Ion Cristoiu: De ce l-au dat jos pe Ceauşescu muncitorii şi nu precupeţele?

Lucrînd la volumul Zig-Zag printre gîndurile mele, dau peste Gîndul publicat sub titlul Şi totuşi, în decembrie 1989 Mămăliga n-a explodat! Nicolae Ceauşescu n-a fost răsturnat de Poporul dotat doar cu mîini şi acelea goale, ci de Armată şi Securitate. Fiecare dintre cei doi capi ai principalelor instituţii de forţă vrea să scape de Ceauşescu pentru a-şi pune propriul preferat. Victor Stănculescu, din partea Armatei, îl vrea pe Ion Iliescu. Iulian Vlad, din partea Securităţii, îl vrea pe Ilie Verdeţ. Victor Stănculescu e mai inspirat decît Iulian Vlad. Iulian Vlad rămîne în sediul CC. Victor Stănculescu merge la MApN, unde sînt manetele prin care se conduce Armata. Iulian Vlad îl are de partea sa pe Ştefan Guşă, şeful Marelui Stat Major. Prin sinuciderea lui Milea, şefia Ministerului revenea automat lui Ştefan Guşă. Numai că acesta vine prea tîrziu de la Timişoara. Victor Stănculescu venise cu o seară înainte. În debutul Gîndului scriam:

„De ce a fost nevoie de atîta opintire din partea străinătăţii pentru a scoate în stradă minimul de români ceruţi de comedia revoltei spontane?

Acum, după peste trei decenii de studiere a lui 22 decembrie 1989, bănuiala a devenit certitudine:

Ieşirea în stradă la Bucureşti n-a dus la răsturnarea lui Nicolae Ceauşescu. Mult legendarizata pornire spre Centru a muncitorilor (de ce muncitori, nu cumva, pentru că aceştia trebuiau să fie actorii principali din piesa regizată de Moscova?) ar fi fost un fîs dacă Securitatea lui Iulian Vlad mai întîi şi Armata lui Victor Stănculescu mai apoi ar fi păstrat intact inelul invocat de Nicolae Ceauşescu la Proces.”

Citind aceste rînduri îmi dau seama că le lipseşte ceva. Şi anume adevărul că prăbuşirea lui Ceauşescu e pusă pe seama muncitorilor, şi nu a Poporului în general. Chiar din acele zile s-a susţinut că Nicolae Ceauşescu n-ar fi picat dacă nu veneau în Piaţă, în pas militaricesc alergător, muncitorii de la Griviţa Roşie şi de la 23 august. Cum de n-am tresărit pînă acum la această imagine desprinsă parcă din filmografia Revoluţiei bolşevice? Detaşamentele muncitoreşti de la marile întreprinderi pornesc spre sediul CC ca să-l dea jos pe Ceauşescu. Răsturnătorii nu ţin de ceea ce azi s-ar numi societatea civilă. Pe Nicolae Ceauşescu nu l-au dat jos zarzavagiii, vînzătoarele de la Aprozar, uşierii de la hoteluri şi condeierii de la Restaurantul scriitorilor. L-au dat jos muncitorii. Care au venit în Piaţă nu oricum, ci sub înfăţişarea unor detaşamente muncitoreşti, ca în presa comunistă din februarie 1945 cînd descria darea jos a lui Rădescu.

De ce muncitorii şi nu precupeţele?

Pentru că Moscova pusese la cale o Perestroika gorbaciovistă. Iar Perestroika însemna intervenţia decisă a proletariatului militarizat, cel care făcuse şi Revoluţia bolşevică. Aşa se explică de ce în primul discurs de la tv Ion Iliescu îl denunţă pe Nicolae Ceauşescu drept cel care întinase idealurile nobile ale comunismului. Ţinea de figuraţia comunistă invocarea idealurilor nobile ale comunismului de la care se îndepărtaseră cei îndepărtaţi printr-o lovitură de palat. Aşa cum am mai scris, Hruşciov l-a acuzat pe Stalin că s-a abătut de la Lenin. Brejnev l-a dat jos pe Hruşciov pe motiv că se abătuse de la Leninism. Gorbaciov a invocat tot timpul, pentru a-şi justifica Perestroika, gîndirea lui Lenin. El se întorcea prin Perestroika la gîndirea autentică a lui Lenin. S-a întors atît de tare c-a făcut pulbere societatea gîndită de Lenin!

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro