- Home
- Editorialiștii
- (17.07.2020, 07:47)
- Gabriela Antoniu
Ion Cristoiu: Împotriva celor care nu împărtăşesc viziunea lor despre Coronavirus, Ludovic Orban şi Klaus Iohannis folosesc bulanul stalinist al etichetării politice
- Ion Cristoiu: Poziţiile sale incomode pentru Sistem îl fac pe Dan Chitic oaia neagră a Diviziei Presă a SRI. Campaniile duse de Unităţile Militare din presă rostogolesc o acuzaţie clişeu: Dan Chitic e omul Moscovei
- Ion Cristoiu: Dan Chitic şi alţi lideri ai mişcărilor protestează împotriva Legii carantinării, în care văd o sumă de portiţe care vor da posibilitatea în viitor unor grave abuzuri din partea autorităţilor.
- Ion Cristoiu: Ar fi fost normal ca Guvernul să dea asigurări că Orban şi Iohannis garantează, cu europenismul lor că nici un pericol de genul unei epidemii nu va fi folosit pentru manevre poliţieneşti şi mai ales pentru o dictatură mascată
Urmărește
3594 afișări
Ion Cristoiu: Împotriva celor care nu împărtăşesc viziunea lor despre Coronavirus, Ludovic Orban şi Klaus Iohannis folosesc bulanul stalinist al etichetării politice
Jurnalistul şi publicistul Ion Cristoiu afirmă că, în loc să asigure contestatarii legii privind carantinarea individuală de eliminarea posibilităţii oricărei forme de abuz din forma finală a acesteia, premierul Ludovic Orban şi preşedintele Klaus Iohannis recurg la manipulări grosolane şi practici bolşevice folosite pe scară largă în postdecembrism. Redăm integral editorialul publicat pe cristoiublog.ro:
„Invitatul rubricii cristoiuTv de pe cristoiublog.ro a fost joi, 16 iulie 2020, seara, Dan Chitic. Pe numele său complet Daniel Mircea Victor Chitic, domnia sa e unul dintre liderii mişcărilor de protest din Piaţa Victoriei împotriva Legii carantinării.
Înainte de emisiune, m-am documentat despre Dan M. V. Chitic şi despre mitingurile din Piaţa Victoriei.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Crin Antonescu: România nu are extremişti serioşi, ci doar impostori periculoşi
-
Crin Antonescu: Georgescu, o fantomă periculoasă şi un drog ieftin pentru democraţia românească
-
Antonescu: Preşedintele Iohannis nu funcţionează
N-am putut să nu observ că Dan Chitic nu se mai bucură de invitaţiile atît de generoase de pe vremuri din partea televiziunilor de ştiri. Cum el însuşi a remarcat pe parcursul dialogului, răspunzînd fără supărare la o întrebare de a mea, cîtă vreme poziţiile sale critice au fost faţă de DNA, televiziunile de ştiri se grăbeau să-l invite. Acum, cînd criticile sale vizează politica guvernului Ludovic Orban în materie de Coronavirus, televiziunile de ştiri, parte integrantă a presei miluite, par că nici nu-l mai cunosc. Doar Mircea Badea, dintre vedetele de pe televiziuni, îl sprijină gazetăreşte în bătăliile angajate ca activist pentru Drepturile omului.
Poziţiile sale incomode pentru Sistem îl fac pe Dan Chitic oaia neagră a Diviziei Presă a SRI. Campaniile duse de Unităţile Militare din presă rostogolesc o acuzaţie clişeu de o imbecilitate rară chiar şi prin raportare la propaganda comunistă:
Dan Chitic e omul Moscovei, dacă nu chiar al lui Vladimir Putin, personal pe plaiurile noastre răsunînd de behăitul Mioriţei!
De ce e Dan Chitic omul Moscovei?
Pentru că îl laudă site-ul Sputnik.
Recunosc că nu sînt un cititor ardent al site-ului cu pricina. Din lecturarea acestui site nu mi-am dat seama cum desfăşoară el în România propaganda rusă. De conservatorismul lui Sputnik mai sînt în spaţiul online zeci de site-uri. Unele sînt chiar faimoase – cum e de exemplu ActiveNews. Înseamnă asta că toate sînt instrumente de propagandă ale Moscovei? Fireşte, din propriile interese Moscova nu vede cu ochi răi opinii din spaţiul românesc suveraniste, sceptice faţă de UE, critice la adresa NATO, susţinătoare ale tradiţionalismului. Prin urmare nu exclud posibilitatea ca Moscova să se bucure cînd le citeşte, ba chiar să întreprindă ceva pentru a fi publicitate. Înseamnă asta că orice opinie de acest fel dintr-o ţară membră UE şi membră NATO face jocurile Moscovei sau şi mai şi că e finanţată de Moscova? Nu. Înseamnă că în democraţiile din aceste ţări, definite prin dreptul la liberă exprimare, sînt cetăţeni care au puncte de vedere critice în legătură cu UE şi NATO. De ce le au? Pentru că într-o democraţie poziţiile în legătură cu orice sînt diverse, contradictorii şi numeroase. Doar în dictaturi există unanimităţi în legătură cu mai toate chestiunile. Rod al cenzurii, evident.
Pe vremea stalinismului în propagandă şi agitaţie se exercita acuzaţia.
Poziţia ta corespunde cu cea a presei imperialiste.
Ea este, aşadar, deseori, fără să îţi dai, pusă în slujba duşmanului de clasă.
Acestui raţionament aiurea i s-a răspuns după moartea lui Stalin prin invocarea unei legi a logicii. Din faptul că X are aceeaşi opinie ca şi Y nu rezultă în chip automat că X e totuna cu Y. S-a criticat acest sofism ca ţinînd de falsa analogie. Ceva gen, femeile iubesc pisicile. Şi motanii iubesc pisicile. Deci motanii sînt femei.
În lucrarea mea Istoria literaturii proletcultiste am radiografiat pe zeci de pagini drept una dintre marile erori ale perioadei staliniste folosirea etichetării politice în bătălia strict literară. Nu de puţine ori, scriitorii primiţi prost de unii critici încercau să-i scoată din literatură pe aceştia din urmă acuzîndu-i că pun la îndoială temele partinice din literatură. Dacă un prozator era criticat pentru eşecurile în realizarea unui secretar de partid ca personaj, el replica imediat că sînt critici duşmănoase care nu vizează opera lui, ci pe activiştii de partid şi evident, prin asta Partidul, forţa conducătoare în Republică. Şi nu de puţine ori în stalinism aceste etichetări politice aduceau criticului multe belele.
Aceste practici bolşevice au fost şi sînt folosite pe scară largă în postdecembrism. Dacă ai obiecţii în ce priveşte Uniunea Europeană înseamnă că eşti omul Moscovei. Şi nu întîmplător, zic cei care apelează la aceste mijloace, obiecţiile tale sînt aplaudate de Sputnik. De aplaudat te poate aplauda şi Putin. Asta nu înseamnă că eşti omul Moscovei şi nici că faci jocurile Moscovei. Înseamnă pur şi simplu că tu, cu mintea ta, ai ajuns la concluzia unor slăbiciuni ale Uniunii Europene şi, încredinţat că în decembrie 1989 românii au cîştigat dreptul de a spune în public tot ce le trece prin cap, te grăbeşti să scrii şi să rosteşti asta. Te laudă Sputnik? Ei şi ce? Înseamnă să nu mai critici UE de teamă că o să te laude Sputnik? Înseamnă că, deşi eşti de părere că UE a dovedit lipsă de solidaritate în timpul Pandemiei tu să te apuci să lauzi solidaritatea UE, pentru că lipsa e susţinută şi de Moscova? Moscova îl critică pe Klaus Iohannis. Înseamnă că noi toţi trebuie să-i înălţăm elogii preşedintelui pentru a a ne deosebi de Moscova?
Aşa şi cu acuzaţiile aduse lui Dan Chitic şi altor critici în domeniul Pandemiei. De unde şi pînă unde a critica exagerarea Pericolului Coronavirus înseamnă a face jocul Moscovei? O întrebare cu atît mai legitimă cu cît Moscova n-a negat niciodată Pericolul Coronavirus, ba chiar l-a exagerat şi ea, la fel ca Guvernul Orban?
Din lectura celor spuse şi scrise în presă despre Dan Chitic am mai observat o manipulare grosolană.
Mişcările de protest din Piaţa Victoriei sînt etichetate drept fiind contestări ale existenţei virusului. Las la o parte faptul că puţini inşi din România pun la îndoială existenţa virusului, deşi, între noi fie vorba, libertatea de gîndire le dă dreptul românilor să conteste orice. Inclusiv, de exemplu, că frunzele sînt verzi. Cei mai mulţi pun la îndoială atmosfera de Apocalipsă creată prin manipulare grosolană în jurul Coronavirus.
Dan Chitic şi alţi lideri ai mişcărilor ţin să afirme şi să reafirme că ei nu protestează nici împotriva tezei că virusul e real, nici măcar împotriva manipulărilor.
Ei protestează împotriva Legii carantinării, în care văd o sumă de portiţe care vor da posibilitatea în viitor unor grave abuzuri din partea autorităţilor.
Ar fi fost normal ca Guvernul să răspundă lui Dan Chitic şi altor personalităţi ale vieţii politice prin asigurarea că textul final va elimina orice posibilitate de abuz, că Ludovic Orban şi Klaus Iohannis garantează, cu europenismul lor, că nici un pericol de genul unei epidemii nu va fi folosit pentru manevre poliţieneşti şi mai ales pentru o dictatură mascată.
Aşa ar trebui să procedeze politicienii convinşi încă de la grădiniţă că democraţia înseamnă şi dreptul cetăţenilor de a fi suspicioşi cu intenţiile politicienilor.
În locul acestei reacţii, Ludovic Orban şi Klaus Iohannis folosesc bulanul stalinist al etichetării politice”.
NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro
Citește pe alephnews.ro: Melania Trump a atras toate privirile la ceremonia de învestire a Președintelui. George Enache, art director: „E o ținută greu de purtat dacă nu ai atitudinea corespunzătoare”
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
A doua cea mai mare metropola a lumii riscă să dispară sub ape, iar soarta mega-oraşului atârnă în mâinile unui miliardar
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Survivor România 2025. Când începe noul sezon la Pro TV? „Transfer” de vedete de la Antena 1 direct în show-ul din Republica Dominicană!
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:44
Crin Antonescu: România nu are extremişti serioşi, ci doar impostori periculoşi
-
ieri, 22:37
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1063. Israelul propune transferul de arme ruseşti confiscate în Liban către Ucraina / KNDS din Germania colaborează cu Ucraina pentru reparaţii de echipamente militare / Zelenski vrea să pună capăt războiului „rapid, dar corect şi sigur” în 2025 / Zelenski afirmă că Ucraina lucrează la organizarea unei întâlniri cu Donald Trump