Ion Cristoiu: Doi membri ai Guvernul Ciucă impun specialiştilor sloganul „Noi urîm, nu gîndim!”

Muncitorilor şi muncitoarelor de la IMGB, care au năvălit pe 13 iunie 1990 dimineaţa în Universitatea Bucureşti pentru a distruge laboratoarele de Fizică li s-a atribuit sloganul:

Noi muncim, nu gîndim!

Mult mai corect ar fi sunat sloganul în varianta:

Noi urîm, nu gîndim!

Pentru că, asemenea minerilor veniţi a doua zi, cei de la IMGB îi urau pe studenţii Universităţii din Bucureşti, pentru că – susţineau ei – organizaseră mitingul maraton anti Iliescu din Piaţa Universităţii. Ei însă îl iubeau pe Ion Iliescu. Şi – evident – îi urau pe duşmanii lui Iliescu: liderii de Opoziţie, jurnaliştii independenţi, studenţii.

Războiul din Ucraina, prin extinderea sa la războiul economic dintre Occident şi Rusia, e unul dintre cele mai importante evenimente ale acestui secol. Şi cînd spun, acestui secol, mă refer nu doar la cei 22 de ani care au trecut de la debutul secolului XXI, dar şi la cei 78 de ani care au mai rămas din acest secol. Din nefericire (spun, din nefericire, pentru că e vorba de un eveniment negativ) ne-a fost dat nouă, generaţiilor mai în vîrstă, să trăim după Căderea Comunismului şi după Pandemie, o altă premieră planetară:

Un Război mondial din punct de vedere economic, dar care poate deveni în orice moment un război mondial şi din punct de vedere militar. Ca şi Pandemia, Războiul din Ucraina trebuie să fie obiect de investigare al Gîndirii libere. Fie şi la o simplă privire, războiul din Ucraina, care e, în realitate, un război de reaşezare a lumii la 30 de ani de la Victoria Americii în Războiul Rece, oferă gîndirii o mie şi una de întrebări. Să dăm cîteva exemple:

– S-a simţit Rusia realmente ameninţată de extinderea NATO spre Est sau asta a fost doar un pretext pentru declanşarea unui război menit a arăta lumii că e vorba de o mare putere?

– Putea fi evitat Războiul dacă Ucraina se angaja să nu ceară admiterea în NATO?

– Ce a urmărit de la început Rusia prin acest Război? Răsturnarea regimului Zelenski sau doar ceea ce eu numesc ruperea coloanei vertebrale militare a Ucrainei?

– Vrea Vladimir Putin să rămînă în Istoria Rusiei drept cel care a adus Crimeea la patria mamă?

– A fost conştientă Rusia că Războiul Rusia – Ucraina va deveni rapid Războiul Rusia - Occident?

– De la Trump citire, America a identificat drept principal adversar în concurenţa pentru supremaţia planetară China şi nu Rusia.

Aşa cum am scris de mai multe ori, eu consider Rusia o putere regională şi nu una planetară.

În aceste condiţii, de ce n-a încercat America să evite Războiul cu Federaţia Rusă, pentru a se putea concentra pe confruntarea cu China? E vorba de o strategie prin care Războiul din Ucraina a amplificat dependenţa Europei de America atît de tare încît, cînd va veni Războiul economic cu China, Europa să urmeze America, deşi are legături economice cu China mai mari decît cele cu Federaţia Rusă?

Cît de mult va influenţa Războiul disputa Orient - Occident din Rusia? Va birui gena asiatică asupra genei europene?

– Ce va mai rămîne din globalizare după loviturile primite din partea Pandemiei şi a Războiului economic?

– Războiul a dus deja la o cursă a înarmărilor. Germania şi-a depăşit tabu-ul care o oprea să se înarmeze.

O Germanie înarmată pînă-n dinţi vizează doar Rusia?

– Cum rămîne cu Marele Proiect Occidental al Green Deal?

Urmăreşte Rusia prin acest Război doar obiective de cucerire teritorială sau şi obiective strict militare, între care s-a numărat şi Insula Şerpilor?

 Ne-a dovedit deja acest război că omul e mult mai important decît armamentul cel mai sofisticat?

Dacă Rusia va învinge, cum se va împăca Occidentul cu schimbarea prin forţă a graniţelor?

Dacă Rusia va fi învinsă, cine ne garantează că va sta în banca ei un secol de acum încolo?

Sînt doar cîteva din marile întrebări ridicate în faţa Gîndirii de acest Delir al Istoriei.

Răspunsurile la astfel de întrebări pot duce la un salt înainte în multe domenii ale Gîndirii, de la Geopolitică pînă la Economie Globală. Pentru ca acest salt să se realizeze trebuie ca specialiştii să se pronunţe. Nu numai să fie lăsaţi să se pronunţe, dar şi să fie îndemnaţi să se pronunţe.

Din nenorocire, orice încercare a specialiştilor de a gîndi asupra acestui Delir al Istoriei a fost şi continuă să fie sugrumată de sloganul:

Noi urîm, nu gîndim!

De la începutul Războiului, ura a fost atmosfera din România.

Ura faţă de Putin în primul rînd şi ura faţă de Ruşi în al doilea rînd.

Despre campaniile de presă împotriva lui Putin n-are rost să mai vorbim. Ca toate campaniile, cea de stîrnire şi întreţinere a urii faţă de Putin s-a remarcat prin tembelismul absolut. Experienţa nefastă a Cultului personalităţii lui Ceauşescu ne-a demonstrat că orice campanie ordonată compromite chiar tema. În cazul lui Nicolae Ceauşescu se puteau găsi de către Gîndirea liberă şi argumente pentru a-l aprecia public. Lupta pentru independenţa României faţă de Moscova era un argument. Numai că aprecierea lui Ceauşescu a devenit obligatorie pentru jurnalişti, pentru specialişti. Şi atunci, în chip fatal, iubirea, pe care poporul era îndemnat s-o nutrească faţă de Ceauşescu, a devenit pretext de prostii cu ghiotura, multe născute din oportunism.

La fel se întîmplă şi cu ura faţă de Putin. Cele mai multe redacţii îndeplinesc harnice ordinul ca Putin să fie urît 24 din 24 de ore. Astfel, cu mici excepţii, presa e redusă la propaganda de război a urii. De aici campania propagandistică împotriva lui Putin, ca toate campaniile ordonate făuritoare de neghiobii pe bandă rulantă. Pe lîngă neghiobiile ce se spun despre Putin la televiziunile de ştiri, păcatul campaniei constă în prezentarea simplistă a realităţii. Aşa cum am mai scris, Războiul din Ucraina nu e rodul unei singure persoane, cu atît mai puţin a unei persoane demente, ci rodul unei frustrări a Rusiei care şi-a dat seama că nu mai e, după prăbuşirea Comunismului, URSS. Puţină lume ştie că Mihail Gorbaciov, acuzat de a fi artizanul destrămării URSS e unul dintre cele mai urîte persoane din Rusia.

Că sloganul Noi urîm, nu gîndim! a devenit un stindard al presei, n-ar fi cine ştie ce mare problemă.

Să nu cerem presei să fie altceva decît ceea ce este.

Un domeniu inferior intelectual culturii.

Din nenorocire, acest slogan e impus specialiştilor.

Cazul specialistei în Geopolitică, Alba Popescu e semnificativ din acest punct de vedere. Pe Facebook, pentru că în alta parte domnia sa nu se poate exprima, Alba Popescu a pus cîteva dintre întrebările puse specialiştilor în Geopolitică de acest Război.

Ar fi fost normal ca aceste întrebări să poată fi ridicate în dezbaterile de specialitate de la Universitatea Naţională de Apărare. Universitatea putea organiza o masă rotundă, un simpozion, sau o sesiune de comunicări despre aspectele de specialitate ale Războiului. Mai ales că pentru gîndirea militară Războiul din Ucraina reprezintă o veritabilă provocare. Nu ştiu dacă Universităţii i-a trecut prin care aşa ceva. Sigur e că trecîndu-i prin cap aşa ceva s-ar opri brusc. Şi nu pentru că s-ar autocenzura, ci pentru că ar încălca ordinele ministrului Apărării Naţionale, Vasile Dâncu. Printr-un Comunicat oficial al Ministerului şi printr-o postare pe Facebook, Vasile Dâncu a taxat gîndurile specialistei Alba Popescu drept teorii ale conspiraţiei. Vasile Dâncu, ajuns ministru Apărării Naţionale pe fondul goanei turbate a PSD după mirosul de friptură, e un habarnist desăvîrşit în materie de Armată. Domnia sa e însă sociolog. E greu de crezut că un sociolog nu poate distinge între teorii ale conspiraţiei şi gînduri de specialitate. Prin urmare, etichetarea gîndurilor postate de Alba Popescu drept teorii ale conspiraţiei rămîne rodul oportunismului de tip PSD-ist al lui Vasile Dâncu. Din nenorocire, Vasile Dâncu n-a rămas la formularea acestei aberaţii. A ordonat o anchetă împotriva specialistei Alba Popescu. Pe lîngă grava încălcare a libertăţii de exprimare, ordonarea anchetei e menită să paralizeze orice încercare a specialiştilor din domeniul militar de a gîndi marele Eveniment.

Reacţionînd tot oportunist, ministrul Educaţiei Naţionale, Sorin Cîmpeanu, a dat un semnal puternic instituţiilor de învăţămînt superior din ţară să evite dezbaterile de specialitate despre Războiul din Ucraina.

Sloganul impus instituţiilor de învăţămînt superior a fost:

Noi urîm, nu gîndim!

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro