Ion Cristoiu: De ce i-am luat un interviu generalului de Intelligence Silviu Predoiu

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că interviul pe care i l-a acordat generalul (r) Silviu Predoiu, fost director adjunct al SIE, este un document de actualitate, dar şi un eveniment, pentru că el dezvăluie multe dintre lucrurile nespuse despre Serviciile secrete postdecembriste, amănunte pasionante despre o lume secretă, dar şi faptul că lucrătorii acestora merită toată stima.

Redăm integral editorialul publicat pe cristoiublog.ro:

„După cum am mai scris şi am mai vorbit, nu doar ca Istoric al clipei, dar şi ca Istoric pur şi simplu, m-a preocupat relaţia dintre Serviciile secreteromâneşti înainte şi după decembrie 1989 ş isocietatea civilă. Despre relaţia dintre fosta Securitate şi societatea autohtonă – să nu-i spunem civilă, pentru că aşa ceva nu exista înainte de 1989 – s-au scris prostii cu ghiotura. Cele mai multe par azi, la o lectură lucidă,influenţate chiar de fosta Securitate. Şi cînd spun aceasta mă gîndesc la imaginea de superputere atribuită Securităţii pe plan intern, o superputere diabolică, perversă, care ştia totul, controla totul, ţinea sub stăpînire totul.

Aiurea!

Securitatea nu putea să fie deosebită în viaţa şi activitatea ei de instituţiile statului socialist din ultimii ani de domnie ai lui Nicolae Ceauşescu. Uimitoarea secvenţă din capodopera satirică a lui Lucian Pintilie care e filmul Balanţa, în care securiştii pornesc prin ţară în căutare nu de duşmani ai poporului, ci de-ale gurii, spune mai mult decît un tratat academic despre înscrierea Securităţii în destinul tuturor instituţiilor statului ceauşist: lucru de mîntuială, atenţie exagerată acordată birocraţiei,un puternic lasă-mă să te las în supraveghereapopulaţiei, dar mai ales în semnalarea actelor ostile la adresa regimului. Cu toate acestea Securitatea a continuat să se prezinte ca o instituţie menită a înspăimînta prin puterile sale supraomeneşti. A fost şi greşeala fatală care a permis sintagma securişti-terorişti. Cum spunea într-o carte de memorii Nicolae Mavru, şeful filajului de la Timişoara, dacă românilor li s-ar fi dezvăluit cîte ceva din viaţa şi activitatea fostei Securităţi, dacă însăşi Securitatea nu şi-ar fi cultivat imaginea de instituţie diabolică, ultrasecretă, dacă securiştii ar fi fost suprinşi drept ceea ce erau nişte oameni, în definitiv, şi el om şi nu supraom, alta ar fi fost soarta multor ofiţeri de Securitate în postdecembrism. După decembrie 1989 această imagine a fost dusă mai departe de publicişti şi istorici interesaţi în a exagera puterea poporului (putere care vezi, Doamne, a dus la căderea odioasei dictaturi), dar şi pentru a justifica absenţa actelor de curaj împotriva regimului.

Din acest punct de vedere, e mai mult decît interesant că imaginea exagerată de putere ieşită din comun s-a transmis şi Serviciilor secrete postdecembriste. Una dintre principalele preocupări ale conducerilor politice ale Serviciilor în democraţie constă în crearea şi întreţinerea imaginii de instituţii prietenoase cu cetăţenii, deinstituţii în serviciul cetăţeanului, de instituţii care nu conspiră, care nu ascund nimic, care nu pun la cale conspiraţii. Această preocupare a lipsit conducerilor politice care s-au succedat postdecembrist în ultimii treizeci de ani atît la SRI, cît şi la SIE. Despre absenţa oricărei preocupări de a deosebi Serviciile secrete din democraţie de Securitatea din fostul regim am scris şi vorbit de nenumărate ori. De fiecare dată am invocat experienţa CIA în acest domeniu după anul 1975, anul în care instituţia a fost ţinta a nu mai puţin de trei investigaţii oficialeprin trei comisii –una prezidenţială, alta a congresului şi alta a senatului. Anul negru al CIA a fost posibil în condiţiile unei absenţe evidente a preocupării conducerii pentru relaţia cu societatea civilă, pentru imaginea prietenoasă a organizaţiei în rîndul cetăţenilor. Din concluziile anului 1975, conducerile CIA ulterioare au învăţat că se poate desfăşura o activitate secretă nu de puţin ori murdară în condiţiile unei imagini de instituţie care nu ascunde nimic, careîşi dezvăluie secretele. Nimic nu facemai rău activităţii secrete decît imaginea publică de activitate secretă, ascunsă. De fiecare dată cînd a venit vorba de imaginea de instituţii sinistre pe care le au la ora actuală SRI şi SIE, am invocat secretomania absolută. Nu e vorba numai de necesitatea ca atît SRI, cît şi SIE să reacţioneze la criticile din presă, să aducă lămuriri acolo unde presa întreţine o zonă de obscuritate, ci şi de ieşirea în public a instituţiilor, nu numai prin ofiţeri trecuţi în rezervă, dar şi prin ofiţeri activi, specialişti în diferite domenii.

De ce nu se preocupă conducerile politice ale SRI şi SIE deimaginea unor instituţii democratice, transparente,prietenoase cu cetăţeanul? Pentru că acestor conduceri le convine de minune imaginea SRI şi SIE de instituţii cu viaţă şi activitate strict secretă, de instituţii în care se pun la cale lovituri politice, de instituţii atotputernice, în stare să aducă la putere pe cine vor ele şi să dea jos, ba chiar şi să trimită la puşcărie pe cine vor muşchii lor. Oricît ar părea de ciudat, imaginea SRI şi SIE de instituţii asemănătoare prin putere obscură, prin planuri croite prin păduri, deşi din multe puncte de vedere în conflict cu adevărul vieţii convine de minune conducerilor politice. Prin această imagine SRI şi SIE sperie, intimidează, trezesc respectul ca forţe care pot schimba scena politică la un simplu pocnit din deşte. Mult mai important e faptul că deşi SRI şi SIE au deja un trecut de activitate de 30 de ani, nimic din ceea ce s-a făcut în aceşti ani n-a ajuns pînă la marele public. Credinţa mea în urgenţa naţională care e crearea şi dezvoltarea unei imagini prietenoase a celor două servicii a făcut să accept imediat propunerea lui Adrian Sârbu de a-i lua un interviu lui Silviu Predoiu, fost director operativ al SIE timp de 13 ani, considerat nu numai pe plan intern, dar şi pe plan extern un profesionist legendar al Intelligence.

 Interviul a fost difuzat luni, 19 octombrie 2020. A fost un interviu înregistrat nu din alte motive decît cele că altfel n-am fi găsit studio de înregistrare pentru o oră şi jumătate. Varianta scrisă a interviului apare cu întîrziere din motive strict tehnice. Deşi unele informaţii, cum ar fi cele despre candidaturalui Silviu Predoiu la alegerile din 6 decembrie 2020 au fost depăşite de dinamica realităţii,interviul rămîne un document de actualitate. E şi un eveniment, pentru că el dezvăluie multe dintre lucrurile care nu s-au spus despre Serviciile secrete postdecembriste. Cine îl parcurge pînă la capăt nu numai că află amănunte pasionante despre o lume secretă, dar se şi convinge că lucrătorii din Serviciile româneşti merită toată stima. Şi nu numai c-o merită, dar şi au nevoie de ea, ca de aer. Pentru că imaginea bună în rîndul cetăţenilor e una dintre condiţiile realizărilor în acest domeniu. Silviu Predoiu mărturiseşte la un moment dat ceea ce eu ştiam din lecturi şi informaţiide la surse. Campaniile de presă împotriva Serviciilor au drept efect o anume descurajare a lucrătorilor din aceste instituţii. Nu de alta, dar mulţi dintre cei care se angajează la SRI sau la SIE o fac şi cu imaginea publică făurită lucrătorilor din Intelligence de o întreagă literatură. Numai căo parte însemnată de vină pentru campaniile de presă o au chiar conducerile politice ale acelor Servicii care păstrează instituţiile într-o secretomanie din care izvorăsc în mod fatal zvonurile şi chiar acuzele nedrepte.

Ca şi fosta Securitate, SRI şi SIE preferă să fie temute şi nu prietenoase cu cetăţenii”.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro