Ion Cristoiu: De ce a mers Zoe Dumitrescu Buşulenga la mînăstire?

Slăbiciune. Mare admirator al lui Take Ionescu – poate şi pentru că acesta i-a dat o mînă de ajutor ca să cumpere Universul – Stelian Popescu descrie în Amintiri dezamăgirile produse de Nicolae Titulescu celui care conducea Partidul Democrat Conservator. Prilej pentru ziarist de a-i face fostului ministru de Externe un portret nu tocmai amabil:

 „Cu tot talentul lui mare şi genialitatea unora din actele sale, Titulescu era de o susceptibilitate mai mult decît copilărească, aş putea zice bolnăvicioasă. El nu pricepea să fie criticat de cineva şi de aceea era în stare chiar de acte care îl micşorau, numai să înlăture critica faptelor lui.

Din această cauză, o seamă de lichele şi de escroci trăiau pe lîngă el din aceea ce le da el, cu largheţea lui de om risipitor şi necunoscător al valorii banului.”

Stelian Popescu e prea amabil. În realitate, Titulescu era necunoscător al valorii banului dat de stat, în nici un caz al valorii banului propriu.

*

Teama de a nu rămîne cu tine însuţi. Aflat la Putna, mi se spune că Zoe Dumitrescu Buşulenga, ajunsă maica Benedictina la Văratic, a fost înmormîntată aici. Încerc să desluşesc temeiurile sufleteşti care au făcut ca ditamai profesorul universitar, autor de cărţi răsunătoare, să se îngroape într-o mînăstire. E mai mult decît semnificativă convingerea, prezentă în toate discuţiile cu monahii şi monahiile, că au venit la mea, mînăstire numai şi numai din motive practice. N-au avut unde să se ducă, au fost săraci etc. Din cînd în cînd cîte o călugăriţă caută să mă încredinţeze că temeiul închiderii sale în mînăstire e iluminarea, revelaţia. La Rîşca, ghidul sau mai bine zis călugărul sub ascultare de ghid, trecut de 80 de ani (ne mustră din scurt pe cei care ţinem mîinile în buzunar, deşi sîntem în sfînt lăcaş), ne povesteşte, provocat de mine, desigur, cum se ţinea el de femei cînd era în Lume (aşa zic, frumos, călugării despre timpul cînd erau civili!) şi cum la un moment dat s-a trezit la credinţă. Aşa să fie? De ce nu? Istoria, chiar şi cea a clipei pe care o trăim, ne oferă multe cazuri de credinţă în ceva, credinţă, idee, ideal, atît de tare încît autorul murea pe rugul devotamentului său faţă de o idee. De ce n-ar fi vorba de un astfel de temei în cazul lui Zoe Dumitrescu Buşulenga? Eu nu mă pot imagina într-o astfel de transformare, pentru că sînt un om veşnic ocupat, rătăcit zilnic printre o mie şi una de preocupări inutile. Analizîndu-mă, am conştientizat că mi-e teamă să rămîn singur cu mine însumi, că trudesc de dimineaţă pînă seara, deoarece nu ştiu să petrec răgazuri sufleteşti. Zoe Dumitrescu Buşulenga, dar şi mulţi alţi civili care s-au călugărit, au avut şi motive sufleteşti s-o facă. Din cîte-mi dau seama mînăstirea e un spaţiu al liniştii sufleteşti, al rămînerii cu tine însuţi şi nu în ultimul rînd al lipsirii de blestematul arbitru al individualităţii. De la Putna am cumpărat două cărţi depre Maica Benedictina. Abia aştept să le citesc!

*

Fantasy românesc. Citesc sau mai degrabă recitesc volumul Monumente medievale din Bucovina, cumpărată, cred, de la librăria Mînăstirii Putna. Am citit-o pe traseul călătoriei în Moldova de Sus. Acum, cînd am dat gata toate broşurile, lectura cărţii îmi semnalează amănunte care mi-au scăpat la vremea respectivă. Aflu, de exemplu, că Arborele lui Iesei de pe pereţii mînăstirilor bucovinene descrie Genealogia lui Iisus. La fel îmi dau seama că tabloul Căderea Constantinopolului se întîlneşte în multe fresce:

E vorba de un moment tragic, zguduitor pentru creştinătate. Am scris că istoria Moldovei, dar şi a Ţării Româneşti ar fi materie de excepţie pentru un serial fantacy în genul Game of Thrones. Lesne de imaginat ce s-ar putea face din decapitarea lui Brîncoveanu, din aşteptarea firmanului de la Înalta Poartă. Recitind cartea despre Monumentele bucovinene îmi dau seama ce fantacy stă în pictarea Mîntuitorului de către oamenii din vremea lui Ştefan Cel Mare, atît de credincioşi.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro