Ion Cristoiu: Cum s-a înmormântat mediatic şi politic Scandalul Ursul Arthur la un telefon primit de liderii politici şi de moguli

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că, în cazul uciderii ursului Arthur, tăcerea presei şi a partidelor contravine flagrant intereselor minim profesionale, în condiţiile în care ministrul Mediului, Tanczos Barna, promisese că prezintă joi rezultatele preliminare ale anchetei şi suspectează o înţelegere menită să îngroape scandalul la comanda unei instituţii băgată până în gât în această afacere.

Redăm integral editorialul publicat pe cristoiublog.ro:

În ediţia din 7 mai 2021 a Gîndurilor lui Cristoiu, de pe cristoiublog.ro, sub titlul Afacerea Ursul Arthur – Afacere de corupţie sau afacere de stat? am abordat Scandalul Ursului Arthur declanşat de un ONG de protecţie a mediului, în hotarele căruia s-au schiţat grave încălcări ale legii nu de o persoană, ci de instituţii ale statului român.

Scriam în finalul comentariului:

<În scandalul Ursului Arthur nu e vorba însă nici de dreptul urşilor de a agresa oameni şi nici de dreptul oamenilor de a-i împuşca.
E vorba pur şi simplu de o afacere ticăloasa prin care un bolnav de trofee din străinătate a putut vîna ce-a vrut muşchii lui într-o Românie care nu mai e demult un stat.

Aşa cum ne arată deja documentele, uciderea Ursului Arthur de un vînător de trofee nu e altceva decît rezultatul acţiunii unui grup de crimă organizată. Prinţul ahtiat de trofee nu putea să ucidă un urs pentru a se putea făli în lumea sa cu postura de mare vînător dacă nu intrau în joc instituţii ale regimului Iohannis, care au asigurat prinţului condiţiile depline pentru încălcarea Legii.

De la venirea la Ojdula la punct fix, pînă la obţinerea hîrtiilor menite a acoperi ilegalitatea.

Această reţea de crimă organizată poate avea două resorturi:

1) banii, şi atunci avem de-a face cu un caz de corupţie.

2) interesul de stat, la cel mai înalt nivel, dat de regula Îmi dai – îţi dau, folosită fie între Iohannis şi familia Prinţului, fie între unul dintre serviciile noastre secrete şi Prinţ.

S-a anunţat deschiderea unui dosar penal in rem de Parchetul de la Covasna pentru braconaj.

E un categoric mijloc de a măslui ancheta.

Implicările în acest Scandal depăşesc cu mult simplul caz de braconaj.

Presupuse a fi din partea multor instituţii ale statului, implicările cer preluarea dosarului de către DIICOT.

Ele presupun însă şi o veghe a presei cu adevărat independente pentru ca românii să afle adevărul despre unul dintre cele mai penibile din Istoria postdecembristă.>

Din cîte se vede, ca jurnalist preocupat să nu ridic edificii de aserţiuni senzaţionale pe temelii de fapte puţine şi acelea neverificate, am evitat să optez pentru unul dintre cele două resorturi. N-am şovăit însă să susţin că în acest Scandal nu uciderea unui urs e chestiunea principală (cum a încercat să manipuleze Presa miluită , etichetîndu-i pe cei care s-au revoltat drept sentimentalişti care bocesc moartea unui urs), deşi în condiţiile în care Regimul Iohannis face caz de protecţia mediului, şi uciderea unui urs în loc de relocarea acestuia e o pată neagră, ci altceva, mult mai important:

Pentru ca un vînător de trofee din străinătate să se poată făli cu un urs de aproape 600 de puncte s-a pus în mişcare o reţea de crimă organizată incluzînd instituţii ale statului român în frunte cu ministerul Mediului.

Au trecut de la aceste comentarii patru zile.

Aruncînd o privire asupra presei de la începutul săptămînii găsesc de cuviinţă să afirm fără teama de a greşi:

Afacerea Ursul Arthur e o afacere de stat.

Să mă explic:

Cazul Ursului Arthur (aşa cum s-a dezvăluit chiar din 5 mai 2021, cînd au apărut primele informaţii că, în urmă cu aproape două luni – mai precis pe 13 martie 2021, sub pretextul extragerii unei ursoaice agresive, extragere pentru care Ministerul Mediului a dat un ordin de derogare de la Lege cetăţeanul austriac Emanuel von und zu Liechtenstein, venit în România pînă la comuna Ojdula din judeţul Covasna, a împuşcat un urs de trofeu) avea toate datele unui scandal straşnic. Era acel caz care conţine toate ingredientele pentru ca presa independentă să-l exploateze sîngeros scoţînd din el rating şi tiraj, iar politicienii să-l abordeze rapid pentru a obţine din el capital electoral.

Pentru presă şi pentru clasa politică argumentele exploatării spectaculoase erau următoarele:

1) Uciderea unui urs care trăia în adîncul pădurii, de un vînător de trofee, stîrnise emoţii uriaşe în rîndurile iubitorilor de animale.

2) Emoţii uriaşe stîrnise cazul şi în rîndurile românilor – nu puţini – care urmăresc neliniştiţi tratarea noastră de către străini în chip umilitor. Un ins bogat, dintr-o familie influentă în Europa, îşi permisese să ucidă un urs de pe teritoriul României fără să-i pese că i s-ar putea întîmpla ceva, ştiind că băştinaşii ar fi gata să-i dea şi nevestele şi fiicele pentru o noapte numai şi numai pentru că e din Vest.

3) Datele preliminare spuneau clar că e vorba de complicitatea unor instituţii ale statului, în frunte cu Ministerul Mediului.

În România se pretind a reprezenta revolta societăţii civile faţă de corupţie sute de ONG-uri.

Afacerea Ursul crease din start suspiciunea de afacere de corupţie.

Pentru presă, cea despre care se spune că e cîinele de pază al democraţiei, scandalul era mană cerească.

Toate marile publicaţii europene au semnalat afacerea.

Presa austriacă a declanşat o întreagă campanie împotriva cetăţeanului austriac.

În România, ţara în care s-a petrecut tărăşenia, Presa a dovedit faţă de caz o prudenţă stranie. Excepţie făcînd cîteva site-uri şi cîteva emisiuni (a lui Marius Tucă pe Aleph News şi a lui Ionuţ Cristache pe TVR 1, de exemplu), presa română a neglijat subiectul. Într-o altă ţară, în Franţa, de exemplu, presa ar fi declanşat investigaţii de amploare pentru a aduce în faţa cetăţenilor tabloul complet al Afacerii. La noi, presa s-a mulţumit să consemneze prin copy-paste informaţiile date de ONG-ul care a descoperit Cazul. Cu mici excepţii, între care se numără Marius Tucă şi subsemnatul, jurnaliştii n-au fost curioşi să dezvăluie date pe care autorităţile le ascund. Cele mai multe se află în dosarul pe baza căruia Ministerul Mediului a emis ordinul de derogare. N-a fost nimeni interesat să afle opinia secretarului de stat Iulian Stana care a semnat Ordinul. N-a fost nimeni interesat să afle în ce condiţii AVPS Botoş din Ojdula a apelat la un cetăţean austriac pentru a împuşca, în locul membrilor Asociaţiei, ursoaica agresivă. N-a fost nimeni curios să afle cum a motivat Asociaţia cererea de extragere a ursoaicei şi ce l-a convins pe secretarul de stat s-o accepte. N-a fost nimeni curios să afle dacă nu cumva între obsesia liderilor UDMR că sînt prea mulţi urşi şi interesele financiare ale baronilor locali maghiari din Covasna şi Harghita e o legătură.

Autorităţile, în frunte cu premierul Florin Cîţu, au minimalizat Cazul, expediindu-l la modul suspect. Premierul a pus în discuţie dacă ursul era mare sau mic. Ministrul Mediului a făgăduit joi seara că va prezenta opiniei publice un raport preliminar şi ca, după va posta pe Internet tot dosarul.

Sîntem luni, 10 mai 2021, la miezul nopţii.

Dinspre ministru nu se aude nimic.

Nu se aude nimic nici dinspre premier, deşi după atîtea zile de la primele informaţii va fi primit informaţii complete.

Nu se aude nimic nici dinspre Parchet.

O presă cu adevărat independentă nu s-ar fi mulţumit cu poziţiile miştocăreşti ale premierului.

L-ar fi fugărit prin toată ţara, pentru a obţine o reacţie serioasă.

Presa n-a făcut nimic din toate acestea.

Aşa se explică de ce subiectul e mort.

Dintr-un asemenea caz, un politician îşi hrănea un capital electoral uriaş. Spre stupoarea noastră, nici un lider de partid nu s-a pronunţat. Evident, cu excepţia lui George Simion, de la AUR.

Dacă tăcerea lui Marcel Ciolacu îşi are explicaţia (baronii PSD sînt fruntaşi la vînătoare), cea a lui Dan Barna şi Dacian Cioloş e stupefiantă.

USRPLUS era formaţiunea de la care ne aşteptam la o reacţie spectaculoasă:

1) USRPLUS se pretinde a avea preocupări programatice ecologiste.

2) USRPLUS se pretinde a lupta împotriva corupţiei.

3) URSPLUS se pretinde a lupta împotriva baronilor locali şi centrale ahtiaţi după vînători cu iz de masacru.

USRPLUS a tăcut.

E drept, au fost cîteva luări de poziţii ale unor lideri USRPLUS. Ele n-au aparţinut conducerii USRPLUS.

Şi astfel cazul a fost înmormîntat.

Tăcerea presei şi a partidele contravine flagrant intereselor minim profesionale.

Asta înseamnă că mogulii şi liderii partidelor au primit un telefon prin care li s-a cerut să treacă sub tăcere afacerea.

Cine a putut da un telefon?

Cum cine?

O instituţie vîrîtă pînă-n gît în afacerea de stat numită uciderea Ursului Arthur.”

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro