- Home
- Editorialiștii
- (06.09.2021, 07:10)
- Gabriela Antoniu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Ion Cristoiu: Cum se lasă atras PSD în farsa de iarmaroc numită Moţiunea AUR-USRPLUS
- Ion Cristoiu: Ca să nu se spună că doarme-n bocanci, din cînd în cînd, PSD a depus o Moţiune de cenzură conştient că va fi un eşec. Prin aceasta PSD a lansat în postdecembrism unul dintre cele mai mari pericole: Compromiterea celui mai important instrument de luptă democratică prin reducerea la o simplă operaţiune de imagine.
- Ion Cristoiu: Un partid precum PSD, partid mare, serios, trebuia să lanseze din prima zi a Crizei Mesajul: Nu ne interesează păruiala din interiorul Coaliţiei de Guvernare. Nu vom vota în veci o Moţiune care a fost redactată fără ca noi să avem habar. Nu vom face jocul URSPLUS care a iniţiat Moţiunea numai şi numai pentru a şantaja PNL şi pe Klaus Iohannis.
- Ion Cristoiu: Duminică, 5 septembrie 2021 a avut loc şedinţa BPN al PSD. Din organism fac parte 30 de lideri ai PSD. Nici la intrare, nici la ieşire nu s-a pronunţat vreunul dintre ei despre cea mai importantă chestiune a momentului: Poziţia PSD faţă de Moţiunea de cenzură
Urmărește
2132 afișări
Publicistul Ion Cristoiu remarcă lipsa unei poziţii ferme a PSD faţă de moţiunea de cenzură anunţată de USR PLUS şi AUR, afirmând că, deşi a avut loc o şedinţă a conducerii partidului, niciun social-democrat nu s-a pronunţat despre demersul celor două formaţiuni, singurul care decide fiind Marcel Ciolacu, mai rău ca pe vremea lui Liviu Dragnea.
Redăm integral editorialul publicat pe cristoiublog.ro:
ULTIMELE ȘTIRI
-
Crin Antonescu este candidatul comun al coaliției PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale
-
S-au votat preşedinţii la Camera Deputaţilor şi la Senat: Ilie Bolojan, la Senat; Ciprian Şerban, la Camera Deputaţilor
-
Crin Antonescu va fi candidatul comun pentru alegerile prezidenţiale. Propunerea va fi aprobată de fiecare partid al alianţei
-
FT: Echipa de tranziţie a lui Donald Trump vrea să retragă SUA din OMS „în prima zi” de mandat
„Doar dacă eşti împătimit al telenovelelor turceşti (Îl urăsc pe Florin Cîţu sau Îl iubesc, pe Florin Cîţu, Tertium non datur) nu-ţi dai seama că Moţiunea AUR-USRPLUS e o farsă de iarmaroc. Potrivit tuturor dicţionarelor, inclusiv cel al Limbii române pentru proşti, Moţiunea de cenzură, căreia i se mai spune şi Moţiune de neîncredere, e un act prin care Parlamentul retrage mandatul conferit Executivului pentru Guvernarea ţării. Acest adevăr înseamnă:
1) Prin Moţiunea de cenzură, partidele iniţiatoare cer căderea întregului Guvern, nu doar a premierului.
2) Dacă Moţiunea trece, Guvernul pleacă, Preşedintele desemnează un nou premier, care premier, ca urmare a unor negocieri, formează un nou Guvern, alcătuit fie din alte formaţiuni decît cele care au alcătuit Coaliţia de Guvernare, fie din aceleaşi formaţiuni, dar pe baza unui nou acord de colaborare. E imposibil ca noul Guvern să fie acelaşi ca şi Guvernul anterior, cu excepţia premierului. Totul se reia de la zero. Inclusiv ponderea fiecărui partid în structura Guvernului.
3) Textul Moţiunii de cenzură, indiferent de numărul de file, trebuie să se refere la întregul Guvern şi, mai ales, la întreaga perioadă de Guvernare de pînă acum. Nu există decît în mintea unor inşi atinşi de febra aftoasă textul unei Moţiuni de cenzură în care o parte a miniştrilor sînt ocoliţi. Cu atît mai mult nu există Moţiune de cenzură care să ceară doar plecarea premierului.
Acestea sînt condiţiile minime pentru ca o Moţiune de cenzură, cel mai important instrument al Opoziţiei în bătălia cu Puterea, să fie o Moţiune de cenzură şi nu o plăcintă Poale-n brîu.
Aş adăuga acestor condiţii, una foarte importantă, neglijată însă în ultimii ani. Moţiunea de cenzură se depune de un partid sau mai multe partide de Opoziţie nu de dragul imaginii de Opoziţie, nu pentru a arăta electoratului că tu, partid de Opoziţie, nu dormi pe cuptor, ci pentru a veni la Guvernare în locul fostei Puteri. De aceea, în ţările cu politicieni normali la cap, înaintea Moţiunii de cenzură partidul iniţiator angajează negocieri cu alte formaţiuni, atît pentru a avea numărul de voturi necesar trecerii, cît şi pentru a putea forma viitorul Guvern. O dată cu votul pentru Căderea Guvernului, se negociază şi votul pentru formarea viitorului Guvern.
Din august 2020, PSD, partid de Opoziţie, a depus două Moţiuni de cenzură, amîndouă condamnate din start eşecului. De ce-a făcut-o? De la trecerea în Opoziţie, PSD a fost un partid beat de somn de dimineaţă pînă seara. Ca să nu se spună că doarme-n bocanci, din cînd în cînd, PSD a depus o Moţiune de cenzură conştient că va fi un eşec. Prin aceasta PSD a lansat în postdecembrism unul dintre cele mai mari pericole:
Compromiterea celui mai important instrument de luptă democratică prin reducerea la o simplă operaţiune de imagine.
Dacă trecem Moţiunea de cenzură iniţiată de AUR şi USRPLUS prin condiţiile minime pentru ca o Moţiune de cenzură să nu fie un sughiţ fără a duce mîna la gură, vom constata:
1) Textul dat publicităţii şi înregistrat la Parlament nu cere căderea întregului Guvern, ci doar a premierului.
2) Textul Moţiunii de cenzură ocoleşte orice referire la unul dintre partidele aflate la guvernare din decembrie 2020: USRPLUS.
3) Atît AUR, cît şi USRPLUS recunosc adevărul că n-au numărul de voturi necesare ca Moţiunea să treacă. Atît George Simion, cît şi Dan Barna şi Dacian Cioloş au lansat şi lansează PSD apeluri să voteze Moţiunea.
Pentru ca un partid să voteze Moţiunea iniţiată de alte partide, e musai ca el să fi fost consultat înainte de redactarea Moţiunii, astfel încît în documentul depus la Parlament să se găsească şi criticile aduse Guvernului de partidul invitat să voteze.
Aşa cum spune Marcel Ciolacu şi cum recunosc liderii AUR şi URSPLUS, PSD n-a fost nici măcar informat de depunerea unei Moţiuni de cenzură. Textul Moţiunii, depus la Parlament, nu numai că nu conţine un singur argument adus de PSD, dar mai mult, prin excluderea oricărei referiri la miniştrii USRPLUS, intră în conflict cu poziţia PSD faţă de întreaga Guvernare. Şi cu toate acestea, liderii USRPLUS, mai ales, atacă zilnic PSD, pentru că nu vrea să voteze Moţiunea.
4) Unul dintre iniţiatorii Moţiunii – USRPLUS – declară fără echivoc că după trecerea Moţiunii de cenzură, formaţiunea nu va face Guvern decît cu PNL şi UDMR. Ce visează liderii USRPLUS?
Scopul Moţiunii ar fi plecarea lui Florin Cîţu din fruntea Guvernului. O dată ce, prin Moţiunea de cenzură, Guvernul cade, se va forma un nou Guvern, care va fi exact cel pe care l-au dărîmat prin Moţiunea de cenzură, dar cu un alt premier, şi acela tot de la PNL. Altfel spus, miniştrii USRPLUS se vor întoarce la birourile lor şi vor relua lucrul la hîrtiile lăsate pe masă doar pentru cîteva ore, cît a durat votul la Moţiune.
E limpede că n-avem de-a face cu o Moţiune de cenzură. Avem de-a face cu un banal instrument de şantajare a lui Klaus Iohannis pentru a-l demite pe Florin Cîţu. Umiliţi (după opinia mea, ca şi în aprilie 2021, în chip nepermis în cazul unei Coaliţii de Guvernare), liderii USRPLUS n-au găsit o altă formă de reparare a onoarei, în faţa propriului electorat, decît cerînd plecarea lui Florin Cîţu. Ei ştiu însă că Florin Cîţu nu s-a purtat atît de mitocăneşte de capul lui. Florin Cîţu a fost purtătorul de cuvînt al PNL, exasperat de fiţele URSPLUS, şi al preşedintelui Klaus Iohannis. Împinşi la zid, loviţi în gură cu bocancul plin de noroi, liderii USRPLUS ar fi trebuit să plece de la Guvernare în Opoziţie. Cum însă n-ar pleca în veci de la friptură (Dacian Cioloş a declarat că ei nu pleacă, mor de gît cu ei), prefăcîndu-se că nu văd Planul de scoatere de la Guvern nu prin revocare, ci prin demisie a miniştrilor, liderii USRPLUS s-au gîndit să împace şi capra şi varza.
Să facă totuşi ceva tare, răsunător (demiterea lui Florin Cîţu), dar fără a-şi tăia punţile rămînerii în Coaliţia de Guvernare.
Aşa s-a născut această giumbuşlucărie numită Moţiunea AURUSRPLUS, Moţiune prin care se urmăreşte nu căderea Guvernului, ci doar Căderea premierului.
Dintre toate partidele din Parlament, singurul dispus să semneze împreună cu USRPLUS această Moţiune de cenzură halucinogenă a fost AUR.
Explicabil.
AUR e un partid marginal şi marginalizat. Căsătoria cu USRPLUS, fie şi de o Moţiune, a dat AUR blazonul de care acest partid avea nevoie ca de aer.
Fireşte, liderii USRPLUS a mers la şedinţa de Coaliţie fluturînd ameninţarea cu Moţiunea iniţiată împreună cu AUR.
Erau convinşi că liderii PNL vor ceda şantajului şi vor renunţa la Florin Cîţu. Mai ales că preşedintele PNL era Ludovic Orban, cel care i-a îndemnat s-o facă, angajîndu-se că-l debarcă el pe Florin Cîţu.
Toţi liderii PNL s-au aşezat în spatele lui Florin Cîţu. În aceste condiţii, liderii USRPLUS s-au văzut nevoiţi să meargă mai departe. S-au dus la Senat şi au depus Moţiunea. Cînd şi-a anunţat venirea partenerul George Simion, au rupt-o la fugă, ca nu cumva să-i vadă ţara împreună. De vineri, liderii USRPLUS vorbesc de Moţiune, de cum o să dea ei jos pe Florin Cîţu.
În tot acest timp, stau cu ochii pe telefonul mobil. Aşteptînd, 24 din 24 de ore, un telefon de la Cotroceni. Disperaţi că nu vine, l-au sunat pe Klaus Iohannis. Nu li s-a răspuns. Ei tot mai speră. Şi dacă Moţiunea trece de Birourile Permanente vor continua să spere. Vor vota căderea Guvernului tot cu ochii pe telefoane.
Doar-doar vor fi chemaţi la Cotroceni.
Am făcut această prezentare a farsei numită Moţiunea de cenzură, pentru a argumenta de ce mă stupefiază poziţia adoptată de PSD faţă de Moţiune.
Un partid precum PSD, partid mare, serios, trebuia să lanseze din prima zi a Crizei Mesajul:
Nu ne interesează păruiala din interiorul Coaliţiei de Guvernare.
Nu vom vota în veci o Moţiune care a fost redactată fără ca noi să avem habar. Nu vom face jocul URSPLUS care a iniţiat Moţiunea numai şi numai pentru a şantaja PNL şi pe Klaus Iohannis.
Şi cu asta basta!
Noi avem alte treburi decît să participăm la ţurca din interiorul Coaliţiei de Guvernare.
Cînd vom socoti că trebuie, vom depune Moţiunea noastră de cenzură.
În locul acestui Mesaj ferm, PSD îşi schimbă de la o zi la alta poziţia.
Greşesc.
Îşi schimbă poziţia de la o seară la alta.
În funcţie de televiziunea la care merge Marcel Ciolacu.
Deşi poziţia faţă de Criza Guvernamentală e o chestiune crucială pentru PSD, nici un alt membru al conducerii decît Marcel Ciolacu nu s-a pronunţat pînă acum.
Duminică, 5 septembrie 2021 a avut loc şedinţa BPN al PSD.
Din organism fac parte 30 de lideri ai PSD.
Nici la intrare, nici la ieşire nu s-a pronunţat vreunul dintre ei despre cea mai importantă chestiune a momentului:
Poziţia PSD faţă de Moţiunea de cenzură.
Marcel Ciolacu n-a spus la Conferinţa de presă dacă s-a supus sau nu la vot decizia prezentat de el după încheierea şedinţei.
Singurul care decide e Marcel Ciolacu.
Singurul care se pronunţă e Marcel Ciolacu.
Aşa ceva n-a fost nici măcar pe vremea lui Liviu Dragnea.”
NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro
Citește pe alephnews.ro: Atacatorul de la Târgul de Crăciun din Germania are o istorie de amenințări legate de acte violente. Medicul a spus că „va efectua acțiuni care atrag atenția și de care oamenii își vor aminti”
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
STUDIU. Starea de bine se îmbunătățește atunci când cânți. Care sunt beneficiile muzicii asupra sănătății
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Cum reuşeşte o companie din România să facă zeci de milioane de euro dintr-o resursă pe care mulţi oameni din ţara noastră o ignoră şi care sunt planurile acesteia pentru viitor
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 10:38
LIVE TEXT Crin Antonescu, anunţat oficial candidat unic al coaliţiei pentru prezidenţiale / Ilie Bolojan preia conducerea Senatului, Ciprian Şerban ia şefia Camerei Deputaţilor / Învestirea Guvernului ar urma să aibă loc astăzi
-
astăzi, 10:20
FT: Echipa de tranziţie a lui Donald Trump vrea să retragă SUA din OMS „în prima zi” de mandat