Ion Cristoiu: „Două alegeri pe an ne-ar ajunge” (Tudor Arghezi)

Scriam la finele lui 2023:

În 2024, spre începutul căruia ne îndreptăm, vorba fătucelor din presă, cu paşi repezi şi aş zice eu cu o indigestie intelectuală provocată de ploaia de colinde, vor avea loc nu mai puţin de cinci rînduri de alegeri. Practic românii nu vor mai face sex, nu vor mai mînca şi dormi, nu vor mai asculta manele şi scrie pe facebook. Vor vota şi iar vor vota. Cinci rînduri de alegeri înseamnă cinci rînduri de campanie electorală. Amuzat de această nouă ocupaţiune mintală a românilor, citesc preconizaţilor telespectatori, la Jurnalul meu video, două fragmente din tableta lui Arghezi Măciniş, publicată în ziarul Seara din 22 mai 1914. Primul e despre atmosfera tipică alegerilor la nivelul cetăţeanului simplu, devenit în România din 2024 de cinci ori alegător:

„Două alegeri pe an ne-ar ajunge. În zece ani am putea la fiece trecătoare aşeza o cruce şi un toboşar, iar poporul, culcat între fruntarii, ar putea dormi visînd cu mîna la pîntec societatea viitoare.

Cu greu te mai recunoşti între oamenii tăi. Un ritm ciudat cuprinde natura cetăţenească, brusc aruncată-n convulsii. E ca o bîlbîire şi ca o isterie universală. Tresare toată organizarea fizică şi sufletească a politicilor indivizi. Lumea devine naţional-liberală, conservatoare, democrată, naţionalistă, independentă, [socialistă]. Nu mai tihneşte masa, somnul dispare, familia, baza societăţii, se sfărâmă. Copiii nu-şi mai recunosc părinţii de gen masculin, hipnotizaţi, aiuriţi şi fioroşi.

Bărbatul se transformă într-un soi de hotentot intelectual care haiduceşte prin urbii şi suburbii, pleacă de cu noaptea, fuge flămînd, se întoarce după miezul nopţii speriat, vînăt şi leoarcă de ploaie, să-şi schimbe cămaşa.”

De remarcat forţa lui Arghezi Tînărul de a născoci porecle. Ca de exemplul, pentru politicieni, cărora le spune „politici indivizi”. Nota din final a ediţiei scoase de Academie semnalează că tableta a fost inclusă înainte de 1989 în volumul 34 al Scrierilor. Textul din ediţia postdecembristă pune între paranteze mari cuvîntul socialistă. Tudor Arghezi ironiza transformarea lumii în campania electorală după forţele politice în dispută. Printre acestea se numărau şi socialiştii. Înainte de 1959 cuvîntul socialistă din tabletă a fost cenzurat. S-a considerat că românii sînt etern socialişti, nu numai cu prilejul alegerilor.

M-am interesat dacă în 1914 au fost alegeri, care să-l fi făcut pe Arghezi să tresară la atmosfera electorală, de păruială între femeile din mahala.

Nu întîmplător publicistul menţionează că două rînduri de alegeri ajung. În 1914 au avut loc mai mult de două rînduri de alegeri. Au fost mai întîi alegerile din februarie 1914.

Ionel Brătianu le cîştigă cu scopul de ceva timp anunţat de a proceda la Revizuirea Constituţiei pentru a introduce reformele vitale în cazul României:

Votul universal şi reforma agrară.

După cîştigarea alegerilor el pune la lucru Parlamentul în care deţinea majoritatea pentru a pregăti Revizuirea Constituţiei. Pe 5 martie 1914 Parlamentul votează revizuirea Constituţiei. Pe 22 aprilie 1914 se dizolvă Parlamentul în vederea alegerilor pentru constituirea Constituantei. Alegerile au loc după cum urmează: Pentru Cameră între 18-22 mai, pentru Senat, între 24-26 mai 1914. Prima şedinţă a Constituantei are loc pe 5 iunie 1914. Adunarea Constituantă şi-a întrerupt lucrările la declanşarea Primului Război Mondial.

Aşadar Arghezi avea dreptate. România avea deja două rînduri de alegeri într-un singur an. Ce-ar fi scris el dacă ar fi fost vorba de cinci rînduri de alegeri, cum se anunţă la noi în 2024?

Publicistul continuă descrierea atmosferei de alegeri în rîndul a ceea ce am numi azi activiştii de partid:

„Terminologii bizare circulă, ca un volapüik. Cauţi pe ajutorul de primar şi ţi se spune: «E în verde», sau, «E în albastru». Cauţi pe comisar şi ţi se afirmă serios că: «Umblá prin galben». Sau: «Este în Moşi»...

Apoi: «La revedere, la cuibul cu barză!» – o invitaţie cvasi-japoneză. Şi: «Te-am văzut la maidanul dulapului»... Şi cuvinte religioase: «Crucea plină vă va mîntui», sau vorbe de mag: «Steaua», «Crai nou»...

Şi faţă de toată viaţa de criză la care asişti, ai impresia că te-ncurci cu mintea într-o nebunie mare ce începe ca un basm şi sfîrşeşte în Cişmigiu, cu lapoviţă şi noroi.

Negustorii îşi uită marfa, profesorii catedra, popii tămîia, ofiţerii galonul.

Toţi se găsesc într-altă parte şi nimeni nu-i la locul lui. Miniştrii, şefii, subşefii, secretarii, inginerii, gazul şi electricitatea, nimic! Zadarnic ai căuta pe cineva.

Dacă ţi-ai pus umbrela şi galoşii în coridor, eşti sigur că au plecat în timpul nopţii după propagandă. Însăşi pisica lipseşte de-acasă, iar sergentul din stradă e cu desăvîrşire grav. Noctambulii povestesc că s-au întîlnit la vot şi cu morţii, pe care o patriotică solidaritate îi face să se întoarcă în Bucuresti, în sprijinul generaţiilor fără o lungă experienţă.

Candidaţii muncesc pe brînci la neurastenizarea electorală. Se fotografiază în cele mai seducătoare atitudini. Figura poate-deputatului se face de cinci ori mai mare si e răspândită în mii de foi, ca nişte reclame de grădinărie, pentru o nouă specie gigantică de dovleac. Unii candidaţi afectează poza cugetătoare a tînărului cu mîna la falcă, gură sau creier. Alţii şi-au arborat mustăţile cu cosmetic. Profiluri borcănate, guşi cu pondera sănătoasă…”

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro