Ion Cristoiu: De ce s-a renunţat peste noapte la Operaţiunea Termopile de la Azovstal?

Postul Tv Al Jazeera în engleză, preluat de site-urile băştinaşe după traducerea făcută de Agerpres, a închinat un amplu articol luptătorilor de din subsolurile cu trei etaje ale Azovstal, comparîndu-i direct şi fără să tresară cu cei trei sute de spartani care au luptat cu perşii la Termopile.

Un nărav de care e bolnavă presa de ieri şi de azi constă în tentaţia de a face cultură acolo unde simpla gazetărie (prin definiţie subcultură) ar fi de ajuns. Lipsită de talent pentru a fi Wirginia Woolf, Coţofana din presa condamnată să fie gen minor e lovită din cînd în cînd de ambiţia de a pune în supa searbădă a textului gazetăresc picături din ceea ce ea crede a fi proză. Comparaţia celor de la Azov cu spartanii de la Termopile e semnificativă pentru boala autorlîcului printre gazetarii suferind că fac jurnalistică şi nu literatură.

Cei trei sute de spartani de la Termopile au murit cu toţii sub asaltul perşilor fără a se preda. 

Spartanii de la Azovstal s-au predat ruşilor, deşi erau 2000 şi nu 300. N-au luptat pînă la moarte. Ba mai mult, în timp ce se predau, cu mîinile ridicate, s-au lăsat percheziţionaţi ca nişte oi. Puteau să strige unul dintre ei Slava Ucraina! sau şi mai şi, să-i ardă una peste mutră rusului cotropitor. 

 Fireşte, luptătorii de la Azovstal s-au comportat eroic în cele trei luni de asediu, refuzînd să se predea. Nu în general, ci să se predea ruşilor. Predarea lor din final n-are în sine nimic stînjenitor. Aşa se întîmplă cu orice militar din întreaga istorie a bătăliilor normale, cînd îşi dă seama că o continuare a rezistenţei ar fi inutilă. Stînjenitor rămîne efortul presei mondiale, încorporate cu tot cu adjective şi comparaţii de Pentagon în Coaliţia anti-Rusia, de a mitiza fără a fi cazul. Un alt sergent major din presa occidentală de data asta de la Bloomberg, şi el copiat de sergenţii majori din presa noastră, leşină de emoţie pe tastele laptopului scriind despre eroii de la Mariuopol:

„Ca şi eroismul în general, astfel de ultime rezistenţe curajoase păreau să aparţină trecutului.. legendei sau chiar mitului.”

Repet, abordată dintr-o perspectivă strict militară, predarea celor de la Azovstal rămîne în perimetrul normalului. E normal ca la un moment dat să te predai. În perimetrul normalului rămîne şi rezistenţa lor îndelungată. Ea nu s-a datorat eroismului legendar, de spartani de Termopile, ci condiţiilor aparte ale confruntării cu invadatorii ruşi. Combinatul, aparţinînd unuia dintre cei mai mari oligarhi europeni, avea, de pe vremea Uniunii Sovietice, o infrastructură special concepută pentru a rezista la asalt din exterior. Prin urmare refuzul lor de a se preda ţinea de îndeplinirea unei misiuni primite.

Dincolo de folosirea prozei pentru a scrie despre o operaţiune militară, articolele în genul celor din Al Jazeera şi Blomberg, de care a fost plină pînă la capac presa mondială, dezvăluie ce s-a urmărit prin rezistenţa luptătorilor de la Mariuopol. Aceştia urmau să moară în subterane, dacă nu pînă la ultimul, atunci pînă mai rămîneau măcar o sută. Ce s-a scris la predarea lor, dar şi ce s-a scris pe parcursul asediului ne lasă să ghicim contururile marii operaţiuni de Război mediatic. Cu mai multă vreme înainte de predarea necondiţionată, propaganda de război ucraineană, avînd drept principale mijloace marile instituţii de presă ale lumii, a lansat Operaţiunea Termopile de la Azovstal. Nu s-a precupeţit nimic din fondul de telenovele ale propagandei de război adaptate la secolul reţelelor sociale şi al emoţiilor de a gata: de la angajamente de rezistenţă eroică pînă la epistole semnate de membrii familiilor, în mod curios pînă nu demult absenţi din presă. Toate aceste mesaje, fabricate în laboratoarele de la Kiev, capitală a Studiourilor Hollywood de Război, erau preluate de presa occidentală. Că le prelua şi presa noastră, inutil să precizăm. Nu le prelua direct de la sursa ucraineană, ci de la presa occidentală, prin intermediul biroului de traduceri care e Agerpres. Pentru ca impactul să fie şi mai puternic, apăruse în ultima vreme şi un canal de comunicare video din subterane. Prin intermediul lui telespectatorii puteau urmări în direct cum trăiesc şi cum luptă termopilenii de la Azovstal.

S-o recunoaştem.

Lovitura pregătită ruşilor era năucitoare.

Gogeamite Imperiul, comparat de oamenii de cultură din presă cu Imperiul persan, era ţinut în şah de o mînă de oameni. La început Moscova n-a conştientizat capcana. Ea a calculat, aşa cum s-a văzut din sceneta radiotelevizată cu Putin, doar efectele militare. Din punct de vedere militar, armata rusă putea trece mai departe de Azovstal, aplicînd celor din subsoluri principiul enunţat de Ion Iliescu în Războiul cu cei din Piaţa Universităţii:

Să fiarbă în sucul lor propriu!

Din punct de vedere mediatic ar fi fost un dezastru. Pentru a-i scoate de acolo ruşii s-ar fi văzut obligaţi să apeleze la Arma chimică. Visul lui Joe Biden, tata moşu lui Zelenski! 

Şi deodată, luptătorii se predau. Nu oricum, ci necondiţionat. Ei voiseră să se predea, dar nu ruşilor. O înregistrare a predării, ocolită de presa lumii, ni-i arată pe termopilenii de la Azovstal lăsîndu-se prechiziţionaţi, urcaţi în autobuze ruseşti pentru a fi duşi în zone controlate de ruşi.

Ce s-a întîmplat? Cine a decis renunţarea la una dintre cele mai teribile arme mediatice din mîna ucrainenilor?

Cum cine ?

Volodîmîr Zelenski.

El pusese la cale Operaţiunea, el a blocat-o.

 Decizia de a se renunţa la Operaţiune, dar mai ales de a se accepta condiţiile puse de ruşi, rămîne unul dintre marile mistere ale acestui Război şi un mister al Istoriei contemporane.

Pentru ca să renunţe la o Operaţiune de succes sigur, nu cred că Volodîmîr Zelenski a trebuit informat că luptătorii riscă să moară în subsolurile combinatului. Operaţiunea, pentru a fi reuşită, tocmai asta prevedea. Moartea dramatică a celor 2000 de luptători în stilul celor 300 de spartani de la Termopile!

 Sînt mai multe ipoteze pe post de răspuns.

Poate că Volodîmîr Zelenski şi a dat seama, ca şi în cazul pilotului fantomă, că risca din partea spartanilor de la Azovstal o concurenţă uriaşă la statutul de vedetă internaţională. În orice moment, în opinia publică mondială locul i-ar fi fost luat de comandantul batalionului Azov. Şi cu mai mult succes, dacă ne gîndim că ar fi fost vorba de un erou nou şi chiar adevărat, rostind ultimele cuvinte nu din biroul prezidenţial, ci din mijlocul exploziilor.

Nu putem exclude nici ordinul primit de la Londra să cedeze, deoarece ofiţerii britanici, aflaţi în subsol pe post de luptători ucraineni, riscau să moară. Şi dacă ar fi murit, pentru guvernul britanic ar fi fost destul de greu să recunoască adevărul c-au murit pe cîmpul de luptă ucrainean.

Sînt ipoteze doar.

Un lucru e sigur.

Că Batalionul Azov a fost dat pe mîna ruşilor!

Şi a fost dat chiar de preşedintele Ucrainei.

Lucru la care cei de la Azov nu s-ar fi gîndit în veci.

Poate se gîndesc de acum încolo!

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro