Ion Cristoiu: Deşi prigonită de Stalin, Biserica Ortodoxă Rusă a luptat din prima clipă împotriva cotropitorului neamţ

Telegramele lui Serghei către Stalin. Am terminat de citit şi chiar de fişat Pastoralele date de Serghei, locţiitor de patriarh în Rusia sovietică, pe parcursul Marelui Război pentru Apărarea Patriei. Au fost traduse la noi de Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, ţinînd de Patriarhie, de Paul Donici în februarie 1950 sub titlul de volum Biserica Ortodoxă Rusă şi Războiul pentru Apărarea Patriei. L-am căutat la BAR pentru cele două Pastorale adresate militarilor români porniţi în Cruciadă. După tragerea la xerox a celor două documente, mi-am zis să citesc toată cartea. Am tras următoarele concluzii:

a. Telegramele trimise de Serghei lui Stalin şi de Stalin lui Serghei sînt publicate în Pravda şi Izvestia, deşi sînt înainte de septembrie 1943, de momentul recunoaşterii oficiale a Bisericii Ruse.

b. Deşi prigonită, Biserica Ortodoxă Rusă a fost din prima zi de Război pe post de Arhanghel în lupta împotriva cotropitorului. Prin ea, propaganda sovietică a putut înscrie Războiul în tradiţia rusă a războaielor de Apărare a Patriei. De remarcat că Pastoralele se adresează celor din Rusia încă liberă şi celor din Rusia ocupată. Dintre adresanţi lipsesc luptătorii din teren.

c. Biserica rusă se confruntă cu trecerea unor Înalte Feţe de partea nemţilor. Pastoralele se ocupă şi de lupta împotriva acestora pe teritoriul religios. Am fost curios să ştiu ce s-a întîmplat după Război cu Polykarp Sikorsky, episcopul Vladimiro-Volînskului, pentru trădarea sa. De pe Internet, aflu c-a murit în patul lui, cum ar spune românul. A fugit în Germania la ivirea Armatei Roşii. De aici a şters-o în Franţa, apoi în Canada, apoi în Franţa, bucurîndu-se de amabilitatea arătată de Occidentali celor care se pretindeau anti-sovietici în timpul Războiului Rece. Despre un alt dizident, Serghie Voskresenski, n-am reuşit să aflu nimic pentru anii postbelici.

d. Pastoralele acuză pe Cruciaţi – Nemţii – că distrug bisericile şi se poartă ca nişte păgîni. Şi aici dau de teza rusească potrivit căreia românii sînt nişte biete slugi ale Nemţilor.

*
 

Slujbaşii lui Şcedrin. Abia acum conştientizez ce-mi place la istorisirile slujbaşilor din opera lui Saltîkov-Şcedrin:

Privirea aparte.

Istorisirile lor despre colegi sau despre şefi sînt de o ticăloşie exemplară. Despre aceştia slujbaşii naratori vorbesc însă cu un entuziasm năvalnic, îi admiră, sînt gata să-i urmeze. Un tip ajunge decanul nobilimii dintr-un judeţ după un lung şir de trădări, escrocherii şi parşivenii. Faptele sale odioase sînt descrise cu admiraţie deplină, de parcă ar fi vorba de cele ale unui sfînt sau ale unui erou din Iliada. Denunţarea orînduielilor ţariste e exemplară. Mita, împilarea, trădarea, asuprirea celui slab, linguşirea, escrocarea sînt pentru narator lucruri fireşti, care nu stîrnesc nici măcar mirarea. Te poate uimi lătratul cîinelui? Gogol, Şcedrin sînt sursele beton pentru răspunsul la întrebarea:

Cum a fost posibil stalinismul?

În Copiii din Arbat, Rîbakov descrie visul lui Stalin de a avea în subordine o maşinărie birocratică şi nu una revoluţionară. Clasicii ruşi surprind o lume în care slujbaşul la stat e totul. Asemănător cu proza lui Caragiale, şi el martor al unei lumi a bugetarilor.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro