Ion Cristoiu: Dacă n-ai talent se vede imediat şi-n politică

O chestiune vitală. De pe coperta a patra a volumului de publicistică argheziană din seria scoasă de Academie, transcriu acest punct de vedere deosebit despre condiţia de esenţă a talentului în materie de scris:

„Datoria faţă de intelect şi de artă este să scrii într-un singur caz: cu talent. Lipsa acestui imponderabil, ce nu se poate înlocui cu pasiunile orgoliului şi căruia nu i s-a găsit nici un surogat, este principial eliminatorie. Poţi trudi, te poţi minţi, poţi voi. Oricît ai crede că ţi-ai înjghebat un exponent literar cu o formulă a derizoriilor slăbiciunii de judecată, rezultatul e mizer. Poate că din politeţe şi din necesitate să obţii cîndva o menţiune în doi peri pentru meritul dumitale iluzoriu: din acest material inconsistent şi străin nu poţi croi un fir de punte peste gol. Poate fi ceva mai tragic ca situaţia de inexistenţă, la o vîrstă pînă la care te-ai măgulit că ai să-ţi tai hlamidă dintr-o mătase absentă? Strecurat printre amabilităţi şi insuficient fortificat într-un spirit critic onorabil, te trezeşti, Băiete, bătrân şi nul, pentru că nu ţi-a ieşit la timp un om cinstit înainte sau pentru că ai nesocotit o povaţă.”

Tudor Arghezi scrie aici, în tableta Epistolă către Tit, apărută în „Bilete de Papagal”, 1 august 1928, sub titlul Epistolă Literară, despre talentul literar. Dacă nu-l ai, toate ambiţiile tale de a fi scriitor, duc în chip inevitabil la ratarea unei vieţi, deosebite, poate, dacă ar fi fost una corespunzătoare talentului tău adevărat, nu de scriitor, ci de cultivator de pătlăgele. Ce e mai bine? Să fii un scriitor ratat, muritor de foame şi de orgoliul cancerizat sau producător bun de pătlăgele, bogat şi, de ce nu? chiar celebru în ţară şi pe continent? Observaţia lui Arghezi e valabilă însă pentru orice domeniu cît de cît pricopsit al vieţii. Pentru gazetărie, pentru sport, pentru politică, pentru administrarea treburilor publice. Dacă n-ai talent se vede imediat în politică, deşi poate nu atît de strident ca în sport, de exemplu. Oricum, chestiunea de fond a unei societăţi de la un moment dat e să aibă în profesiile felurite oameni cu adevărat talentaţi pentru respectivele profesii.

*

Talentul care se prostituează propagandistic. Cineva mi-a dat numărul 8-9, august - septembrie 1941 al Revistei Fundaţiilor Regale, închinat Trecerii Prutului. Nu ştiu dacă îl am sau nu. Sigur e că Însemnările ruseşti ale lui Arghezi le-am citit şi chiar le-am exploatat. Ajuns în sala de la BAR, la locul meu, mai statornic ca un mormînt, arunc o privire peste număr. Unele titluri mă incită să caut articolele şi să xeroxez din ele: G. Bezvinconi, Românismul fruntaşilor Moldovei dintre Prut şi Nistru sub stăpînire străină, Aurel Cazacu, Obiecţiunile Rusiei împotriva drepturilor noastre în Basarabia, V. Harea, Panslavismul, bolşevismul şi România. Mă face curios titlul A X-a Cruciadă, mai ales că e semnat de Ion Minulescu. Deschid volumul şi dau peste o poezie despre Războiul sfînt, la concurenţă propagandistică acerbă cu poemele semnate în Sentinela de sergenţi majori care trag cu pana pe post de puşcă mitralieră. Iat-o, spre veşnică reamintire a talentului care se prostituează propagandistic:

„A X-a Cruciadă

Pornit-am într’o zi de sărbătoare

Spre româneştile cetăţi Voevodale,

Din care ’ntîiele priviri de soare

Se varsă ’n Basarabia ’n cascadă,

Şi ’n care noaptea-şi urcă resemnarea

Unei funebre cucuvea de pradă

Ce-şi pregăteşte ’n taină răzbunarea

Ciuntitelor ei ghiare ’nsîngerate.

Superbi ca cei ce ’nveştmîntaţi în zale

Porneau pe drumul Sfîntului Mormânt,

Pornit-am într’o zi de sărbătoare

Spre româneştile cetăţi Voevodale

Căci drumurile noastre duc spre soare

– Spre-acelaşi strămoşesc şi sfînt pămînt,

Unde ne-aşteaptă morile de vînt

Cu tot belşugul noilor grînare...

Pornit-am deci, cu ’ntreaga majestate

A celor ce, pornind de nouă ori,

Purtară prin oraşe şi prin sate,

În numele lui Christ – învingători –

Apocalipticele lor armate

De cai şi călăreţi halucinaţi,

Cu flori de crin pe mantii presărate

Şi vulturi albi, pe scuturi încrustaţi...

Spre soare dar!...

Spre soarele de vară

Să fie ’ntr’un ceas bun şi cu noroc –

Căci noul sfânt – Ion – spadă de foc,

Din fruntea oastei noastre oţelite,

Ne ’ndreaptă tot mai mult spre răsărit

Să-i dăm pe toţi necredincioşii-afar’ din ţară

Cu spada lui de foc, ce va ’ncresta

Pe Nistru, o Golgotă prăbuşită,

Iar Magilor, pe cer, o nouă Stea!...

ION MINULESCU”

*

Enigmă. Celebrul volum Russia at War, 1941–1945 de Alexander Werth, corespondentul lui The Guardian la Moscova între 1941-1948, semnalează printre altele, ca important în haosul de după Invazie Discursul lui Molotov din 22 iunie 1941, în numele Ministerului de Externe al URSS. Publicistul remarcă această referire a lui Molotov la România:

„După aceea, Molotov a vorbit despre vizita pe care ambasadorul german i-a făcut-o la 5,30, în dimineaţa acelei zile, pentru a-l informa că Germania a decis să atace Uniunea Sovietică din cauza concentrării trupelor ruseşti la graniţă.

El afirmă solemn că nici o aeronavă sovietică n-a fost autorizată vreodată să treacă graniţa.

Apoi a tratat de minciună şi provocare informaţia transmisă în acea dimineaţă de radioul românesc, potrivit căreia ruşii au bombardat aeroporturile din România (...)”.

Deşi am citit serios despre Trecerea Prutului, nu-mi amintesc de vreo asemenea ştire dată de Radio România. Ar trebui să verific. Nu-i exclus să fie vorba de o născocire de a ruşilor.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro