Ion Cristoiu: Iluzia propagandei în străinătate

Căutare. De cum am ajuns la BAR, m-am dus glonţ la Sala de fişe (clasice, neîndoielnic) pentru a face rost de Siebenbürgen (Transilvania), lucrare publicată în 1943 de Ministerul Propagandei sub conducerea lui C.G. Giurescu, pentru a-i convinge pe nemţi de drepturile noastre asupra Transilvaniei. Socotesc că n-ar strica s-o reproduc pentru Documente de pe cristoiublog.ro. La fişier caut o grămadă. E puţină lume, mai precis doi tipi, dintre care unul se străduie caută să-l convingă pe celălalt că tracii au avut alfabet înaintea romanilor. Clasicul nebun care-şi descarcă energia în scrieri descumpănitoare! Caut mai întîi la Constantin Giurescu. Nu găsesc decît Siebenbürgen, o broşură tipărită la editura Lupta în 1943, însumînd 47 de pagini, E o broşură de propagandă, mai ales că varianta franceză şi italiană poate fi întîlnită mai încolo. Prilej pentru mine de a medita la prostia de ţară mică şi amărîtă. Chestiunea Transilvaniei se rezolva pe calea armelor sau, pe timp de pace, pe calea forţei diplomatice. Şi azi mai întîlnesc iluzia rolului uriaş al propagandei în străinătate pentru dezvoltarea României. Fişele de la Constantin Giurescu dau seamă de cît de mult a scris omul ăsta, sau mai bine zis de cît de mult a cercetat prin arhive, pentru că a scrie nu e prea greu, mai greu e să cauţi prin arhive, prin bibiloteci. La Giurescu studiul nu e de găsit. Hai la Siebenbürgen! Nu fără scepticism, mai ales că, aiuritor, litera S e pusă ca dracu în dulapul cu fişe. La Siebenbürgen dau peste trimiterea vezi Transilvania. Hai la Transilvania! Remarc din start mulţimea lucrărilor cu titlul Siebenbürgen. În fine, dau de ceea ce eu cred a fi cartea distribuită la nemţi. O cer la sală. Sînt tare curios cum o arăta.

 E mai mult decît bizar că pe Internet nu găsesc aproape nimic despre această lucrare, atît de mult socotită de Antonescu decisivă pentru redobîndirea Transilvaniei.

Am primit la sală mult aşteptata Sieberbürgen. Sînt două volume cît casa. Cum medicul mi-a recomandat să nu car pe braţe greutăţi, mă mai gîndesc înainte de a le ridica pentru a le aşeza pe tocul de la geam, acolo unde ţin eu cărţile reţinute. Chiar pe prima pagină dau nas în nas cu o surpriză. Constantin C. Giurescu şi-a pus iscălitura pe o dedicaţie istorică: „Pentru Biblioteca Academiei Române”, semnătură şi dată: 8 II 1943. Jos, o ştampilă cu amănuntul B.A. R. D 600/1943. Primiri. De pe următoare pagină aflu că lucrarea a fost editată de Institut für Rumanische Geschihte in Bukarest. Pe post de editură, jos, doar atît: Bukarest 1943. Din simpla răsfoire, îmi dau seama c-aş avea ce fotografia, mai ales din volumul 1.

*

Balamuc. Cu chiu cu vai ajung la lansarea cărţii lui Ştefan Andrei de la BookFest. Despre angoasele provocate de lansări de carte nu cred că trebuie să mai scriu. Am scris, ba chiar am şi zis, că am găsit în Tudor Arghezi aceeaşi spaimă de o operaţiune mecanică, inutilă după predarea cărţii la tipar. Convin cu Cornel Catană, care vine să mă ia de acasă, să nu dau autografe. Pretextul – nu e cartea mea – sună a truc. De fapt mi-e groază de mulţime, de feţele celor care pretind că ne cunoaştem, deşi eu nu mai ţin minte mare lucru din relaţiile cu alţii. La BookFest atmosfera tradiţională:

Descurajantă.

Cartea nu se vinde în România şi fiecare tîrg de carte e o întrecere între edituri pentru atragerea cumpărătorilor. De aici mulţimea standurilor cu preţuri reduse, discount - uri, blizblizuri date celor care cumpără de la o sumă în sus. Fiecare editură are un spaţiu de lansare, împroprietărit cu un microfon. O mulţime mai mare sau mai mică de gură cască se strînge din lipsă de altceva mai bun şi ascultă autorul sau amicul vorbind despre cartea lansată. În drum spre locaţia editurii Orizonturi, găsită cu greu, străbat mai întîi, în afara Pavilionului, cartiere întregi de haleală şi băutură, mă încrucişez cu tipe care nu se vor mărita niciodată, deoarece sînt intelectuale, cu plozi beneficiari ai unor baloane gratuite, iar apoi în Pavilion trec pe lîngă zeci de insule pe care Robinson Crusoe de azi laudă de unii singuri nu ştiu ce carte (într-un loc una vorbea duios despre amor), evit pe cît posibil privirile care mi-ar putea aduce o întîlnire.

Standul editurii e mai pricopsit decît credeam. Sînt cărţi care sună interesant, din categoria, Istoria pe înţelesul băieţilor din lift şi al fetelor care dau cu aspiratorul, dar mă rog, sînt cărţi interesante, şi ar trebui să le cumpăr. Mă înţeleg cu Catană să-i fac o listă şi să i-o trimit pe email. La plecare mi se dă un pachet de cărţi pe gratis. Ajuns acasă găsesc trei cărţi gen Războiul secret al lui..., una despre serviciile secrete în timpul celui de-al doilea război mondial şi evident, Ultima zi a lui Hitler, prilej de a remarca din nou interesul contemporan pentru Monştri.

*

Scriam pe 7 aprilie 2014. Victor Ponta are contract de declaraţii exclusive cu Măciuca Tv, zisă şi Antena 3

9.44. Luni, 7 aprilie 2014. Victor Ponta iese de undeva. De unde? N-are importanţă cînd e vorba de un dependent de camerele de luat vederi. Putea să iasă de sub duş, de la closet, de la o conferinţă sau de la un shopping plătit de Sebastian Ghiţă, bancherul premierului. Important e c-a ieşit de undeva exact în braţele presei. Are loc următorul dialog: „Reporter: Dle prim-ministru, deci, vineri aţi promis că răspundeţi la... Victor Ponta: Acum ziceţi dumneavoastră, cu problema dumneavoastră. Reporter: Nu e problema mea. E problema ridicată de dumneavoastră. Spuneaţi, vorbeaţi pe Facebook vineri despre o retragere... Victor Ponta: Mă duc astă-seară la ANTENA 3 şi o să mă urmăriţi acolo. Reporter: Ne spuneţi şi nouă dacă aveţi de gând să vă retrageţi din politică şi sub ce formă? Victor Ponta: Vă spun diseară, da.” Observaţie: Curiozitatea presei e legitimă. Vineri Victor Ponta a postat pe Facebook un text ca fiind al lui, încheiat cu o peltea care ne spune că textul a fost scris de Bogdan Teodorescu în comun cu Anca Alexandrescu. Obişnuit din naştere cu plagiatul, Victor Ponta s-a grăbit să-l semneze ca fiind scris de el. Dată fiind controversa iscată de acest final, jurnaliştii i-au cerut lămuriri. Ce face iresponsabilul vesel? Face reclamă Antenei 3, poreclită de Mihai Tatulici, în noua sa carte, Măciuca Tv. Minimele norme ale democraţiei ar fi pretins ca Victor Ponta să răspundă întregii prese. Cum însă premierul României are un contract de exclusivitate cu un post privat de televiziune, el a refuzat să răspundă, păstrîndu-se pentru contactul cu o singură instituţie de presă. Desigur, Guvernul României, cel puţin constituţional nu e proprietatea Famigliei Ponta. Pentru iresponsabilul vesel n-are importanţă. Cîtă vreme stă în sondaje ca emirii pe un zăcămînt de gaze, îl doare undeva

Alte titluri din 7 aprilie 2014

Contribuţia Politicienilor din România la victoria electorală a Partidului Jobbik din Ungaria

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro