Ion Cristoiu: De ce-ar fi trebuit anchetat Nicolae Iorga de către DNA pentru foloase necuvenite

Din volumul În halat şi papuci, publicat de revista Încotro? reţin nu fără amuzament cum era mituit Nicolae Iorga. Se ştie că marele savant se credea înainte de toate mare dramaturg, deşi în realitate era un ticluitor de texte de o rară mediocritate. Puteai scrie că e un istoric aşa şi aşa, puteai scrie că e un politician jalnic. Deşi se supăra, nu năpustea asupra ta, prin intermediul patronului sau directorului, biciul sancţiunilor. Dacă scriai însă că nu e un dramaturg genial (Nicolae Iorga admitea pentru dramaturgia sa catastrofală aprecieri doar de la talent de excepţie în sus), dracuʼ te lua. N-ar fi fost cine ştie ce problemă dacă Nicolae Iorga n-ar fi fost şi politician şi mai ales demnitar. Ca semn al supărării sale, ar fi pus să te înjure în Neamul românesc sau dacă ai fi fost mai pricopsit, ar fi scris chiar el împotriva ta. Cum însă Nicolae Iorga a avut putere în Ţara Românească părerea sa prea bună despre el ca dramaturg se traducea în represalii împotriva gazetei care avea obiecţii la piesele sale şi, lucru important, în posibilitatea de a fi mituit cu aplauze aranjate la piesele sale:

„Nu a fost partid de opoziţie care să nu caute să-şi atragă bunăvoinţa d-lui Iorga. Se ştie că d. Iorga, opoziţionist, este de temut în Parlament. De aceea partidele ce se perindau la guvern, ori de cîte ori aveau nevoie de sprijinul d-lui Iorga pentru o lege... se rugau de directorul Teatrului Naţional să puie în repetiţie imediat... o piesă de-a d-lui Iorga. Şi efectul era prompt.

Dar foarte puţini oameni politici au priceput că a juca o piesă de d. Iorga nu este destul: trebuie să-i asiguri şi succesul. Cel dintîi om care a înţeles aceasta, a fost d. Argetoianu, care, cu ocazia reprezentării piesei «Sarmală, amicul poporului» la Teatrul Popular, a dat ordin d-lui D.R. Ioaniţescu pe atunci argetoianist, să aducă la premieră, pe căprării, toate secţiile electorale din Ilfov şi Vlaşca. A fost o seară triumfală. O seară de mică artă, dar de mare lecţie politică. Printre aplauze, se auzeau strigăte: «Trăiască d. Iorga, trăiască partidul naţional». Dar actualul prim ministru nu le discerna.

Fericit, în loja d-sale, se lăsa agreabil legănat în iluzia că omagiile se adresează slujitorului Thaliei. Şi a rămas pînă la sfîrşitul manifestaţiei, încîntat, vesel, exuberant, suflet de copil, suflet de artist.”

Nu-mi dau seama dacă Nicolae Iorga ştia sau nu că ovaţiile sînt aranjate. Sigur e că azi ar fi putut fi anchetat de DNA pentru o infracţiune conexă celei de corupţie:

Primirea de foloase necuvenite.

Dacă, totuşi, cu această infracţiune s-ar mai descurca într-un fel, cu alta, povestită tot de volumul În halat şi papuci, mi-e tare greu să cred s-ar fi descurcat. Din cîte se ştie, Nicolae Iorga a fost premier, între 18 aprilie 1931-5 iunie 1932. De cum s-a înscăunat ca premier, la cabinet s-a prezentat în audienţă Sică Alexandrescu, regizorul piesei lui Nicolae Iorga, Sarmală, amicul poporului. Pentru ce se poate prezenta un om de cultură la un premier abia desemnat? Pentru o afacere. Una pe care premierul Nicolae Iorga o acceptă şi-o pune la cale imediat:

„– Un singur lucru vreau să vă rog, d-le Prim-Ministru...

– Ce?

– Să-mi daţi permisiunea să fac un turneu, în toată ţara cu opera dvs. «Sarmală amicul poporului»....

– Ei dragă!... Asta e o idee foarte bună! După ce ai în şir provincia a fost bătătorită de turneuri anticulturale, un turneu cu «Sarmală amicul poporului» va fi o înălţare sufletească!

– Vă mulţumesc, d-le Profesor...

– Ei, şi nu numai că îţi dau învoire, dar n-am nici o pretenţie de tantieme!...

– Vă mulţumesc!

Şi Sică Alexandrescu, dînd drumul iar rezervorului lacrimilor, adaose:

– Numai o rugăminte, domnule Prim-Ministru... Dacă vreţi dv., să-mi daţi o recomandaţie către prefecţi, ca să nu mi se facă vreo cabală politică, şi să mi se vîndă oficial biletele...

– Ai dreptate... Vino mîine la mine, şi mergem împreună la Interne, unde sînt toţi prefecţii...

A doua zi, d. Iorga, intra la braţ, cu Sică la ministerul de Interne, unde d. Argetoianu convocase o consfătuire a prefecţilor.

Toţi salutară pînă-n pămînt.

Premierul, ca un fel de Vlaicu Vodă, cu mîna sprijinită pe umărul lui Român-Gruie-Sică, zise:

– Domnilor!... Ştiţi că eu pe lîngă istorie şi politică mă ocup şi cu teatrul...

– Ştim, dom’le Prim-Ministru!... răspunseră în cor toţi prefecţii, înclinîndu-se smeriţi.

Ei bine, dacă ştiţi asta, vă rog să mai ştiţi că d. Sică Alexandrescu, este amicul meu, şi un desăvîrşit regizor... El va face un turneu cu piesa mea «Sarmală amicul poporului» şi vă rog pe dv. să-i daţi tot concursul...

E uşor de închipuit, în asemenea condiţii, ce afacere strălucită a făcut d. Sică Alexandrescu cu turneul d-sale. Peste tot arhiplin: toate biletele fuseseră vîndute cu poliţia...”

Din cîte se vede, era vorba de ditamai abuzul în serviciu, cu sau fără prag. Dacă ar fi fost pe vremea noastră, o duzină de procurori s-ar fi năpustit asupra clădirii Guvernului, asupra locuinţei lui Sică Alexandrescu. O altă duzină s-ar fi dus incognito la spectacolul cu Sarmală, amicul poporului.

*

Scriam în 23 martie 2014: Cît de importante sunt alegerile locale din Franţa pentru alegerile europarlamentare din România

Azi se desfăşoară în Franţa primul tur de scrutin al alegerilor locale.

Ocupată cu isteria anti-rusească, promovată la noi de la cele mai înalte nivele, presa nu se preocupă de acest moment, deşi ar trebui să fie atentă la rezultatele scrutinului. Nu numai pentru că e vorba de o ţară europeană confruntată cu ascensiunea unui partid naţionalist (Frontul Popular e creditat cu scor uriaş), dar şi pentru că situaţia din Franţa o aminteşte izbitor pe cea de la noi: O Putere de Stînga în declin se confruntă cu o Opoziţie de Dreapta măcinată de interminabile războaie interne.

Cam asta va fi şi situaţia României la europarlamentare. Un PSD în declin, dar unit, acoperind în voie întreaga parte Stîngă a scenei politice, va avea în faţă o Dreaptă care ar trebui să aibă un scor însemnat, după doi ani de guvernare Socialistă dacă n-ar fi atît de fărîmiţată şi atît de minată de lupte interne. În timp ce Puterea are o singură listă, Opoziţia are nu mai puţin de cinci liste! Electoratul de Stînga are la dispoziţie un singur partid. Electoratul de Dreapta trebuie să se împartă în cinci partide.

Sunt tare curios să văd dacă Dreapta din Franţa va obţine un scor însemnat pe fondul fărîmiţării ei incredibile. Dacă da, înseamnă că şi Dreapta de la noi ar putea obţine un scor însemnat la europarlamentare.

Concluzia: Să urmărim diseară rezultatele alegerilor locale din Franţa!

Al titlu din 23 martie 2014:

Ciocoiul tot ciocoi! Dan Voiculescu promite mii de euro celor care-l ling în fund cu peniţa

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro