Ion Cristoiu: Fermitatea lui Corneliu Coposu în chestiunea maghiară

La începutul lui octombrie 1944, urmînd indicaţiile primite de la Moscova, Partidul Comunist Român declanşează o ofensivă de proporţii pentru a pune mîna pe putere. La vremea respectivă, urmare a înţelegerilor din august 1944, ţara era guvernată de o coaliţie alcătuită din PNŢ, PNL, PCR şi PSD. Comuniştilor nu le convenea însă această împărţire a puterii cu partidele democratice. Ei ţineau neapărat să fie singurii stăpîni ai României. Drept urmare, la începutul lui octombrie 1944, Partidul Comunist pune la cale răsturnarea guvernului Sănătescu, guvern sprijinit de coaliţia realizată în august 1944. Pentru realizarea acestui scop, ei apelează la un truc. Manevrînd abil, comuniştii creează Frontul Naţional Democratic. Propagandistic, FND era prezentat de către comunişti drept o largă alianţă a forţelor democratice din România momentului respectiv. În realitate, el era o adunătură de „partide”, „fronturi”, „uniuni”, cu un număr restrîns de membri, fără nici o importanţă pe scena noastră politică, simpli sateliţi artificiali ai PCR.

În această oaste de strînsură se înscrie, în urma tratativelor din 4-5 octombrie 1944, şi Uniunea pe Ţară a Muncitorilor Unguri din România (MADOSZ). Sub semnul politicii de a înfăţişa Frontul Naţional Democratic drept o alianţă de o forţă zdrobitoare, capabilă să guverneze ţara excluzînd PNŢ şi PNL, Partidul Comunist trece la o politică de răzgîiere a MADOSZ-ului. Contrar principiilor afişate, Uniunea pe Ţară a Muncitorilor Unguri din România, care se va transforma ulterior, în noiembrie 1944, în Uniunea Populară Maghiară, nu era altceva decît o organizaţie antiromânească, transpunînd în practică, pe teritoriul nostru naţional, indicaţiile primite de la Budapesta. Acest adevăr e sesizat rapid de către Partidul Naţional Ţărănesc. Iuliu Maniu şi cei din jurul său simt nevoia să demaşte opiniei publice lupul ascuns în pielea de oaie. Drept urmare, oficiosul ţărănist „Dreptatea” porneşte o spectaculoasă campanie împotriva concesiilor făcute de comunişti MADOSZ-ului de dragul ajungerii cu orice preţ la putere. Semnificativ în acest sens rămîne articolul publicat în 11 octombrie 1944 de Corneliu coposu sub titlu:

„Şi «MADOSZ»-ul vrea să intre în guvern?”

Pretextul fulminantei intervenţii o constituie participarea reprezentantului MADOSZ la mitingul organizat de comunişti în Bucureşti în ziua de 8 octombrie 1944, pentru a cere căderea guvernului Sănătescu şi instaurarea guvernului FND. Ştiind foarte bine politica MADOSZ-ului în Ardeal, provocările antiromâneşti puse la cale de această organizaţie, Corneliu Coposu scrie:

„«MADOSZ-ul», organizaţie «democratică» a Ungurilor a apărut în tribuna de la ANEF. Astăzi, cînd ura dezlănţuită a ungurilor din Ardeal spintecă piepturi româneşti, violează femei, pîrjoleşte gospodării şi mutilează, cu o sadică sălbăticie, obrazurile tinere ale soldaţilor români”.

Sfîşiind vălul mincinos sub care îşi ascundea intenţiile MADOSZ-ul, Corneliu Coposu continuă:

„De patru ani de zile asistăm la frenetică violentare a cinstei şi vieţii Românilor din Ardealul de Nord. N-am auzit nici un cuvînt de protest al «MADOSZ-ului democratic», al acestui MADOSZ, care de dragul stăpînirii ungureşti a uitat de democraţie, a uitat de libertătţi, pentru ca acum, la întrunirea muncitorilor români, să-şi reamintească din nou de ele (...).

Respingem, deci, categoric, fără tocmeală şi cu dezgust, lamentabila diversiune ungurească (...). Să ni se dea dreptul ca cel puţin în chestiunea ungurească să cunoaştem lucrurile mai bine ca oricine. Sîntem aici cîteva sute de mii de ardeleni, zvîrliţi din casele lor, jefuiţi de bunurile lor, alungaţi din satele şi oraşele lor, ca nişte nomazi în jalnice cortegii, care treceau pe lîngă drapelele ungureşti, agitate de «democraţii» de la MADOSZ.

Ne-am pierdut în pribegie părinţii şi rudeniile, am îndurat chinurile sufleteşti care nu se pot scrie, am pierdut totul, în afară de credinţa în libertate şi democraţie. Să nu ne dea nouă «MADOSZ-ul», lecţii de libertate şi democraţie”. Lucid pînă la dramatism, fruntaşul ţărănist atrage atenţia asupra abilităţii maghiare: „Să nu ne amăgim cu formule naive. Ungurii sînt legaţi, toţi, într-o adeziune organică şi muribundă, pe o singură chestiune naţională şi aceasta este una de veacuri împotriva Românilor, Cehilor şi Sîrbilor. Pe această chestiune n-a existat în istoria lor divergenţă între magnaţi şi aşa-zişii «democraţi». De la cel mai mic pînă la cel mai mare, ei împărtăşesc cu o sinceritate nezdruncinată, una şi aceeaşi religie păgînă a distrugerii noastre”.

Replica Partidului Comunist nu se lasă aşteptată. Prinsă cu mîţa în sac, gruparea Anei Pauker, pentru că această grupare pusese la cale alianţa cu MADOSZ-ul, trece la un contraatac furibund. Condusă de un om al Anei Pauker, Scînteia din 12 octombrie 1944 publică editorialul „Fasciştii din presă aţîţă la crime împotriva poporului maghiar”. Toţi cei ce atrăseseră atenţia asupra diversiunii numite MADOSZ, în frunte cu Corneliu Coposu, sînt catalogaţi drept fascişti şi şovini. Răspunsul ţărăniştilor nu întîrzie. Dreptatea din 16 octombrie 1944 publică pamfletul „Noi şi ungurii” de Ion Urcan. Referindu-se la acuzaţia din Scînteia, articolul replică astfel anonimului care semnase editorialul:

„Odiosul individ a pronunţat un cuvînt mare: şovinismul! (…) Şovinismul? Îl ilustrează mai bine decît orice ungurii, compatrioţii «MADOSZ-ului». Ungurii ne urăsc din tată în fiu, generaţie după generaţie, pentru că ne urăsc! (…) Trebuie să arătăm că generozitatea noastră, cinstea nemărginită, mila şi loialitatea nu trebuie confundate cu prostia”.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro