Ion Cristoiu: Dimitrie A. Sturdza – un premier care mergea la Biblioteca Academiei

Pasiune. Intrînd în sala atmosferei de sîmbătă dimineaţa (doar fundamentalişti ca mine mai vin azi la BAR), am dat cu ochii de Nicoleta Stan Ţurcanu, cea care mi-a trimis, în fine, textele despre Dimitrie A. Sturdza, la propunerea mea, după o discuţie anterioară despre imaginea nedreaptă păstrată în posteritate despre marele om. Citind mai ales studiul despre preocupările de cultură ale fostului premier, sesizez imediat sîmburele unui eseu:

Deşi a fost om politic cu acte în regulă, şef de partid, premier, ministru, Dimitrie A. Sturdza n-a renunţat o clipă la preocupările sale de om de cultură. Şi nu e vorba de eseistică, gen la îndemîna celor care vor să evite truda în bibliotecă, ci de descoperirea şi editarea de documente, întocmirea de studii.

Autoarea citează un text semnificativ din Universul, 14 octombrie 1914:

„Sturdza muncea mult. Asta era singura plăcere a vieţii lui. Lucra ceasuri întregi în bibliotecile Academiei, uitînd şi de masă. Celor care îi atrăgeau atenţia le răspundea: Nu face nimic; cu cît mănîncă omul mai tîrziu, cu atît mănîncă mai cu poftă”.

Dimitrie A. Sturdza e un colecţionar împătimit. Notează autoarea despre această notă de esenţă a personalităţii celui care a fost premier:

„Cu toate acestea, în primăvara anului 1872 cînd s-a retras pentru o perioadă la Miclăuşeni, Dimitrie A. Sturdza a cumpărat de la un anticar din Iaşi mai multe cărţi. Printre ele a avut norocul să găsească şi un «manuscriptu interesantu» care i-a atras imediat atenţia, ce cuprindea psaltirea în versuri scrisă de mitropolitul Dosoftei pe vremea cînd era episcop la Roman, cu o prefaţă în care episcopul îi dedica opera lui Duca Vodă. Bineînţeles că Dimitrie A. Sturdza a fost foarte încântat de acest «tezaur public» şi a decis cum era de aşteptat să-l tipărească. Ulterior, Dimitrie A. Sturdza a donat acest manuscris Societăţii Academice Române, în şedinţa din 8 septembrie 1877.”

Peste tot unde se duce, chiar şi dacă nu mai ales în calitate de demnitar, Dimitrie A. Sturdza caută piese preţioase. Nu pentru colecţia sa personală, ci pentru Colecţia care e Academia.

Ce politician de azi l-ar putea imita?

*

Distrugere. Am dat gata, la Găgeşti fiind, cartea La chute de Constantinople: 29 mai 1453 (French Edition) Kindle Edition, de Maurice şi Marilène Chavardès. Bazată pe istoria care face mare proză, cartea se încheie cu o aşa-zisă călătorie a Marelui Turc prin Constantinopol înainte de a deveni pentru secole Istanbul. E de fapt un pretext pentru a semnala uriaşa moştenire lăsată de Bizanţ Marelui Turc, dar şi pagubele de nerecuperat făcute de Turcii din stepe şi din corturi unei imense moşteniri a Europei greco-romane:

„În timpul devastării Oraşului, minunate opere de artă, monumente, mii de tablouri şi de cărţi au fost distruse, altele stricate. A fost o lovitură teribilă pentru cultura elenistică şi creştină. În acelaşi timp, savanţi şi oameni de litere greci care au reuşit să fugă şi au luat cu ei capodopere şi manuscrise sustrase de sub nasul Turcilor, s-au stabilit în Italia, Astfel artiştii şi scriitorii occidentali au fost influenţaţi de civilizaţia bizantină, marcînd astfel debutul Renaşterii”.

Finalul cărţii e magistral:

„Istoricul nu poate uita că în 29 mai 1453 Occidentul a suferit o lovitură ireversibilă în politica sa, în cultura sa, în economia sa”.

Nu e ceea ce voia să exprime, cu ani în urmă, bunicul principesei Bibescu cînd spunea Căderea Constantipolului e o nenorocire personală care ni s-a întîmplat în săptămîna trecută. Dintre toate prozele născocite cu acest prilej de Istorie, una dintre cele mai puternice mi se pare credinţa bizantinilor că Dumnezeu, Fecioara Maria îi va salva. În zilele asediului, circulă în oraş vorba despre legenda potrivit căreia Turcii vor ajunge pînă la Arcul lui Teodosie şi că acolo le va ieşi în cale Arhanghelul Gavril, care îi va opri. Cînd se aude strigătul Oraşul e pierdut! bărbaţi, femei, copii, unii de ţîţă, se grămădesc în Sfînta Sofia din credinţa că Dumnezeu nu-i va lăsa pe Turci să intre. Turcii intră, îi măcelăresc, îi iau ostatici şi profanează aşezămîntul, Unde e ocrotirea lui Dumnezeu?

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro