

Principala cauză a slugărniciei trebuie căutată în neglijarea Istoriei naţionale în şcoală, în presă, în societate:

„Nu ne ridicăm la înălţimea înaintaşilor noştri, suntem rupţi de trecut, nu mai există un interes real pentru propria noastră istorie, nu găsim o preocupare pentru istoria prin filme, documentare. Elevii din ziua de azi ştiu mai bine când este ziua Statelor Unite sau a Franţei decât a României!”

Dispreţul politicienilor faţă de ţara pe care o conduc izvorăşte din dezinteresul lor faţă de Istorie:

„Când nu eşti interesat de istorie, când nu vrei să o cunoşti este evident că nu poţi aprecia cu adevărat această ţară.”

Ionuţ Cojocaru nu propune politicienilor un Curs oarecare de Istorie a românilor, ci un Curs axat pe lupta românilor pentru respectarea drepturilor lor istorice, un Curs menit a-i învăţa pe politicieni de importanţa demnităţii naţionale. Deşi eu nu cred că politicienii noştri sînt slugi pe la uşi străine, pentru că nu cunosc Istoria neamului, sînt de acord că n-ar strica acestor politicieni nu un Curs, e prea mult pentru mintea lor, ci un abecedar, o Carte de citire despre Trecutul românesc.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro