Ion Cristoiu: Deosebirea dintre Stalin – Cititorul şi Stalin – Politicianul

Apariţia romanului Furtuna în iunie 1947 îi aduce lui Ilya Ehrenburg mari bătăi de cap. Cum romanul se petrece în Franţa din buza Războiului, scriitorul e acuzat de ploconire în faţa străinătăţii. Începuse Războiul rece, şi în URSS bătea vîntul luptei împotriva cosmopolitismului, un fel de naţionalism în variantă stalinistă. Pe acest fond – povesteşte Ilya Ehrenburg – intervine Stalin. Pentru a-l stupefia pe scriitor, cum s-a întîmplat şi cu Mihail Bulgakov. Scrie Ilya Ehrenburg în memoriile sale, tipărite sub titlul Oameni, ani, viaţă:

„Realitatea mi-a întrecut toate aşteptările.
Am notat în 1948 ceea ce mi-a povestit Fadeev, care în calitatea lui de preşedinte al Comitetului pentru decernarea premiilor Stalin, a prezentat în faţa Biroului Politic un raport cu privire la candidaturile propuse. «Stalin m-a întrebat, mi-a povestit Fadeev, de ce „Furtuna” nu este propusă decît pentru premiul al doilea. I-am explicat că, după părerea Comitetului, în roman sînt greşeli. Unul dintre eroii principali, un sovietic, se îndrăgosteşte de o franţuzoaică, fapt netipic. Şi apoi, în roman nu sînt figuri cu adevărat eroice». Stalin mi-a replicat: «Mie franţuzoaica îmi place, e o fată de treabă! Şi-apoi în viaţă se întîmplă lucruri de astea… În ce priveşte figurile eroice, după părerea mea, rareori oamenii se nasc eroi. Oamenii obişnuiţi devin eroi…» Fadeev adăugă, rîzînd cu poftă: «După cum vă puteţi imagina, n-am stat să-l contrazic».
Cu cît mă gîndesc mai mult la Stalin, cu atît îmi dau seama mai limpede că nu înţeleg nimic.

La aceeaşi şedinţă, combătînd opinia Comitetului, a luat apărarea romanului «Krujiliha», de Vera Panova şi l-a întrebat maliţios pe Fadeev: «Dumneata ştii să rezolvi toate conflictele? Eu unul, nu». Stalin l-a apărat pe Serghei în dreptul lui de a iubi pe Mado, pentru ca la scurt timp după aceea să dicteze legea care interzicea căsătoriile între cetăţenii sovietici şi străini, chiar dacă era vorba de cetăţeni ai ţărilor socialiste. Această lege a dat naştere la multe drame. Mi-amintesc că a venit pe la mine un ofiţer demobilizat, un om cu un suflet de o rară puritate, care mi-a arătat scrisorile iubitei sale, o cetăţeană poloneză; fata îi scria că vecinele îşi bat joc de ea şi-l implora să obţină aprobarea de a o lua în căsătorie. Am intervenit pentru el, am rugat, totul a fost însă zadarnic. Faptele lui Stalin se deosebeau atît de des de cuvintele lui, încît şi astăzi mă întreb, dacă nu cumva romanul meu i-a dat ideea de a introduce această lege inumană? A spus «în viaţă se întîmplă lucruri de astea», s-a gîndit bine şi a zis că nu trebuie să se întîmple…”

Ilya Ehrenburg nu e un poet cu capul în nori. E scriitor, desigur, dar înainte de toate e gazetar. Şi un gazetar de talia lui nu poate fi atît de simpluţ la minte încît să nu înţeleagă deosebirea dintre Cititorul Stalin şi Politicianul Stalin. Legea invocată de Ehrenburg era inumană, da, dar necesară, în viziunea lui Stalin. Cînd scriem despre primii ani ai Războiului Rece uităm că şi Uniunea Sovietică era pe picior de război ideologic. Pentru politicianul Stalin căsătoriile dintre sovietici şi străine, inclusiv cele din lagărul socialist, se schiţau ca o primejdie în contextul confruntării cu Vestul. Femeile fuseseră cunoscute de sovietici în timpul Războiului. Stalin se gîndea că multe puteau fi agente ale Vestului, infiltrate în URSS graţie bărbaţilor sovietici. Disocierea dintre Cititorul Stalin şi Politicianul Stalin şi-a spus cuvîntul în chip dramatic în timpul Războiului, cînd Stalin a refuzat să-l dea pe Paulus în schimbul băiatului său, căzut prizonier la nemţi, drept pentru care acesta a murit în lagăr. Una era omul Stalin şi alta Conducătorul Stalin. Cum de n-a înţeles asta marele gazetar Ilya Ehrenburg?

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro