Ion Cristoiu: Hitler – un mort bun la toate

Ajuns acasă la prînz, descopăr c-am uitat la birou volumul doi al cărţii lui Georges Corm, Le Proche-Orient éclaté: (1956-2012). Am în bibliotecă volumul din 2000, unul singur, pentru că apariţia în două volume e cea din 2012, cerută de infinita creştere a cantităţii de informaţii despre zona de conflict. Deşi sînt sigur că pînă la 2000 cele două apariţii nu diferă, totuşi, din scrupule excesive de cercetător, socotesc să parcurg volumul doi. Înainte de căderea în somnul de amiază, zis de frumuseţe, pentru mine de întreţinere a minţii, trebuie să citesc ceva. Pe pat, alături de căşti şi cutia de melatonină, se află de mai mult timp celebra carte Originile celui de-al Doilea Război Mondial, a nu mai puţin celebrului A. J. P. Taylor. Am trecut de Prefaţa autorului, polemică de tip universitar cu criticile la ediţiile anterioare ale cărţii, şi acum sînt în faţa primului capitol, Dilema uitată. Marele istoric se afirmă spectaculos prin lipsa de complexe în iscodirea cauzelor celui de al Doilea Război Mondial. Chiar din debut el face praf clişeul de largă circulaţie între istoricii germani potrivit căruia Hitler e de vină pentru toate. Aşa s-a ajuns – scrie Taylor – ca Hitler să servească Germania post mortem mai bine decît a făcut-o cînd era în viaţă:

„După Primul Război Mondial, germanii au încercat să transfere vinovăţia de la ei spre Aliaţi sau să obţină acceptul cum că nimeni n-ar fi vinovat. Era o operaţiune şi mai simplă să transferi vinovăţia de la germani la Hitler. El era mort în pace. Probabil că Hitler a adus mari daune Germaniei cît timp a fost în viaţă. Dar el şi-a răscumpărat aceste greşeli prin sacrificiul său final din buncăr. Oricît de mare ar fi vinovăţia sa postumă, ea nu-l poate afecta. Oprobriul pentru orice – al Doilea Război Mondial, lagărele de concentrare, camerele de gazare... – a putut fi plasat pe umerii săi impasibili. Cu vinovăţia lui Hitler, orice alt german putea să-şi revendice inocenţa; iar germanii, anterior cei
mai viguroşi oponenţi ai vinovăţiei de război, acum au devenit principalii ei avocaţi. Unii germani au reuşit să prezinte amoralitatea lui Hitler într-o manieră ce se remarcă prin eficienţă. Pentru că el era indubitabil un monstru amoral, ar fi trebuit să fie blocat cu fermitate. Astfel, orice urmă de responsabilitate rămasă după condamnarea lui Hitler ar trebui atribuită francezilor, pentru că au eşuat în a-l înlătura din zona renană în 1936, sau lui Chamberlain, pentru cedările din septembrie 1938.”

Am citat din varianta românească – Originile celui de-al Doilea Război Mondial, editura Polirom, 2022, a cărţii lui A.J. P. Taylor The Origins of the Second World War, publicată întîia oară în 1961 la Hamish Hamilton.

E o lucrare de referinţă. Marele istoric e preocupat exclusiv de cauzele celui de-al Doilea Război Mondial. De aceea cînd vine vorba de politica folosirii mortului, el se referă doar la Hitler. Adevărul e că de a lungul Istoriei, morţii, mari morţi, au salvat naţiuni întregi de la remuşcări de tip dostoievskian prin preluarea, fără voia lor, a tot ce fusese rău în regimul anterior. Lui Stalin i-a atribuit hruşciovismul toate nenorocirile din URSS, cînd cauzele acestor nenorociri erau mult mai largi decît pecetea unui om. Astfel mult timp a fost salvat comunismul văzut ca diferit în esenţă de ceea ce a construit Stalin. La noi, după decembrie 1989 toate relele socialismului au fost puse pe seama lui Nicolae Ceauşescu. Evident, acesta murise la Tîrgovişte şi prin urmare nu putea dezminţi cele puse pe seama lui.

Propoziţia Vinovat e mortul e valabilă nu numai în cazul accidentelor mortale de circulaţie, dar şi în cazul accidentelor care sînt multe regimuri istorice.

*

Scriam pe 8 iulie 2014. Numele noului partid, rezultat din fuziunea PNL-PDL, ar trebui să fie PNLD

Unul dintre liderii PDL, Teodor Stolojan, a declarat la RFI, că noul partid, ieşit din fuziunea PNL-PDL, ar trebui să aibă un nume menit a dovedi electoratului că e un partid nou. PNL-CD, a propus domnia sa. În replică, Alina Gheorghiu, noua stea a PNL – regimul Iohannis, a remis presei un Comunicat în care se arată printre altele:

„Partidul National Liberal rămîne consecvent deciziilor adoptate de Congresul Ordinar din 28 iunie, care a decis cu o majoritate covîrşitoare fuziunea cu PDL şi faptul că întreaga denumire, identitatea, tradiţia istorică şi unitatea sunt valori imuabile ale PNL. Din aceste considerente, numele viitoarei construcţii politice rezultate prin fuziunea celor două partide nu poate fi altul decît Partidul National Liberal. Momente esenţiale din crearea României ca stat modern sunt strîns legate de numele şi identitatea PNL, iar renunţarea la aceste valori ar reprezenta un act de trădare şi o uriaşă pierdere pentru marele partid de dreapta care se va crea”.

Despre numele noului partid, am scris şi am zis în mai multe rînduri că el nu poate fi nici PNL, nici PDL. Şi asta din simplul motiv că o mare parte a electoratului de Dreapta nu va dori să-şi dea votul unui nume vechi pentru un partid nou. După opinia mea, mai degrabă să nu se facă fuziunea, decît ca noul partid să se numească PNL. Brandul PNL, de care fac atîta caz liberalii, nu sare de 15%, oricît de multe partide ar acoperi, ca o pălărie veche pentru o Marie, mai grasă ca fosta. Eu cred că noul partid ar trebui să se numească PNLD. Dvs ce credeţi? Ar trebui să se numească tot PNL? Dacă nu, cum să i se spună?