Ion Cristoiu: De ce s-a sprijinit pe comunişti Regele Mihai în Lovitura de stat de la 23 august 1944

Întrebare. Pentru a-mi reaminti (uit de la mînă pîn’ la gură) odiseea negocierilor din vara lui 1944, caut şi găsesc în biblioteca de acasă volumul scos de Mihai Fătu la editura Ministerului de Interne, Consens pentru salvarea naţională. Pe Mihai Fătu îl ştiu din anii ante-decembrişti, cînd cercetam Proletcultismul. Iscălise cărţi a căror misiune anti-burgheză sărea în ochi chiar din titlu. Scrisă după 1989, cartea despre vara lui 1944 avansează teza unui consens naţional pentru salvarea României. Citind-o sau, mă rog!, recitind-o, nu mă pot stăpîni să nu-l bombănesc pe autor: Care consens naţional?! A invoca o sîrbă în care s-au prins PNŢ, PNL, PCR, Regele şi Mareşalul pentru a salva România de tăvălugul rusesc înseamnă a nu vedea ce se întîmplă azi în jurul tău. Cum să crezi că toate forţele politice îşi dăduseră mîna ca să tragă România de păr din hăul în care căzuse cînd azi asistăm la spectacolul partidelor gata de orice pentru a răsturna pe cei de la Putere şi a le lua locul? Lectura cărţii îmi e însă de un mare folos. Un capitol e dedicat relaţiei speciale dintre comunişti şi Palatul Regal. O relaţie despre care Iuliu Maniu habar n-avea, pentru că Regele o ţinuse într-un secret absolut. Şi astfel îmi dau seama de un adevăr:

Înainte de 1989, comuniştii s-au sforţat să se înfăţişeze ca detaşament crucial în comiterea lui 23 august 1944.

Reacţie firească la exagerările comuniştilor, după decembrie 1989, istoricii noştri au micşorat participarea comuniştilor pînă în pragul negării. Însuşi Regele a contribuit la asta, invocînd numărul mic de membri ai PCR şi faptul că Aliaţii îi impuseseră colaborarea cu ei. Nu s-a ţinut cont de cîteva adevăruri:

1. Comuniştii întruchipau singura forţă politică avantajată de duşmănia faţă de „dictatura fascistă“.

2. Deşi puţini, comuniştii dispuneau de atuurile disciplinei perfecte şi, mai ales, ale obişnuinţei cu activitatea conspirativă.

3. În vara lui 1944, comuniştii întruchipau în România conştiinţa de etern paşalîc al viitorului Stăpîn: URSS.

Cum să nu fie căutaţi şi curtaţi de politicienii burghezi, de Rege, chiar şi de Siguranţă, cînd bunăvoinţa lor depindea de bunăvoinţa iminentului Jupîn al României?!

*

Taras Bulba interbelic. În Curentul de luni 6 aprilie 1936 dau pe pagina opt din 12 pagini, sus pe întreaga pagină, peste anunţul publicitar:

„Azi la Aro. Premiera celui mai grandios film al stagiunii. Taras Bulba cu Ilarry Baur şi Danielle Darrieuxf. După celebrul roman al lui Gogol. Azi matineu la ora 9 cu preţuri reduse.”

Am citit şi recitit Taras Bulba. Am scris despre romanul lui Gogol. Sînt curios cum o fi tratat filmul din 1936 personajul lui Gogol, sîngeros, după opinia mea. N-am auzit pînă acum de acest film. Merg la internet. Descopăr mai întîi că romanul a fost preferatul cinematografiei. S-au realizat nu mai puţin de 7 filme după el. Primul în 1909, ultimul în 2009. Internetul nu ne spune mare lucru despre filmul din 1936, producţie franceză. Mă atrage însă precizarea:

„Mulţi membri ai grupului de producţie sînt exilaţi ruşi care au plecat din Rusia bolşevică.”

*

Scriam pe 13 aprilie 2014

Liviu Dragnea l-a dat cu nasul prin mirosul de moletiere asudate al Partidului-Stat, pe fostul liberal Călin Popescu Tăriceanu

Fătucele gîfîinde de la televiziunile de ştiri au considerat mult mai important pentru România momentul în care Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu au mîncat covrigi în direct decît Declaraţia Victoriei Nuland despre starea democraţiei româneşti. Aşa se explică de ce vineri seara televiziunile de ştiri s-au ocupat pe larg de întîmplarea petrecută la Piteşti, vineri dimineaţa, unde Liviu Dragnea l-a luat cu el, ca să-l dea cu nasul prin mirosul de moletiere asudate al Partidului Stat, pe fostul liberal Călin Popescu Tăriceanu. Provocînd fătucelor emoţii de la brîu în jos (poate şi pentru că Liviu Dragnea are mustăcioară de frizer care cîntă la chitară, iar Călin Popescu Tăriceanu e un veşnic însurăţel), momentul a fost văzut drept unul spontan, creat de capriciile omeneşti ale celor doi oameni politici. În realitate, Momentul Covrigilor Cumpăraţi şi Mîncaţi în Direct a fost un moment de publicitate electorală, cultivat gratuit de televiziunile de ştiri neghioabe. Acest moment l-a vizat pe Călin Popescu Tăriceanu. Neîndoielnic, proaspăt aterizatul pe aeroporturile PSD-iste a fost luat la Piteşti de Liviu Dragnea pentru a-l concubina cu electoratul lui Ion Iliescu. Fostul preşedinte al PNL e înghiţit cu greu de electoratul Nevoii de linişte după ce mult timp s-a identificat cu Duşmanul anti-FSN din 1990. Momentul Covrigi Calzi s-a vrut unul pe placul Populimii din PSD. Că lui Călin Popescu Tăriceanu îi stătea ca dracu hîrjonindu-se flăcăieşte cu Liviu Dragnea e o altă poveste. Deocamdată luăm cunoştinţă de o tentativă de PSD-izare deplină a lui Călin Popescu Tăriceanu în planul imaginii publice. Întrebare: Liderii PSD îl vor lua pe Călin Popescu Tăriceanu şi la furat? Sau, în cazul acesta, nu mai e nevoie?!

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro