Ion Cristoiu: Europa are în fine un Lider: Emmanuel Macron

În cel de-al doilea tur de scrutin din Franţa, desfăşurat duminică, 24 aprilie 2022, Emmanuel Macron a învins-o pe Marie Le Pen cu scorul, mai mult decît convingător, de 58,54% la 41,46%.

Pe parcursul mai multor jurnale video de pe cristoiublog.ro, în dialogurile mele la distanţă cu Marcela Feraru, unul dintre cei mai buni profesionişti din presa franceză, dar şi din presa noastră, am susţinut că o victorie a lui Marine Le Pen ar fi un dezastru nu numai pentru Franţa, dar şi pentru Europa. Susţinînd această teză nu mă refeream la ceea ce TeFeLiştii francezi, fraţi gemeni la simplitatea minţii cu TeFeLiştii români, numeau Pericolul întruchipat de Extrema Dreaptă, ci la mai mult decît necesara continuitate în politica franceză la nivel înalt.

Europa are exemplul catastrofei care poate fi atît pentru o ţară mare, cît şi pentru continent, venirea la Berlin, în postul ocupat ani întregi de Angela Merkel, a lui Olaf Sholtz. Angela Merkel a plecat de bună voie de la cîrma Germaniei. Sub conducerea ei, timp de 16 ani, Germania a devenit Şefa Europei. Pragmatismul Angelei Merkel, ajutat şi de existenţa unei Mari Coaliţii, a procurat Germaniei energia de care avea nevoie, pentru a face să duduie la maximum o economie bazată pe motoare. Succesorul ei, Olaf Scholtz, are toate notele acelui Conducător pe care noi l-am considerat în Istorie un ghinion pentru un Popor Mare: Ludovic al XVI-lea pentru francezi, ţarul Nicolae al II-lea pentru ruşi, Mihail Gorbaciov pentru sovietici. E vorba de acel Conducător atît de slab încît Istoria, hachiţioasă cum e, se grăbeşte să-l pună sub papuc. Olaf Scholtz are toate notele pentru a face din Germania Învinsa Războiului dintre America şi Rusia. Nesărat ca Dan Barna, Olaf Scholtz are enormul dezavantaj de a fi succedat Angelei Merkel. În alte împrejurări, venirea unui nou Cancelar n-ar fi fost un dezastru. Olaf Scholtz s-a nimerit să ajungă Conducătorul Germaniei în împrejurări de Delir al Istoriei. Dacă ar fi fost cancelar tot Angela Merkel, aceasta ar fi avut, pe lîngă marele talent de om de stat, avantajul de a şti unde sînt şi cum funcţionează manetele politicii externe a Germaniei. Olaf Scholtz a ajuns cancelar în 8 decembrie 2021. În 24 februarie 2022, prin agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei a izbucnit cel de-al Treilea Război Mondial, un război aparte în care sancţiunile economice sînt folosite împotriva Rusiei nu pe post de sancţionări pentru încălcarea dreptului internaţional, ci pe post de lovituri militare. Altfel spus, sancţiunile dictate de Occident nu vizează oprirea Războiului declanşat de Rusia, ci înfrîngerea Rusiei în acest Război. Cancelar al unei Coaliţii de tip Paparudă, Olaf Scholtz n-a avut suficiente abilităţi pentru a pune mîna pe manete în timpul scurt dintre alegeri şi izbucnirea Războiului. Dezastrul Guvernării sale a fost adîncit şi de scorul chinuit obţinut de PSD (doar 25,7%), după 16 ani în care a fost vioara a doua în Guvern. Alcătuită cu greu, majoritatea din Parlament e alcătuită din SPD, Verzi şi FDP, formaţiuni pe care le unesc puţine lucruri.

Toate acestea explică prăbuşirea politicii externe a Germaniei. Neputincios să susţină o politică proprie, Olaf Scholtz a sfîrşit prin a înhăma Germania la brişca Americii. Dacă la începutul Războiului, Germania a încercat o politică pe cont propriu, corespunzătoare intereselor sale economice, treptat-treptat a sfîrşit prin a fi o simplă marionetă a Americii.

Înaintea declanşării Războiului şi după declanşare, Emmanuel Macron s-a străduit să ducă o politică a intereselor Franţei în actualul Delir al Istoriei. El şi-a dat seama că principala victimă a Războiului poate fi Europa. Că Războiul poate fi folosit de America pentru a zdrobi încercările de pînă acum ale Europei de a avea, fără a intra în conflict, după decenii, o anume independenţă faţă de America.

Campania electorală l-a ţinut cu mîinile legate. Deşi a reuşit să facă faţă presiunii exercitate de opinia publică, la rîndu-i „încălzită” de presa europeană şi mondială (a se vedea refuzul de a merge la Kiev, noua Mecă a politicienilor occidentali), totuşi, ştiind că în orice moment o întîmplare spectaculoasă de pe front îi poate afecta şansele victoriei, Emmanuel Macron a ezitat să aibă vreo iniţiativă proprie în numele Franţei.

Victoria în alegeri îi dezleagă lui Emmanuel Macron mîinile. Are acum toate condiţiile pentru a se afirma ca Liderul Uniunii Europene. Printre acestea se numără, alături de ambiţia unei mari politici, şi faptul că are în spate cinci ani de conducere a Franţei. Dacă ar fi ajuns preşedintă, lui Marine Le Pen i-ar fi trebuit vreun an pînă să pună mîna pe manete. Mult mai grav, schimbarea uriaşă de politică asumată de Marine le Pen ar fi cufundat Franţa într-o lungă perioadă de tulburări. Dacă şi Franţa ar fi urmat destinul Germaniei, Europa ar fi fost la pămînt în materie de politică planetară.

Şi ar fi repetat situaţia de după cele două Războaie mondiale şi un Război Rece:

De a deveni dependentă pînă la slugărnicie de America, după ce America a intervenit în fiecare dintre cele trei conflagraţii.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro