Istoria secolului XX nu poate fi înţeleasă în afara fanatismului orb al bolşevicilor. Şi poate nicăieri în altă parte n-ai cum să-ţi dai seama de acest fanatism ca la femeia bolşevică. Din acest punct de vedere, cartea Larisei Vasilieva “Doamnele Kremlinului. Fapte, amintiri, documente, zvonuri, legende si punctul de vedere al autorului”, apărută în 1993 la Chişinău, îţi oferă o lectură plină de învăţăminte. Noi, cei care am trăit în ultimele două decenii de comunism, nu vom înţelege niciodată, de exemplu, pe Nadejda Krupskaia, concubina lui Lenin. Şi dintr-un motiv de o simplitate dezarmantă. Noi am cunoscut comunismul sub înfăţişarea sa oportunistă: comunismul ca paşaport pentru privilegii şi pentru putere. Purtătorii acestui comunism, activiştii de partid şi de stat, invocau superioritatea socialismului asupra capitalismului pentru a putea trăi ca în capitalism. Cu cît tunau mai tare împotriva burgheziei, cu atît mai mult aveau fericita şansă de a se îmbogăţi. Plecînd de la acest comunism oportunist, mulţi au văzut în doctrina comunistă o demagogie de un cinism unic în secolul XX. Ei au fost tentaţi să creadă şi să afirme că n-au existat comunişti convinşi, că toţi foloseau cuvintele mari pentru a se bucura, după răsturnarea burgheziei, de privilegiile pe care ei le condamnau la burghezie.

Ar fi simplist să procedăm aşa.

Adevărul e că bolşevicii, singurii comunişti adevăraţi din istorie, erau sincer convinşi de idealul comunist. Altfel cum s-ar putea explica faptul că au îndurat, totuşi, închisoarea, exilul, persecuţiile de tot felul. Ar fi nedrept să credem că ei se gîndeau să răstoarne pe ţar pentru a-i lua locul la balurile de la curte. Ar fi nu numai nedrept, dar şi primejdios. Pentru că, judecîndu-i astfel pe bolşevici, nu vom putea înţelege pe teroriştii de azi. Schema felului de a fi al teroriştilor de azi nu e o noutate absolută. Ea e schema bolşevicilor de ieri. Schema fanaticilor şi-a făcut o axiomă din tema: bolşevicii erau alcătuiţi dintr-un alt aluat decît oamenii de rînd. Impusă milioanelor de oameni simpli, zecilor de generaţii, această teză s-a demonetizat atît de tare, încît a sfîrşit prin a fi luată, de toată lumea, drept un simplu slogan propagandistic. Numai că sintagma e adevărată. Bolşevicii erau făcuţi dintr-un alt aluat decît oamenii de rînd. Aluatul din a cărui frămîntare au ieşit şi vor ieşi de-acum încolo fanaticii. Aluatul din care sînt făcuţi toţi cei care, azi, în numele unei idei, deturnează avioane, pun bombe în gări şi aeroporturi, meşteresc automobile-capcană, se avîntă în misiuni sinucigaşe. S-o luăm, de exemplu, pe Nadejda Krupskaia.

Cartea Larisei Vasilieva ne înfăţişează o femeie dură, lipsită de complicaţiile sufleteşti ale altora, o femeie care îşi reprimă drastic orice tresărire sentimentală. Nu e geloasă pe strălucitoarea Inessa Armand. Nu cedează tentaţiilor de a răspunde avansurilor jucăuşe pe care i le mai făceau unii bărbaţi. Ea îl iubeşte pe Lenin. Dar şi în acest caz, e greu de precizat dacă e vorba, într-adevăr, de iubire, şi nu de fascinaţiea pe care o exercita conducătorul asupra unui adept fanatic. A rămas celebru răspunsul dat de Krupskaia cînd Lenin a cerut-o de nevastă: „Mă rog, fie şi soţie”. E limpede că pentru ea conta doar faptul că amîndoi erau bolşevici. Nu întîmplător, istoria comunismului o consemnează nu ca soţie (nici n-a fost oficial), nu ca iubită, ci ca „tovarăşă de luptă” a lui Lenin. Înainte de a fi femeie, ea era o fanatică. Adică nu un om, ci un om de oţel. Că e aşa o dovedeşte faptul că, după moartea lui Lenin, nu s-a retras să-l plîngă în singurătate, ca o demnă văduvă, ci s-a avîntat mai puternic în bătăliile din partid.

În ce constă marea, enorma greşeală a bolşevicilor? În greşeala fanaticilor de ieri şi de azi. În greşeala pe care o fac teroriştii. Aceea de a impune altora, milioane uneori, felul lor de a fi. Or fanatismul e o abatere de la firea omenească. Atît de mare, încît poate fi considerată o boală, o anomalie. Comunismul real, cum îi spunea Brejnev, a încercat să facă din oamenii închişi în lagărul socialist nişte fanatici ai muncii, ai sacrificiului pentru un ideal. Oamenii nu pot fi însă reduşi la această condiţie de roboţi. Ei sînt mult mai complicaţi, mult mai nuanţaţi, mult mai şovăielnici, într-un cuvînt mult mai măreţi decît fanaticii. De aceea, contrar, poate, chiar propriilor lor intenţii, comuniştii au făcut nefericiţi milioane de oameni.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro