Ion Cristoiu: Cum se făceau pe vremuri demascările în ştiinţă

Articolul Mai multă vigilenţă în munca de popularizare a ştiinţei semnat în Scînteia din 31 mai 1952 de dr. C. Marcu, director adjunct al Institutului de Fiziologie al Academiei R.P.R., o demască pe dr. Amelia Bernea pentru articolul Celula, cărămida corpurilor vii, apărut în nr. 36, luna mai, 1952, al revistei Ştiinţă şi tehnică pentru tineret.

Argumentele, limbajul, etichetările sînt caracteristice demascării în planul creaţiei literar-artistice şi al ştiinţei, atît în şedinţe, cît şi în presă.

Autorul debutează prin a plasa dezbaterile şi controversele ştiinţifice în planul primejdios al luptei ideologice dintre socialism şi imperialism:

„O luptă îndîrjită şi neîmpăcată se desfăşoară între materialism şi idealism, în biologie ca şi în alte ştiinţe. Azi, ca şi în trecut, concepţiile idealiste în biologie încearcă să dea o motivare aşa-zis «ştiinţifică» misticismului şi obscurantismului, să predice resemnarea, supunerea în faţa «soartei» – în scopul apărării intereselor claselor exploatatoare.

Concepţiile idealiste în biologie – de pildă, concepţiile lui Virchow, Mendel, Weissman şi Morgan – sunt folosite de imperialismul americano-englez şi de filosofii şi biologii vînduţi acestuia pentru susţinerea din punct de vedere ideologic a planurilor criminale de înrobire a lumii întregi pentru justificarea mîrşavelor teorii rasiste, a exploatării şi războaielor de cotropire”.

O dată creionat contextul, sunt reamintite sarcinile oamenilor de ştiinţă din R.P.R. în demascarea concepţiilor ştiinţifice imperialiste:

„De aceea, pentru oamenii de ştiinţă este o sarcină de cinste, o îndatorire faţă de poporul muncitor, aceea de a combate necruţător aceste concepţii retrograde şi duşmănoase, de a demasca concret, pe bază de fapte, putreziciunea, falsitatea şi caracterul lor antiştiinţific, folosind uriaşul material furnizat de descoperirile epocale ale biologiei sovietice care, prin strălucitele lucrări ale lui Pavlov, Miciurin, Lisenko, Lepeşinskaia au lovit nimicitor la temelia concepţiilor idealiste în biologie, au marcat triumful biologiei materialiste.”

Prefaţa politico-ideologică are menirea de a pregăti drumul pentru virulenţa demascării:

„Cu toate acesta dînd dovadă de o gravă lipsă de vigilenţă, revista «Ştiinţă şi tehnică pentru tineret» a găsit cu cale să publice în Nr. 36 din Mai 1952 un articol intitulat «Celula, cărămida corpurilor vii» care, în întregimea lui, nu face decît să popularizeze concepţiile reacţionare, antiştiinţifice, ale reprezentanţilor idealismului în biologie – Virchow, Mendel, Wetssman, Morgan.

Articolul expune, cu o meticulozitate demnă de o cauză mai bună, teoria idealistă a lui Virchow asupra celulei, îmbrăţişînd această teorie greşită şi retrogradă şi înfăţişînd-o ca fiind «teoria justă». Astfel, apariţia şi înmulţirea celulelor sunt explicate în mod exclusiv pe baza concepţiilor lui Virchow, articolul sădind prin aceasta în mintea cititorului o sumedenie de idei confuze şi greşite.”

Directorul adjunct al Institutului de Fiziologie al Academiei R.P.R. împărtăşeşte un punct de vedere revoluţionar faţă de teoria lui Virchow despre celulă. Chiar dacă discutabilă prin etichetările politice făcute unei teze ştiinţifice, opinia lui C. Marcu poate revendica dreptul de a fi adevărată. Problema, marea problemă apare cînd autorul face un veritabil proces de intenţie Ameliei Bernea:

„Autorul articolului – dr. Amelia Bernea – ignoră lucrările lui Miciurin, Williams, Lâsenko în domeniul transformării speciilor şi al moştenirii noilor caractere dobîndite. A vorbi, aşa cum face revista «Ştiinţă şi tehnică», despre concepţia lui Weissman şi a lui Morgan asupra rolului cromozomilor – ca fiind, cică, elemente de bază ale eredităţii, nesupuse nici unei influenţe exterioare – fără a arăta că ştiinţa sovietică a dărîmat aceste concepţii reacţionare, înseamnă a falsifica în mod grosolan adevărul, a te situa pe o poziţie în mod obiectiv reacţionară şi duşmănoasă faţă de realizările imense ale ştiinţei puse în slujba omului.

Ştiinţa biologică sovietică, păşind pe calea largă deschisă de Miciurin şi Lîsenko, a reuşit să creeze sute de specii noi de plante şi pomi fructiferi, să intervină în mod activ în creşterea animalelor, creînd rase cu noi calităţi potrivit voinţei omului, să aclimatizeze vieţuitoare în condiţii din cele mai neprielnice, etc. Iar după toate aceste realizări epocale – cunoscute astăzi în ţara noastră chiar şi pionierilor – care adeveresc cu puterea de netăgăduit a faptelor că biologia sovietică păşeşte în avantgarda ştiinţelor biologice şi că drumul ei este drumul ştiinţei adevărate, articolul revistei «Ştiinţă şi tehnică» are cutezanţa să denumească biologia lui Miciurin şi Lâsenko «curentۘ» – ce-i drept «avîntat» – totuşi un curent, adică o oarecare «ramură», «direcţie» de cercetări, un fel de «modă»!

De altfel întregul articol abundă de asemenea mostre de idei înapoiate, reacţionare. Lupta cu adevărat uriaşă, dusă în biologie în problema rolului cromozomilor, împotriva teoriilor idealiste şi reacţionare, este denaturată de articol care falsifică această luptă pentru progresul ştiinţei, prezentînd-o sub titlul vulgarizator şi obiectivist: «cromozomii – motiv de ceartă»”.

Intervenţia din Scînteia lasă să se întrevadă ca Amelia Bernea îmbrăţişează tezele Geneticii, combătute cu înverşunare de ştiinţa sovietică. Pentru că autoarea încearcă să rămînă, totuşi, în planul disputei ştiinţifice, evitînd politizarea dezbaterii, dr. C. Marcu o desfiinţează politico-ideologic:

„Evitînd să ia o poziţie fermă, critică, împotriva teoriilor reacţionare în biologie şi căutînd în mod împăciuitorist să «îndulcească» cît mai mult chiar şi acele slabe încercări de critică, abia schiţate în articol, dr. Amelia Bernea numeşte tezele greşite, reacţionare, ale lui Weismann «sărituri dincolo de cal», «nădrăzvănii», etc.

Cititorul care se gîndeşte că asemenea «năzdrăvănii» şi «sărituri peste cal» au constituit baza ideologică a monstruoaselor crime făptuite de hitlerişti, a crematoriilor de la Dachau, Oswieczim şi Buchenwald, a bestialităţilor imperialiştilor american în Coreea, se simte cuprinse de indignare în faţa «criticii» călduţe şi glumeţe pe care o adresează articolul teoriilor weissmanist-morganiste!”

Printr-o mişcare tipică anilor 1948-1952, de la articolul tipărit în Ştiinţă şi tehnică pentru tineret, se trece rapid la demascarea publicaţiei:

„Cum a fost posibil ca un asemenea articol, în care nu ştii unde se termină ignoranţa crasă şi unde începe reaua credinţă, să se strecoare în paginile revistei «Ştiinţă şi tehnică»? Unde a fost vigilenţa redacţiei? Cum de nu au fost trase concluziile necesare de pe urma publicării mai demult – în Nr. 5 al revistei – a unui articol de asemenea pus în slujba popularizării curentelor reacţionare din biologie?

La Congresul Învăţătorilor, tovarăşul Gh. Gheorghiu-Dej – arătînd că societăţii socialiste îi trebuie oameni culţi, avînd cunoştinţe ştiinţifice solide, capabili să devină buni specialişti, şi chemînd pe învăţători să înarmeze pe tinerii fii ai patriei noastre cu puterea ştiinţei – a spus: «În ştiinţă se desfăşoară o luptă ascutiţă între materialism şi idealism, lupta împotriva concepţiilor idealiste, pentru triumful materialismului. Aceasta este însăşi lupta pentru progresul ştiinţei. De aceea sarcina combaterii vederilor reacţionare, idealiste, în diferite ramuri ale ştiinţei trebuie să preocupe în cel mai înalt grad pe profesorii şi învăţătorii noştri de diferite specialităţi».

Întru totul se potrivesc aceste cuvinte şi redacţiei revistei «Ştiinţă şi tehnică pentru tineret».

Aceasta impune în mod arzător redacţiei revistei «Ştiinţă şi tehnică pentru tineret» sporirea spiritului de răspundere, creşterea vigilenţei sale ideologice, întărirea hotărîrii de luptă pentru combaterea concepţiilor duşmane din ştiinţă, pentru lichidarea atitudinilor împăciuitoriste faţă de aceste concepţii, pentru popularizarea neobosită a măreţelor cuceriri ale ştiinţei înaintate.

Revista «Ştiinţă şi tehnică pentru tineret» precum şi celelalte publicaţii ştiinţifice trebuie să devină posturi înaintate de luptă împotriva rămăşiţelor şi influenţelor idealiste, pentru victoria principiilor materialiste în toate domeniile ştiinţei şi tehnicii din ţara noastră”.

*

Scriam pe 13 noiembrie 2014: Staţi liniştiţi! Putea fi pe primul loc Dan Diaconescu şi nu Victor Ponta!

În campania pentru turul al doilea, Intelectualii lui Băsescu, deveniţi Intelectualii Monicăi Macovei, au prezentat-o pe candidata independentă ca întruchipînd:

Cinstea, Incoruptibilitatea, Refuzul oricărui compromis, Lupta împotriva Corupţiei, ba chiar şi Arestările preventive, meşterite de DNA, şi condamnările din partea Justiţiei.

Trebuie să recunosc. Deşi exagerate – cum se întîmplă însă cu orice Cult al Personalităţii – unele trăsături ale candidatului sunt reale.

Urmare a acestei imagini, Monica Macovei a obţinut 4,44%.

Nu vom înfige cuţitul în rană spunînd că Elena Udrea, cea prezentată de toţi lăutarii Monicăi Macovei drept corupţia întruchipată, a obţinut 5,20%. Voi arăta însă că Dan Diaconescu a obţinut 4,03%.

Teodor Meleşcanu, un alt candidat care nu poate fi bănuit nici în vis de corupţie, a obţinut 1,09%.

Cine e Dan Diaconescu?

1. Un ins condamnat pe 18 octombrie 2013 pentru şantaj la trei ani închisoare cu executare de Judecătoria sectorului 1 Bucureşti. Amînat un an de zile (Justiţia română e independentă, nu-i aşa?), Procesul la Curtea de Apel Bucureşti s-a ţinut pe octombrie 2014. A fost amînat pe 28 noiembrie 2014, pentru ca Victor Ponta să aibă pe cine să se bazeze în turul al doilea. Chiar dacă n-a primit sentinţa definitivă, Dan Diaconescu e prin actul de acuzare şi prin sentinţa Judecătoriei un escroc cu patalama la mînă. Escrocul a luat aproape cît Zeiţa Justiţiei.

2. Monica Macovei a avut drept Program politic apărarea Statului de drept. Un mai european program decît acesta nici că se putea. Ca să nu mai spun că înflorirea statului de drept e un obiectiv realist, dată fiind integrarea României în NATO şi Uniunea Europeană.

Programul lui Dan Diaconescu, expus în 69 de puncte, lasă impresia unei întocmiri la WC-ul României TV, într-o pauză publicitară a emisiunii atît de lungi a lui Dan Diaconescu încît nu numai invitaţii, dar şi moderatorul riscă să se scape pe ei. Printre altele, Programul cuprinde acordarea a 200.000 de euro oricui vrea să deschidă o afacere, Referendum pentru legalizarea prostituţiei, înfiinţarea companiei Averea Poporului şi, la loc de frunte, Revenirea OTV pe firmele de cablu.

Desigur, cum scria undeva Arghezi, campania electorală e un soi de Vino să mă păcăleşti! Istoria României democrate dă peste margini de promisiuni electorale exagerate, promisiuni care au fost, totuşi, luate în seamă de alegători. În cazul aşa-zisului Program al lui Dan Diaconescu, o simplă privire aruncată aspra celor 69 de puncte spune că Documentul a fost redactat după principiul:

Ce gogomănie mai punem ca să se facă 69 la număr?

Nici măcar un alegător atins de Ebola în Nigeria n-ar da crezare celor 69 de făgăduieli. Citindu-le, respectivul ar muri de rîs înainte de a muri de Ebola.

Ei bine, cele 69 de deraieri ale lui Dan Diaconescu i-au adus 4,03% din voturi. Teodor Meleşcanu a avut drept program întărirea Parteneriatului cu SUA. A obţinut 1,09% din voturi.

Monica Macovei e printre cei mai respectaţi europarlamentari, nu numai dintre europarlamentarii români.

A fost ministrul Justiţiei, post în care a realizat, sub îndrumarea lui Traian Băsescu, o spectaculoasă reformă a Justiţiei. Neîndoielnic, în toată lumea electoratul ţine cont şi de personalitatea celui care cere votul în numele unui program.

Dan Diaconescu nu e şi n-a fost nimic. Un patron TV de faţadă, paravan pentru tot felul de bandiţi care n-au vrut să iasă în faţă. Moderatorul unei emisiuni despre Fantoma din Medgidia. Eroul unor emisiuni în care a fost luat de turul pantalonilor şi vîrît într-un tomberon. Băiat simpatic de altfel, dar un băiat pe care nu-l ia în serios nici nevastă-sa. Cu toate acestea, Dan Diaconescu a obţinut 4,03% din voturi. Teodor Meleşcanu a fost ministru de Externe, Ministrul Apărării, şeful SIE. Fie şi una dintre aceste funcţii îl prezenta ca un bun preşedinte. A obţinut doar 1,09% din voturi.

Să ne lămurim. În primul tur, românii au fost chemaţi la urne ca să voteze preşedintele României. Nu preşedintele unui bloc, nu o starletă TV, nu un parlamentar, nu un primar, ci PREŞEDINTELE ROMÂNIEI. Înainte de a pune ştampila pe un nume, orice nigerian, orice caraibean, orice zimbabwean şi-ar fi imaginat o clipă ţara sa condusă de unul dintre numele de pe listă.

Ei bine, 4,03% dintre românii care au fost la vot şi-au imaginat România condusă de Dan Diaconescu. Români ca şi cei care l-au votat pe Klaus Iohannis, ca şi cei care l-au votat pe Teodor Meleşcanu, ca şi cei care au votat-o pe Monica Macovei! Şi cînd te gîndeşti că intelectualii de pe Facebook se întreabă cum de are Victor Ponta mai mult cu 10% decît Klaus Iohannis!

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro