Ion Cristoiu: De ce nu fac politică

Profitînd de prezenţa criticului şi istoricului literar în platou în ipostaza de candidat la parlamentare din partea ARD, Robert Turcescu m-a întrebat de ce nu fac politică.

De fapt, a fost a doua întrebare după prima:

Dacă nu candidez la parlamentare?

Am răspuns la a doua întrebare argumentînd că nu mă angajez în politică, pentru că sînt conştient de absenţa cîtorva trăsături cerute de acest domeniu:

1) Contactul cu oamenii muncii.

M-a uimit totdeauna uşurinţa cu care politicienii de profesie intră în contact cu mulţimile. Ion Iliescu, Traian Băsescu – pentru a da doar două exemple de profesionişti ai politicii. O cercetare mai atentă arată că ei se simt bine în această ipostază, admiraţia mulţimii fiindu-le principala hrană sufletească. La sentimentele sincere ale mulţimii, adevăraţii politicieni răspund cu expresii şi vorbe maşinale, ca de roboţi: de la surîsul înflorind automat pe feţele lor pînă la întrebările clişeu gen: ce mai faci?

N-aş fi capabil de o asemenea prefecătorie, vitală supravieţuirii fizice a politicianului, care nu-şi poate permite consum excesiv de emoţie sinceră.

2) Adevăratul politician e înzestrat cu harul de a minţi pe loc şi în chip strălucit, fără a fi stînjenit o clipă de asta, ba mai mult, fără a avea conştiinţa că minte.

S-a văzut în asta un mare păcat al politicienilor şi, sub acest semn, cea mai deasă acuzaţie adusă politicienilor ar fi că mint. În realitate, politicianul minte nu neapărat pentru a trage pe sfoară electoratul. Minte mai degrabă ca un actor. Ca şi în cazul actorului, între ceea ce spune şi ceea ce crede politicianul e o diferenţă. Deosebirea îşi poate avea cauza în interese de partid, dar şi în interese naţionale. Dacă preşedintelui României, ca om, nu-i place de un alt şef de stat, ca om, trebuie neapărat să spună asta în public? Sau, şi mai şi, cînd îl întîlneşte trebuie să se stăpînească, să-i spună că-i fericit să-l vadă numai şi numai pentru a evita să mintă?! De o asemenea dedublare nu poate fi în stare un scriitor, ba chiar şi un ziarist. Dacă eşti scriitor autentic nu poţi să nu spui ceea ce crezi şi gîndeşti. Mă văd cu greu apărînd la TV pentru a recita mesajele pe care m-ar obliga să le zic, în ziua respectivă, conducerea partidului. N-am putut scrie sau recita clişee nici măcar pe vremea lui Ceauşescu. Şi atunci, dacă venea vorba să mă pronunţ despre Ceauşescu căutam să scriu despre obiective ale Conducătorului, cu care eram de acord, cum a fost cel de a moderniza România chiar cu preţul reducerii consumului.

3) Nu în ultimul rînd, sînt conştient că trecerea de partea politicienilor ar însemna şi îngrămădire a vieţii individuale. Chiar dacă în postura de vedetă mă văd obligat la o supraveghere a vieţii personale, ştiu că în ipostaza de politician o serie de aspecte ale acestei vieţi vor trebuie expuse judecatei publice.

Un nărav mortal al românilor e înclinaţia de a jindui la ceva pentru care nu e născut sau pregătit.

A fi om politic presupune anumite note caracteristice, cu care te naşti, aşa cum te naşti scriitor sau actor sau fotbalist.

Nu exclud posibilitatea ca un om de cultură să deţină un talent secret de politician.

Dacă acest talent se dovedeşte excepţional, respectivul om de cultură poate deveni politician.

Asta presupune însă:

1) Abandonarea ipostazei de om de cultură;

2) Conştientizarea că, totuşi, n-avea talent de scriitor sau gazetar, o dată ce s-a dovedit un politician înnăscut.

România va fi alta şi cînd se va recunoaşte că a fi politician e o profesie.

O profesie pentru care unui se nasc şi alţii nu.

*

Scriam pe 18 octombrie 2014. Viorel Hrebenciuc – victimă a Războiului dintre SIE şi SRI?!

Luni, 13 octombrie 2014, noaptea, în cadrul interviului dat lui Rareş Bogdan, Traian Băsescu aduce vorba despre retrocedări:

Probabil că nu am avut nici educaţia, nu am avut pregătirea pentru a crea capitalismul autohton, cum nu am avut pregătirea să înţelegem procesul de restituire la începutul anilor '90. Am făcut tot soiul de legi numai să-l blocăm. Trebuia să facem ce era de făcut, vă spun în mod categoric că teoria "restitutio in integrum" a fost de fapt în defavoarea foştilor proprietari, pentru că după 50-60 de ani nu mai puteai să faci restituţio in integrum. Dacă se stabilea o cotă, o analiză bine făcută, frate, din proprietatea, din valoarea proprietăţii pe care ai avut-o putem să-ţi dăm 30% - 35%, ăştia sunt banii, bună ziua, lucrurile merg mai departe, cum au făcut cehii, polonezii. De fapt, restitutio in integrum i-a făcut pe foarte mulţi să nu fie nici măcar acum repuşi în posesie.”

A treia zi, aşadar, miercuri, 15 octombrie 2014 dimineaţa, Agenţia Mediafax transmite: „Procurorii DNA fac 25 de perchezitii in Brasov, Bacau, Covasna si Bucuresti, la cinci institutii publice, printre care si tribunalele Brasov si Covasna, fiind vizati trei judecatori de la cele doua instante si doi avocati, pentru retrocedarea ilegala a unor paduri si terenuri agricole”. În aceeaşi zi sînt chemaţi la DNA Viorel Hrebenciuc, Ilie Sârbu, Ioan Adam, prinţul Paul şi prinţesa Lia, într-un Dosar privind retrocedările. Lăsînd la o parte faptul că despre prinţ şi despre prinţesă n-am mai auzit nimic, rămîne întrebarea: Luni noaptea, Traian Băsescu ştia ceva? Dacă da, cît ştia? Ştia, de exemplu, zvonul care circulă prin tîrg că Viorel Hrebenciuc a fost sau chiar este omul SIE şi că Operaţiunea tandemului DNA-SRI nu-i fără legătură cu războiul dintre SRI şi SIE, în care Traian Băsescu e de partea SRI?